Gândul vă prezintă calendarul zilei de marți, 3 februarie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.
Cătălin Hîldan a fost unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din istoria clubului Dinamo București, simbol al devotamentului și al spiritului de luptă. Născut pe 3 februarie 1976, Hîldan a fost căpitanul echipei din Ștefan cel Mare și un mijlocaș defensiv apreciat pentru determinare, seriozitate și atașament față de echipă. A contribuit la câștigarea titlului de Campioană a României și a Cupei României, fiind un om de bază şi un lider autentic în vestiar. Pe 5 octombrie 2000, destinul său s-a frânt tragic, în urma unui stop cardiac suferit în timpul unui meci amical. Moartea sa, la doar 24 de ani, a zguduit profund fotbalul românesc. În semn de respect, Dinamo a retras tricoul cu numărul 11, iar Peluza Nord a stadionului poartă numele “Peluza Cătălin Hîldan” (PCH), devenind un reper al identității dinamoviste. Pentru suporteri, Hîldan nu este doar un fost jucător, ci un reper moral, un exemplu de loialitate, modestie și caracter.
Pe 3 februarie 1959, lumea muzicii a fost zguduită de una dintre cele mai tragice pierderi din istoria sa. Un avion charter care îi transporta pe Buddy Holly, Ritchie Valens și J.P. “The Big Boppe” Richardson s-a prăbușit în apropiere de Clear Lake, Iowa, la scurt timp după decolare. În urma accidentului, toți cei patru aflați la bord (cei trei muzicieni și pilotul) și-au pierdut viața. Tragedia a avut loc în timpul turneului Winter Dance Party și a pus capăt brusc unor cariere aflate în plină ascensiune. Buddy Holly era deja o figură majoră a rock’n’roll-ului, Ritchie Valens devenise celebru cu La Bamba, iar Big Bopper era cunoscut pentru hitul Chantilly Lace. Mai târziu, acest eveniment a fost numit Ziua în care muzica a murit, expresie care a devenit celebră odată cu piesa American Pie a lui Don McLean, lansată în 1972. Accidentul a rămas un simbol al fragilității succesului și al impactului profund pe care muzica îl poate avea asupra unei generații.
Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:
🎂1925: Ștefan Mihăilescu-Brăila 🇷🇴🎭🎬 Debutează în cinema în 1957, jucând apoi în cele mai reușite comedii din cinematografia românească: Ciocolată cu alune (1978), Păcală, în 1974, Nea Mărin miliardar, în 1979, Elixirul tinereții, în 1978. Bachus din Secretul lui Bachus (1984), regizat de Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al său
🎂1941: Ștefan Iordache 🇷🇴🎭 A jucat în teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore
🎂1959: Lol Tolhurst 🇬🇧🥁🎹 (The Cure)
🎂1965: Kathleen Kinmont 🇺🇸🎬 Renegade (1992 – 1997)
🎂1976: Cătălin Hîldan 🇷🇴⚽️ A suferit un atac de cord, la doar 24 de ani, în timpul unui amical pe stadionul din Oltenița
🎂1976: Isla Fisher 🇦🇺🎬
🎂1993: Mădălina Florea 🇷🇴🏃🏻♀️➡️ specializată în cursele de atletism pe distanțe lungi
🕯️1468: Johann Gutenberg 🇩🇪🔠 inventatorul tiparului
🕯️1924: Woodrow Wilson 🇺🇸🗣 cel de-al 28-lea președinte al SUA (1913 – 1921), laureat Nobel
🕯️1954: Ionel Teodoreanu 🇷🇴✒️ romancier și avocat interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței
🕯️1959: Buddy Holly 🇺🇸🎸🎤 unul dintre primii muzicieni rock and roll, considerat unul dintre cei mai influenți muzicieni ai perioadei. În 3 februarie 1959, zi cunoscută ca „Ziua în care muzica a murit”, Holly și-a pierdut viața într-un accident de avion lângă o fermă de lângă Clear Lake, Iowa, alături de alți doi mari artiști ai vremii, Ritchie Valens (17 ani, renumit pentru piesa La Bamba) și Perry Richardson (28 de ani, poreclit The Big Bopper). Avea doar 22 de ani. A avut o influență majoră asupra unor artiști precum Bob Dylan, Beatles, Rolling Stones și în general asupra întregului fenomen rock and roll
🕯️1959: Ritchie Valens 🇺🇸🎸🎤 pionier rock ‘n’ roll (renumit pentru piesa La Bamba), și-a pierdut viața într-un accident de avion lângă o fermă de lângă Clear Lake, Iowa, alături de alți doi mari artiști ai vremii, Buddy Holly și Perry Richardson (The Big Bopper). Avea doar 17 ani
🕯️1959: Jiles Perry Richardson Jr (The Big Bopper) 🇺🇸🎸🎤 DJ, solist și compozitor, a cărui voce puternică și personalitate exuberantă au făcut din el unul dintre primele vedete ale rock and roll-ului. Celebru pentru piesa „Chantilly Lace”. A murit într-un accident aviatic în Iowa, împreună cu Buddy Holly și Ritchie Valens
🕯️1989: John Cassavetes 🇺🇸🎥🎬 cel mai cunoscut pentru a fi fost un pionier al filmului independent. Deși a utilizat cel mai adesea tehnica filmării din mână și stilul cinematografic cunoscut ca cinema-vérité, filmele sale aveau întotdeauna un scenariu, erau ficționale și foloseau actori profesioniști
🕯️2022: Paco Rabanne 🇪🇸🇫🇷👔
🗒1395: Prima mențiune documentară a Cetății Neamț
🗒1815: A fost fondată prima fabrică pentru producția de brânză, în vederea comercializării (Elveția)
🗒1876: A fost semnat tratatul de pace care a pus capăt războiului dintre Argentina și Paraguay
🗒1908: Se constituie Partidul Conservator-Democrat, sub conducerea lui Take Ionescu
🗒1917: SUA au întrerupt relațiile diplomatice cu Germania
🗒1947: Miron Radu Paraschivescu publică în ziarul „Scânteia” (al PCR) atacuri violente contra lui Tudor Arghezi, acuzat de atitudini politice reacționare
🗒1957: Poetul Ștefan Augustin Doinaș a fost arestat și condamnat de regimul comunist la un an închisoare sub acuzația de „omisiune de denunț”
🗒1959: Un avion charter care transportă muzicienii Buddy Holly, Ritchie Valens și Bopper Big se prăbușește în apropiere de Clear Lake, Iowa, ucigând toți cei 4 pasageri de la bord, inclusiv pilotul. Mai târziu, tragedia a fost numită Ziua în care muzica a murit, popularizată în piesa „American Pie” a lui Don McLean în 1972
🗒1962: SUA instituie blocada economică asupra Cubei
🗒1966: Stația rusească automată „Luna 9”, lansată la 31 ianuarie 1966, a realizat prima aselenizare și a transmis imagini ale suprafeței lunare
🗒1972: Primele Jocuri Olimpice de Iarnă care s-au ținut în Asia s-au deschis la Sapporo, Japonia
🗒1972: Prima zi a viscolului din Iran care a ținut șapte zile și a ucis cel puțin 4.000 de oameni, devenind furtuna de zăpadă cu cel mai mare număr de decese din istorie
🗒1994: Este lansată naveta spațială „Discovery”, pentru o misiune de opt zile. La bord s-a aflat cosmonautul Serghei Krikaliov, alături de alți 5 astronauți americani. A fost prima misiune comună americano-rusă din 1975, când a avut loc istorica întâlnire în cosmos dintre stația americană „Apollo” și cea sovietică „Soiuz”
🗒2006: Feribotul egiptean Al Salam Boccaccio 98 s-a scufundat în Marea Roșie în drumul de la Duba, Arabia Saudită, la Safaga, în sudul Egiptului. Nava transporta 1312 de pasageri și 96 membri ai echipajului la momentul dezastrului. Doar 388 de persoane au supraviețuit
CITEȘTE ȘI:
31 Ianuarie, calendarul zilei: Virginia Ruzici împlinește 71 de ani, Justin Timberlake face 45