Prima pagină » Vremea » Mai ninge sau nu în România primăvara aceasta? Anunțul făcut de meteorologii Accuweather și EaseWeather

Mai ninge sau nu în România primăvara aceasta? Anunțul făcut de meteorologii Accuweather și EaseWeather

Mai ninge sau nu în România primăvara aceasta? Anunțul făcut de meteorologii Accuweather și EaseWeather.

Primăvara este unul dintre cele mai imprevizibile anotimpuri. La fel ca în anii precedenți, și anul acesta am avut parte atât de temperaturi ridicate, cât și de frig, ploi și chiar ninsoare.

Mai ninge sau nu în luna mai?

Meteorologii Accuweather și EaseWeather au anunțat dacă mai ninge sau nu în România în această primăvară. În ciuda faptului că va fi o lună ploioasă, temperaturile vor fi destul de ridcate și plăcute. De asemenea, nu mai sunt anunțate ninsori, iar vremea se menține stabilă.

În fotografiile de mai jos sunt ilustrate progonozele meteo pentru două zone în care ninsoarea și-a făcut apariția chiar și în luna mai: Predeal și Azuga. Acum se poate observa că zăpada lipsește, semn că primăvara și-a intrat în drepturi chiar și la munte.

Luna mai va fi o lună a contrastelor. Deși meteorologii anunță ploi în mare parte a timpului, vom avea parte de vreme însorită. Minimele se situează la 11 grade Celsius, în timp ce maximele ajung la 18 de grade Celsius la Predeal. La Azuga, minimele ajung la 8 grade Celsius, iar maximele pot urca chiar și la 22 de grade Celsius.

Accuweather are o istorie de 63 de ani

Accuweather este un site specializat în prognoze meteo și care oferă informații cu privire la starea vremii pe întreg cuprinsul Pământului.

AccuWeather Inc. este o companie media americană din sectorul privat care furnizează servicii comerciale de prognoză meteo în întreaga lume.

Accuweather a fost fondată în 1962 de Joel N. Myers, pe atunci un student absolvent al Universității de Stat din Pennsylvania, care lucra la un master în meteorologie. Primul său client a fost o companie de gaze din Pennsylvania. În timp ce își conducea compania, Myers a lucrat și ca membru al facultății de meteorologie din Penn State. Compania a adoptat numele „Accuweather” în 1971.

Recomandarea autorului:

Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vremea o ia razna în România, începând de mâine

Meteorologii Accuweather anunță o lună mai cum nu prea a mai fost. Unde ninge și ce se întâmplă în București și în celelalte orașe din România

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
Studenții pun pe masa Guvernului Mureșan 10 cereri. Burse mai mari și reducerea de 90% la tren
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!