Prima pagină » Actualitate » Un tânăr de 18 ani, fără permis, s-a urcat beat la volan, a lovit o mamă cu un bebeluș, apoi a fugit

Un tânăr de 18 ani, fără permis, s-a urcat beat la volan, a lovit o mamă cu un bebeluș, apoi a fugit

Bianca Dogaru

Polițiștii clujeni au reținut sâmbătă seară un tânăr de 18 ani din comuna Apahida, după ce acesta a urcat la volan fără permis, sub influența alcoolului și a lovit cu mașina o femeie de 28 de ani și pe copilul ei de 10 luni, aflat în cărucior.

Crimă la Cluj. O femeie a fost ucisă de fostul iubit al fiicei sale, în ciuda ordinului de protecție. Criminalul, reținut pentru 24 de ore

Oamenii legii explică faptul că evenimentul s-a petrecut la intersecția străzilor Pintenului și Vlădeasa. Șoferul a pierdut controlul volanului, a izbit mai întâi o autoutilitară parcată și apoi a ricoșat direct în cele două victime care se aflau pe marginea drumului.

Tânărul a petrecut noaptea în arest

Victimele au fost transportate la spital pentru investigații amănunțite, iar șoferului i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. Aparatul etilotest a indicat o concentrație uriașă, de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Procurorii au decis reținerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta este anchetat pentru infracțiuni de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.

”În fapt, la data de 6 iunie, în jurul orei 19:10, în timp ce conducea un autoturism pe strada Pintenului, ajuns la intersecţia cu strada Vlădeasa, tânărul de 18 ani, din comuna Apahida, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu o autoutilitară parcată, după care a accidentat o femeie de 28 de ani şi copilul acesteia, în vârstă de 10 luni, aflat într-un cărucior, care se aflau la acel moment pe partea carosabilă. După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind depistat ulterior de poliţişti în curtea unui imobil”, a transmis, sâmbătă, Poliţia judeţeană Cluj.


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Chiria și transportul, mai ieftine pentru tinerii salariați! Ce beneficii propune un proiect de lege
Digi24
„Pregătiţi-vă.” 5 aspecte pe care Europa trebuie să le ia în calcul după înfrângerea lui Trump în fața democraţilor
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
S-a întors din drum pentru un bilet de 10 euro și a dat lovitura! Un elev a câștigat o avere la loto
Click
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
'Claudia va PICA la PAT cu pilotul'💣 Spoiler-ul SUPREM al sezonului 10 la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu dezvăluie tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește sănătatea mintală la nivel global
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!