Au fost aleși membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaților
La Camera Deputaţilor, vicepreşedinţi ai Camerei au fost votaţi: Intotero Natalia-Elena (PSD), Şerban Gianina( AUR), Cozma Adrian-Felician (PNL) şi Drulă Cătălin (USR).
Secretari sunt Mihalcea Silvia-Claudia (PSD), Moş Patricia-Simina-Arina (PNL), Murariu Oana (USR), Ganţ Ovidiu Victor – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.
Chestorii Camerei sunt Lungu Romeo-Daniel (PSD), Bucura-Oprescu Simona(PSD), Velcescu Florin-Bogdan (AUR) şi Magyar Loránd-Bálint (UDMR).
Au fost aleși membrii Biroului Permanent al Senatului
Ca vicepreședinți ai Senatului au fost aleși următorii:
Liviu Mazilu (PSD), Paul Stănescu (PSD), Laurențiu Plăeșu (AUR) și Mihai Coteț (PNL). Funcțiile de secretari vor fi ocupate de: Doina Federovici (PSD), Niculina Stelea (AUR), Vasile Blaga (PNL) și Cristian Ghinea (USR). Chestorii Senatului sunt: Marius Dunca (PSD), Narcis Mircescu (USR), Ninel Peia (Pace Întâi România) și Novak Levente (UDMR).
Chestorii aleși sunt Marius Dunca (PSD), Narcis Mircescu (USR), Ninel Peia (Pace Întâi România) și Novak Levente (UDMR).
Totodată, au fost anunțați liderii grupurilor parlamentare pentru sesiunea în curs: Daniel Zamfir (PSD), Petrișor Peiu (AUR), Daniel Fenechiu (PNL), Sorin Șipoș (USR), Dorin Petrea (Pace Întâi România) și Lorand Turos (UDMR).
Scandal în plen. Anamaria Gavrilă, reproș la adresa lui Sorin Grindeanu
În momentul în care președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, l-a invitat la tribună pe Răzvan Chiriță, liderul de grup al POT, Anamaria Gavrilă s-a grăbit să intervină.
Gavrilă a susținut că Răzvan Mirel Chiriță a fost exclus din POT „încă de sesiunea trecută” și i-a reproșat lui Sorin Grindeanu că nu a luat act de această decizie.
În replică, președintele Camerei Deputaților i-a explicat că există o procedură clară și un regulament care trebuie respectat de toți, indiferent de funcție. Totodată, Grindeanu i-a transmis că formațiunea POT are un lider de grup desemnat de partid.
Ulterior, Răzvan Chiriță a anunțat că membrii grupului parlamentar POT au votat schimbarea denumirii acestuia, urmând să activeze de acum înainte sub numele „Uniți pentru România”.
„Subsemnatul, Răzvan Mirel Chiriță, lider de grup, vă aduc la cunoștință următoarele: cu majoritate de voturi, membrii grupului parlamentar au decis schimbarea denumirii grupului. Astfel, grupul își va desfășura activitatea sub denumirea «Uniți pentru România»”, a declarat acesta.
Chiriță a precizat că noul grup parlamentar este format din 19 membri, iar el rămâne liderul de grup.
În plen au fost prezentați și liderii celorlalte grupuri parlamentare:
PSD își menține echipa din Camera Deputaților
Echipa PSD din Biroul Permanent al Camerei Deputaților:
Sorin Grindeanu – Președintele Camerei Deputaților
Natalia Intotero – Vicepreședinte
Silvia Mihalcea – Secretar
Simona Bucura Oprescu – Chestor
Romeo Daniel Lungu – Chestor
Prima sesiune parlamentară din acest an a început azi. Se așteaptă asumarea Guvernului pentru reforma administrației publice, precum și depuneri de moțiuni simple și una de cenzură la adresa Guvernului. Senatul și Camera Deputaților se reunesc de la ora 16:00 pentru a fi aleşi, în fiecare cameră, membrii Birourilor permanente, şi anume vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Senatului, respectiv ai Camerei Deputaţilor.
La Camera Deputaţilor, şedinţa Biroului permanent, în vechea componenţă, va avea loc începând cu ora 13:30.
În Parlament urmează să fie depuse și moțiunile simple, împotriva ministrului de Externe și al Apărării, și de cenzură, anunțate deja de opoziție.
Reforma administrației, așteptată în Parlament
Una dintre temele majore anunțate pentru debutul sesiunii este asumarea răspunderii Guvernului Bolojan în Parlament pentru reforma administrației publice, măsură care ar urma să fie prezentată în perioada următoare. Concomitent, sunt avute în vedere și inițiativele PSD de relansare economică.
În paralel, în coaliția de guvernare se discută și despre bugetul pe 2026, care este deja în întârziere, lucru care ar putea crea blocaje suplimentare în coaliție.
Ministrul Finanțelor a dat de înțeles că bugetul este calculat în funcție de tăieri, astfel nu poate fi aprobat înainte de asumarea din Parlament.
PSD îi cere lui Bolojan și un „pachet de solidaritate”
Partidul Social Democrat a decis, duminică, în cadrul ședinței Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate.
Reuniunea vine după escaladarea tensiunilor cu premierul Ilie Bolojan, înainte de adoptarea reformei administrației și a bugetului pentru 2026.
Social-democrații au evocat scenariul unei moțiuni de cenzură, susținută eventual de AUR, în timp ce Ilie Bolojan a vorbit despre varianta unui guvern minoritar, fără PSD.
Duminică, liderii social-democrați au mutat accentul pe măsurile vizând revitalizarea economiei și protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile în fața presiunilor generate de creșterea accelerată a costului vieții.
„PSD consideră că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă”, se arată în comunciat.
RECOMANDAREA AUTORULUI
PSD a votat trei măsuri majore la Vila Lac. Grindeanu: „România nu își mai permite tot felul de experimente”
Nici n-a adoptat bine toate pachetele de reformă, că Ilie Bolojan a mai anunțat una. După magistrați, atacă pensiile din zona de ordine publică și apărare. Polițiștii și militarii vor ieși la pensie mai târziu. Sunt vizate sute de mii de persoane
Ce conține pachetul de relansare economică al PSD, negociat împreună cu reforma administrației lui Bolojan. Detalii din culisele grupului de lucru
Bolojan amână angajarea răspunderii pe controversata reformă a administrației publice. Pachetul de relansare economică încă nu este gata