Prima pagină » Știri externe » Donald Trump are două viziuni cu privire la prezența Chinei în „curtea din spate a SUA”. Pot investi în Venezuela, dar nu și în Canada

Donald Trump are două viziuni cu privire la prezența Chinei în „curtea din spate a SUA”. Pot investi în Venezuela, dar nu și în Canada

Donald Trump are două viziuni cu privire la prezența Chinei în „curtea din spate a SUA”. Pot investi în Venezuela, dar nu și în Canada

Aflat la bordul aeronavei Air Force One în timp ce se întorcea la Washington, Donald Trump a avut declarații ce implică un dublu standard când vine vorba de investițiile Chinei în „curtea din spate a Statelor Unite”, Emisfera Vestică. Trump urează bun venit investițiilor chineze în industria petrolieră din Venezuela dar, pe de altă parte, contestă acordul comercial dintre Canada și China.

Președintele american a lansat un avertisment dur la adresa Canadei condusă de premierul Mark Carney, despre care a declarat că va exista o replic americană „foarte substanțială dacă” Ottawa continuă planurile pentru un acord comercial strategic cu China.

„Nu vrem ca China să preia controlul asupra Canadei. Și dacă vor face acordul pe care dorește să-l facă, China va prelua controlul asupra Canadei”, a spus președintele american.

Deși inițial a părut că susține ideea ca liderii să negocieze acorduri bune pentru propriile țări, Trump și-a schimbat radical poziția după discursul premierului Carney de la Davos, unde acesta a criticat politicile protecționiste americane. Într-o postare ulterioară pe Truth Social, președintele american a spus că va impune tarife vamale de 100% asupra bunurilor canadiene dacă guvernul de la Ottawa finalizează acordul cu Beijingul.

Parteneriatul strategic dintre cele două state va duce la „distrugerea sistematică” a Canadei, spune Trump, iar „China va devora Canada de vie” și îi va distruge afacerile și structura socială. Într-o notă mai neobișnuită, președintele SUA a avertizat canadienii că parteneriatul cu China ar putea ajunge până la interzicerea hocheiului pe gheață, sugerând că Beijingul va impune restricții asupra modului de viață canadian.

Pe de altă parte, întrebat de jurnaliști ce părere are despre investițiile chineze în Venezuela, Donald Trump a spus că acestea sunt binevenite, alături de cele din India. Acesta a menționat că China poate încheia acorduri pentru a cumpăra petrol venezuelean, dar la „prețuri corecte de piață”, nu la prețurile preferențiale de care beneficia regimul Maduro.

„India va cumpăra petrol din Venezuela, în loc să-l cumpere de la Iran. Deci am făcut deja această înțelegere, conceptul înțelegerii. Dar China este binevenită să vină și să cumpere petrol”, a spus Trump.


Recomandările autorului:

Cine este noul șef al Băncii Centrale Americane. Va ține „în mână” banii lumii

Câți bani trebuie să plătească turiștii pentru a se apropia de Fontana di Trevi. Decizia autorităților din Roma a intrat în vigoare la 1 februarie

Ultimul val de documente Epstein aduce dezvăluiri uluitoare. Musk, invitat și el pe insulă, în timp ce Bill Gates era șantajat cu „fetele din Rusia”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ziua în care LEVA dispare definitiv din Bulgaria: Euro, singura monedă, de la miezul nopții
Digi24
Interviu cu Lolita, artista AI care a stârnit controverse: „Tehnologia nu omoară sufletul. Nu o să înlocuiesc niciodată artiști umani”
Cancan.ro
Cum l-a ucis, de fapt, pe băiatul de 15 ani. Călăul lui Mario a spus adevărul
Prosport.ro
Rivala Simonei Halep divorțează după ce și-a înșelat soțul cu prietenul acestuia! A fost prinsă de nevasta bărbatului
Adevarul
„Să nu ne mire ce va urma”. Un analist explică criza profundă de încredere în instituțiile politice. Parlamentul, la cote minime
Mediafax
„Te iau cu mine!” REVOLTĂ după ce un sudanez a împins o fată de 18 ani în fața metroului: Tânăra și agresorul au murit pe loc
Click
Prăjitura Pionier. Cum se pregătește desertul pe care Nicolae Ceaușescu îl adora
Digi24
Rețeaua Iran-Occident. Cum a construit fiul ayatollahului un imperiu care protejează familia Khamenei în caz de „apocalipsă” politică
Cancan.ro
Concubina lui Nicușor Dan, singură la înmormântarea bunicii. Distrusă de durere, Mirabela a...
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Arată INCREDIBIL la 55 de ani și toată lumea se întreabă CUM reușește!
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
SUA dislocă EA-18G Growler („ursoaica-mamă grizzly”) lângă Iran. Modelul a făcut ravagii în Venezuela
Descopera.ro
„Orașul Pierdut” din adâncurile Oceanului Atlantic nu seamănă cu nimic altceva descoperit vreodată pe Pământ
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mirii se retrag în dormitor în noaptea nunții. Tânăra nesătulă: o dată, de două ori, de trei, de patru…
Descopera.ro
Hans cel Deștept: Povestea calului despre care cercetătorii au crezut că înțelege limba germană și matematica