Prima pagină » Știri externe » Donald Trump anunță trei zile de armistițiu între Ucraina și Rusia și un schimb masiv de prizonieri: „Cererea a fost făcută direct de mine”

Donald Trump anunță trei zile de armistițiu între Ucraina și Rusia și un schimb masiv de prizonieri: „Cererea a fost făcută direct de mine”

Donald Trump anunță trei zile de armistițiu între Ucraina și Rusia și un schimb masiv de prizonieri: „Cererea a fost făcută direct de mine”

Președintele Statelor Unite a anunțat vineri, printr-o postare pe pagina de socializare Truth Social, instituirea unui armistițiu de trei zile între Rusia și Ucraina, care urmează să aibă loc între 9 și 11 mai.

Pe lângă încetarea ostilităților pe front timp de trei zile, acordul mediat de Donald Trump include și un schimb major de prizonieri, respectiv 1.000 de persoane de fiecare parte. Cu ocazia acestui anunț, liderul american a descris această pauză ca fiind, speră el, „începutul sfârșitului unui război foarte lung și sângeros”.

Acest anunț a venit după ce, în prealabil, Donald Trump și Vladimir Putin au avut o conversație telefonică pe 30 aprilie, în urma căreia liderul rus a propus o inițiativă de încetare a focului cu ocazia zilei de 9 mai, Ziua Victoriei în Rusia.

„Am plăcerea să anunț că va exista o ÎNCETARE A FOCULUI DE TREI ZILE (9, 10 și 11 mai) în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sărbătoarea în Rusia este dedicată Zilei Victoriei, dar, la fel, și în Ucraina, deoarece și aceștia au fost o parte importantă a celui de-al Doilea Război Mondial. Această încetare a focului va include suspendarea tuturor activităților militare și, de asemenea, un schimb de 1.000 de prizonieri din fiecare țară. Această cerere a fost făcută direct de mine și apreciez foarte mult acordul președintelui Vladimir Putin și al președintelui Volodimir Zelenski. Sper că acesta este începutul sfârșitului unui război foarte lung, mortal și greu purtat. Discuțiile continuă pentru încheierea acestui conflict major, cel mai mare de la al Doilea Război Mondial încoace, și ne apropiem din ce în ce mai mult pe zi ce trece”, a scris președintele american pe Truth Social.


Recomandările autorului:

Incendiu de proporții lângă centrala Cernobîl. Focul se extinde rapid, iar operațiunile de stingere sunt îngreunate de minele lăsate de ruși

Polonia și România, țările care iau cei mai mulți bani prin SAFE. Polonia bagă miliarde în industria sa, România în cea a Germaniei și a Franței

Cumnatul premierului Péter Magyar renunță la postul de ministru al Justiției în Ungaria după ce nominalizarea sa a produs un scandal uriaș

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ucraina primește un sistem de apărare împotriva atacurilor cibernetice de la OpenAI
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii