Allen Coliban, primarul Brașovului, acuzat că a transformat instituția în „MAIDANUL USR”. Viceprimarul Rusu: „Își varsă năduful și ura acumulată”

Publicat: 02/04/2024, 08:30
Actualizat: 02/04/2024, 08:31

Sebastian Rusu, viceprimarul liberal al Brașovului, îl acuză pe primarul USR Allen Coliban că este certat cu legea și a reușit „performanța” de a transforma instituția, dar și Consiliul Local, în „Maidanul USR”. Acuzația survine ultimei ședințe de Consiliu Local de la Primăria Brașov, una extrem de tensionată și, la un moment dat, suspendată, iar către edilul Allen Coliban este îndreptat un deget acuzator după ce acesta le-ar fi adresat cuvinte „grele” consilierilor locali liberali și social-democrați.

Astfel, conflictul deschis dintre viceprimarul Rusu și primarul Coliban – dar și dintre PNL și USR, în ultimă instanță – continuă, iar Gândul a prezentat, în exclusivitate, mai multe ”bătălii” purtate la Primăria Brașov.

  • Primarul USR Allen Coliban a decis ca viceprimarul PNL Sebastian Rusu să își desfășoare activitatea la Cimitirul Municipal și a sigilat ușa biroului unde acesta lucra, în Primăria Brașvov. (detalii AICI)
  • Curtea de Apel Brașov i-a dat dreptat liberalului, însă, pentru ca lucrurile să intre în normalitate. (mai multe informații AICI)
  • De altfel, viceprimarul Sebastian Rusu l-a acuzat pe primarul Allen Coliban și că a permanentizat un „sabotaj marca USR” la Primăria Brașov, iar transparența ar fi doar o iluzie. (detalii punctuale AICI)

Viceprimarul Sebastian Rusu: „Alianța PNL-PSD pentru câștigarea Primăriei Brașov îi dă fiori reci pe șira spinării”

În exclusivitate pentru Gândul, viceprimarul liberal Sebastian Rusu a declarat că acest comportament al primarului USR Allen Coliban este o dovadă a „disperării” în perspectiva alegerilor locale, cu atât mai mult cu cât cifrele actuale nu l-ar avantaja.

Contracandidatul lui Allen Coliban la Primăria Brașov va fi George Scripcaru, reprezentant al alianței PSD-PNL, fost primar, timp de 16 ani, la Brașov. În 2020, Scripcaru când a fost învins chiar de actualul primar USR, Allen Coliban.

Domnul primar, din disperarea pe care o are, pentru că revine George Scripcaru și pentru că cifrele nu-l avantajează, alianța PNL-PSD pentru câștigarea Primăriei Brașov îi dă fiori reci pe șira spinării. PSD nu are candidat propriu, iar șansele lui Scripcaru se măresc.

Allen Coliban își varsă tot năduful și toată ura pe care o are acumulată, pentru că dânsul este un om care urăște și face rău. De-a lungul timpului a încercat să îmi facă tot felul de șicane, să mă trimită să lucrez la cimitir, a schimbat yala la birou, lăsându-mă pe-afară, sechestrându-mi bunuri personale…  M-am dus în instanță, am câștigat toate procesele…

Acesta este modul său defectuos, pe măsură ce demascăm tot mai multe din contractele atribuite clientelei USR nu se mai poate controla și a început să jignească într-un mod grobian. Astfel de jigniri au mai existat de-a lungul timpului, iar eu – în timpul ședinței de Consiliu Local – l-am avertizat de două ori să-și măsoare cuvintele vizavi de colegii mei consilieri locali. Și pe mine m-a jignit, dar eu pot să le duc…

Nu pot să accept astfel de jigniri la adresa altor colegi, însă, iar atunci când Coliban l-a făcut mitocan pe președintele de ședință am zis «gata» și am anunțat retragerea grupului de consilieri PNL.  Am părăsit ședința, au rămas cei de la PSD, s-au certat cu el în continuare și, până la urmă, au ieșit și ei din sală.

Ședința de Consiliu Local s-a suspendat. Nici n-am apucat să votăm punctul 33 de pe ordinea de zi, din optzeci și ceva câte au fost…”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu, în exclusivitate pentru Gândul.

Ședința de Consiliu Local a Primăriei Brașov a fost suspendată după retragerea din sală a consilierilor locali liberali și social-democrați.

„Coliban a încercat să scoată un ziarist din sală, a chemat Poliția Locală!”

În aceeași ședință de Consiliu Local a mai avut loc un incident, a povestit viceprimarul Sebastian Rusu.

Primarul USR Allen Coliban a încercat, cu ajutorul Poliției Locale, să scoată din sală un jurnalist care stătea în apropierea sa, pe diagonală, și făcea fotografii.

În timpul aceleiași ședințe, primarul Coliban a încercat să scoată un ziarist din sală, pentru a nu mai sta în spatele lui.

Sala este ovală, există scaune amplasate de jur împrejur, până acum chiar primarul venea cu tot felul de USR-iști, ne filma, de aproape și din spate, iar acest jurnalist nu s-a pus chiar în spatele primarului, ci pe diagonală, la trei scaune distanță, și făcea fotografii. Nu îi fotografia laptopul…

S-a enervat, a zis că nu are voie să stea acolo.. Dar ședința e publică. Primarul Coliban a chemat Poliția Locală, a trebuit să intervin în acele momente. M-am dus să-i spun să-l lase în pace, că e dreptul jurnalistului, cum să nu îl lași? Își făcea meseria…”, a mai declarat viceprimarul Sebastian Rusu, în exclusivitate pentru Gândul.

Violența limbajului a decredibilizat funcția acestui primar”

Viceprimarul Sebastian Rusu a notat, în urma ultimei ședințe de Consiliu Local, că Primăria Brașov s-a transformat, din cauza primarului USR Allen Coliban, într-o instituție poziționată, din păcate, „în subteranul civilizației și al bunului-simț”.

Primarul certat cu legea a transformat Primăria Brașov și Consiliul local în Maidanul USR! «Mitocani», «expirați», «golani», «incompetenți», «nesimțiți”, «căței» – toate acestea au fost cuvintele pe care primarul Coliban le-a folosit la adresa consilierilor locali PNL, dar și a celor de la PSD, în ședința de ieri a Consiliului Local (n.red. – vineri, 29 martie 2024).

Violența limbajului a decredibilizat funcția acestui primar și a aruncat instituția Primăriei Brașov în subteranul civilizației și al bunului-simț!

Ceea ce s-a petrecut în sala de consiliu, de-a lungul celor peste 9 ore de discuții, a depășit orice imaginație. Iar purtarea și atitudinea domnului primar au demonstrat, din plin, că acesta este felul său de a fi, de a gândi, de a trata oamenii, de a comunica, de a se manifesta și, până la urmă, de a respecta legea! Așa înțelege dânsul, după 4 ani de mandat, să-i trateze pe reprezentanții cetățenilor și să facă administrație publică locală.

Întâmplările de ieri nu au fost nici singulare și nici întâmplătoare, ci au reprezentat, sau poate că nu – viitorul ne-o va dovedi -, nivelul cel mai de jos la care Allen Coliban a împins Primăria Brașov și Consiliul local, transformându-le, pur și simplu, în Maidanul USR!”, a notat viceprimarul Mihai Rusu și pe pagina sa de Facebook.

„Coliban a continuat cu cinism «opera» subalternului său, acreditând ideea că doamna Diaconu ar fi meritat (!?) violența verbală

În același timp, viceprimarul Sebastian Rusu a atras atenția și asupra unui alt incident, în care a fost implicată Pamel-Maria Diaconu, consilier local PNL.

Aceasta a fost jignită de un angajat al primăriei, iar „opera” acestuia ar fi fost continuată „cu cinism” chiar de edilul Allen Coliban, Pamela-Maria Diaconu fiind acuzată că „a pus prea multe întrebări cu privire la un proiect de HCL, ceea ce a dus la pierderea răbdării din partea angajatului primăriei”.

Deunăzi, colega noastră, consiliera locală Pamela-Maria Diaconu, a fost jignită de un angajat al Primăriei Brașov. Dincolo de scuzele formale, domnul Coliban a continuat cu cinism «opera» subalternului său, acreditând ideea că doamna Diaconu ar fi meritat (!?) violența verbală întrucât, atenție, «a pus prea multe întrebări cu privire la un proiect de HCL, ceea ce a dus la pierderea răbdării din partea angajatului primăriei, nemulțumit că nu i-a acordat cuvântul (n.red. – în calitate de președinte de comisie) imediat ce l-a cerut»”, a punctat Sebastian Rusu.

Prin această luare de poziție a domnului primar, dânsul în fapt încurajează ca aceste acte de violență și comportament grobian să continue, indiferent de consecințele grave care se produc. Cu un așa primar, care timp de aproape 4 ani a sancționat aproape mereu pluralitatea de idei și i-a jignit pe consilierii locali ori de câte ori au îndrăznit să-l contrazică, nu e de mirare că angajații primăriei au început să aibă astfel de manifestări. Nu-mi rămâne decât să sper că zilele acestui domn primar imatur, nu doar politic cât și uman, sunt numărate”

Pamela-Maria Diaconu, consilier local PNL

Pamela-Maria Diaconu: „Cu un așa primar, nu e de mirare că angajații primăriei au început să aibă astfel de manifestări”.

„Grupul consilierilor PNL Brașov a decis să plece din ședința de Consiliu Local, în semn de protest față de limbajul și comportamentul primarului Coliban”

„Astfel de viziuni, atitudini și comportamente” – a mai spus viceprimarul liberal al Brașovului, „care calcă în picioare nu numai drepturile și libertățile constituționale ale omului, dar și bunul-simț elementar, nu doar că sunt îngrijorătoare și condamnabile, dar trebuie sancționate și eliminate cu desăvârșire dintr-o societate normală”.

Pentru toate cele prezentate, grupul consilierilor PNL Brașov a decis să plece din ședința de Consiliu Local, în semn de protest față de limbajul și comportamentul primarului Coliban.

În continuare, în actualul mandat vom da dovadă de deschidere, respect și bună colaborare pentru a apăra interesele Brașovului și ale oamenilor.

Însă vom spune, întotdeauna, un hotârât STOP ABUZURILOR ȘI JIGNIRILOR și vom acționa în consecință, respectând legea și normele bunului-simț”, a mai precizat viceprimarul liberal Sebastian Rusu.


Citește și:

EXCLUSIV | Dispari în 60 de secunde, varianta Nicușor Dan: „În ședință, a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectelor, minim 143.000 € DEGEABA!”

Urbanist, după ce Nicușor Dan s-a LĂUDAT că a mai modernizat 600 m rețea termoficare: „Inutil, nesustenabil, sistemul trebuie regândit în întregime”

Viceprimarul Sectorului 1 o scoate „la tablă” pe Clotilde Armand: „Câte școli noi s-ar fi putut CONSTRUI în sector, ce mai așteptăm?”

EXCLUSIV | Nicușor Dan pierde DEFINITIV la CAB procesul cu Sanador. Avocat: ”Primarul general condamnă la moarte bolnavii de cancer”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Noua lege obligatorie pentru ȘOFERI. E intrată deja în vigoare: Vă trimite la închisoare
Codul Rutier. Amintirea care vine cu amenzi. Mulți șoferi fac acest gest
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?