Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin șterge datoriile noilor recruți care merg să lupte un an în Ucraina. Ce sume uriașe le sunt „iertate“ rușilor

Vladimir Putin șterge datoriile noilor recruți care merg să lupte un an în Ucraina. Ce sume uriașe le sunt „iertate“ rușilor

Melania Agiu

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care prevede scutirea de datorii pentru noii recruți care urmează să participe la „operațiunea militară specială” din Ucraina și pentru familiile acestora, relatează Reuters.

Potrivit documentului, publicat pe site-ul Kremlinului, luni seara, persoanele care au semnat un contract cu Ministerul Apărării din Rusia începând cu 1 mai și/sau soții/soțiile acestora sunt scutite de datorii de până la 10 milioane de ruble (139.700 de dolari) dacă, înainte de această dată, era în vigoare o acțiune în justiție pentru recuperarea acestor datorii.

Contractul de participare la „operațiunea militară specială” – așa cum Rusia numește invazia Ucrainei din februarie 2022 – ar trebui semnat pe o perioadă de cel puțin un an, a declarat Kremlinul.

Suma respectivă corespunde aproximativ prețului unui apartament tip garsonieră de 35 de metri pătrați în Moscova, potrivit unei baze de date imobiliare Cian, relatează Reuters.

Legea se adaugă la o serie de măsuri de sprijin destinate combatanților ruși implicați în război, de la sume mari de bani până la condiții preferențiale de admitere în învățământul superior, pe fondul eforturilor Kremlinului de a-și consolida forțele într-un moment în care negocierile de pace conduse de SUA au ajuns într-un impas.

Fiecare parte o acuză pe cealaltă că încearcă să escaladeze conflictul, iar Ucraina intenționează să trimită întăriri în regiunile sale nordice pentru a contracara ceea ce consideră a fi planurile Rusiei pentru o nouă ofensivă.

Luni, Putin a semnat, de asemenea, un decret prin care se prelungesc pe termen nelimitat drepturile de închiriere a terenurilor de stat pentru cei care luptă în Ucraina, a anunțat Kremlinul.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Rusia revine cu precizări după ce a amenințat că va lansa „lovituri iminente” asupra Kievului. Ce a este motivul

Rubio respinge informațiile privind evacuarea ambasadei SUA din Kiev după avertismentul Rusiei. Ucraina acuză un „șantaj nerușinat”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
De ce plătesc românii energie scumpă, deși hidrocentralele și reactoarele nucleare o produc la costuri reduse
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!