Prima pagină » Știri politice » Călin Georgescu, mesaj pentru susținători în Săptămâna Mare: „Nu plec nicăieri. Rămân cu poporul”

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători în Săptămâna Mare: „Nu plec nicăieri. Rămân cu poporul”

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători în Săptămâna Mare: „Nu plec nicăieri. Rămân cu poporul”
Mesajul lui Călin Georgescu după ce a plantat pomi / Sursa FOTO: Facebook Calin Georgescu

Călin Georgescu a transmis un mesaj amplu, încărcat de simboluri religioase și apeluri la unitate, către susținătorii săi, după o perioadă de peste un an marcată de prezențe constante în fața instanțelor.

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători

Georgescu și-a început mesajul adresându-se direct celor care i-au fost alături în ultimele luni.

„Dragii mei,

Vă mulțumesc pentru iubirea voastră necondiționată, pe care, cu multă bucurie sufletească, am trăit-o împreună – fie ploaie, soare sau vânt – și pe care o vom duce mai departe, spre binele și măreția acestui popor.

Timp de aproape 16 luni, din 6 decembrie 2024 – de Sărbătoarea Sfântului Nicolae – până pe 3 aprilie, în ajunul Sâmbetei lui Lazăr, ați fost alături de mine neclintiți – în fața instanțelor, la fiecare control judiciar, săptămână de săptămână – copii, bătrâni, văduve, familii, oameni cu posibilități și fără, uniți prin jertfă și dragoste. Nimic din ceea ce ați făcut nu a fost în zadar. Jertfa voastră a rodit”, a transmis acesta.

Georgescu: „Jertfa noastră continuă

Fostul candidat transmite că mișcarea din jurul său depășește sfera politicului:

„În Săptămâna Mare am fost mereu profund mișcat de singurătatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos: singur în rugăciune către Tatăl Ceresc, singur în fața celor care L-au judecat, singur când mulțimea striga să fie condamnat, singur pe Golgota, singur pe Cruce – doar Maica Sa i-a rămas alături, ca orice mamă…

Astăzi însă, în această trezire a conștiinței și în jertfa noastră continuă, simt și vă spun cu smerită bucurie: avându-L pe Hristos în noi, iubirea cea adevărată, nu mai suntem singuri; am realizat armonia – iubirea și jertfa continuă împreună cu Hristos cel viu.

Pacea din noi devine pace socială. Iubirea din noi topește ura. Din jertfa voastră s-a născut unitatea. Din răbdare – puterea.

Am făcut și facem istorie, nu politică. Astăzi suntem mai puternici, mai curajoși, mai uniți: unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu. Iar această unitate nu este de moment. Continuitatea noastră este jertfa noastră”.

Nu vă las singuri. Rămân aici, cu poporul și pentru popor

Georgescu afirmă că va continua să fie alături de categoriile vulnerabile și de românii din diaspora, evocând ideea unei unități naționale viitoare.

„În Postul Mare suntem chemați cu toții la cercetare lăuntrică – inclusiv aceia dintre noi care au în mâini decizia, puterea și răspunderea asupra vieții economico-sociale. Iar întrebarea care se naște în noi este aceasta: de ce putem face răul atât de ușor și ne este atât de greu să facem binele? Răspunsul se vede în suferința celor asupra cărora se răsfrâng aceste decizii.

Vreau să fie limpede pentru toți: nu plec nicăieri. Nu vă las singuri. Rămân aici, cu poporul și pentru popor. Alături de cel sărac, obidit și nedreptățit, de genialitatea fiecărui copil din această țară, de dragostea pentru pământul strămoșesc a românilor de pretutindeni, care, într-o zi, vor întregi românismul în rostul și pacea sa.

Jertfa continuă, iubirea față de aproapele, loialitatea față de țară și demnitatea față de strămoși și față de noi înșine ne-au făcut neînfricați. Suntem pe drumul renașterii unei națiuni mărețe și a unui popor nobil – stăpâni pe noi, pe pământul nostru și pe destinul nostru.

Trezirea în conștiință a născut eroi. Iar ceea ce a fost la început o mână de viteji, prin jertfă și statornicie a devenit astăzi o forță vie, în creștere, o conștiință trează care nu mai poate fi ignorată, în care arde flacăra libertății și a demnității.

Mare este Numele Sfintei Treimi!”, a scris Georgescu pe Facebook.


Recomandarea autorului:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Țara care caută 16 oameni pentru un sejur de vis, totul gratuit
Digi24
Ludovic Orban: Nicușor Dan e președinte jucător la cacealma, dacă vine cu propuneri ca Eugen Tomac. Ar fi o petardă politică
Cancan.ro
Câți bani cere Georgiana Lobonț ca să-ți cânte la nuntă, în 2026? Care este tariful pentru o oră sau pentru toată noaptea
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
România, „jucător” prima dată în istorie la Washington? Expert în diplomație: „Există costuri dacă vrem să ni se audă vocea”
Mediafax
FT: Salariile reale încep să scadă în toate marile țări dezvoltate. Care este perspectiva
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Misiune ieșită din comun: Polițiști deghizați în dansatoare pentru a prinde un traficant de droguri Data publicării: 26.05.2026 16:44
Cancan.ro
Sile Cămătaru, despre împrumuturile acordate lui Gigi Becali: "Îmi dădea dolari vechi și...' Detalii nemaiauzite
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Cristi Hrubaru vine la „Podcast cu Prioritate” #101 by ProMotor. Discuții despre motociclete, mașini, rock și proiecte caritabile