Prima pagină » Actualitate » ANM, precizări de ultimă oră pentru Gândul. Cât mai durează ploile, când vin zăpezile. Scăpăm de Codurile Roșii, vin cele Portocalii

ANM, precizări de ultimă oră pentru Gândul. Cât mai durează ploile, când vin zăpezile. Scăpăm de Codurile Roșii, vin cele Portocalii

Cristian Lisandru

Ciclonul Barbara continuă să afecteze mai multe județe din România, iar efectele sunt semnificative, nu mai puțin de 42 de localități fiind supuse ploilor torențiale și intensificărilor vântului. Județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov, dar și municipiul București, se află sub cod roșu de ploi abundente. 

Meteorologii au avertizat că precipitațiile vor fi însemnate, iar cantitățile de apă pot ajunge până la 140 l/mp. Ca urmare a avertizărilor emise de meteorologi, autoritățile au decis să închidă școlile și grădinițele în Capitală și cele cinci județe. În funcție de starea vremii, autoritățile vor decide dacă școlile și grădinițele vor fi închise și joi, 9 octombrie 2025.

  • Ploi importante cantitativ afectează și Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei și al Olteniei, fiind în vigoare un cod portocaliu emis de meteorologi.
  • Se vor acumula cantități de apă de 60 – 90 l/mp și izolat de 100 l/mp, avertizează ANM.

Gândul prezintă, în exclusivitate, ultimele informații transmise de Administrația Națională de Meteorologie.

„Ploi importante semnificativ”

Meteorologul Raul Ilea a precizat că ploile torențiale, abundente, nu vor înceta, iar codul roșu rămâne în vigoare.

„În continuare ploi torențiale și abundente în județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și municipiul București. Până la ora 15:00 este în vigoare un cod roșu de ploi abundente.

Cantitățile de apă, fie în intervale scurte de timp, fie prin acumulare vor ajunge până la 80 – 100 l/mp. Izolat – 120 – 140 l/mp.

  • De asemenea, până diseară la ora 23:00, este în vigoare un cod portocaliu general pentru ploi importante semnificativ pentru Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei, sud-estul Transilvaniei și al Olteniei, unde va ploua important cantitativ și se vor acumula cantități de apă de 60 – 90 l/mp. Izolat – 100 l/mp.
  • În plus, față de acest coduri generale de ploi importante cantitativ, este în vigoare până mâine seară la ora 18:00 un cod galben care vizează intensificări ale vântului în centrul și sudul Moldovei, în estul Munteniei și în Dobrogea, unde vor fi viteze ale vântului de 50 – 70 km/h. În Carpații de Curbură și în estul Meridionalilor, la peste 1.700 m altitudine, vor fi rafale de 80 – 90 km/h.

Din datele de care dispunem în acest moment, acest cod roșu va rămâne în vigoare până la ora 15:00 și nu va fi prelungit. Dar în județele respective va rămâne codul portocaliu până la ora 23.00”, a precizat meteorologul Raul Ilea, în exclusivitate pentru Gândul.

42 de localități, afectate de fenomenele extreme

Fenomele meteo extreme din ultimele ore au provocat efecte semnificative în 42 de localități din 16 județe – Argeș, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Călărași, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea –, dar și în București.

  • Echipele de intervenție au acționat pentru evacuarea apei din opt case, două anexe gospodărești și 38 de curți, precum și pentru degajarea a 46 de copaci și a unui stâlp de electricitate căzut.
  • Totodată, nouă imobile au fost inundate, iar 24 de autovehicule au fost avariate.

Din cauza vântului puternic, manevrele au fost suspendate în toate porturile din județul Constanța. (mai multe detalii AICI)

Bilanțul intervențiilor din Capitală până la ora 05:45

Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor meteorologice, în perioada 07.10, ora 10:00 – 08.10, ora 05:45, ISU B-IF a gestionat 38 de intervenții in municipiul București și județul Ilfov.

În Capitală au fost gestionate 25 de intervenții:

– 18 copaci căzuți;
– 3 elemente de construcție desprinse;
– 5 acumulări de apă.
Au fost afectate 17 autoturisme.

În județul Ilfov au fost gestionate 13 intervenții:

– 3 copac căzuți;
– 2 elemente de construcție;
– 8 acumulări de apă.
A fost afectat un autoturism


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi