EXCLUSIV VIDEO | Titus Corlățean: “Ce a făcut Hamas merge profund împotriva intereselor palestinienilor de a avea un stat propriu”

Întreaga lume urmărește cu sufletul la gură evenimentele care au loc în conflictul dintre Israel și Hamas, grupare teroristă care a pus stăpânire pe Fâșia Gaza în 2006 și care a lansat un atac suprinzător, nemaiîntâlnit prin atrocitățile pe care membrii grupării le-au săvârșit pe teritoriul Israelului. De aproape două săptămâni, se așteaptă riposta dură, anunțată, a statului Israel împotriva Hamas printr-o incursiune care să aducă, în final, la instalarea păcii. Dar steagul alb nu se zărește la orizont.

Conform declarațiilor de la cel mai înalt nivel, Statele Unite sunt alături de Israel, dar nici nu vor permite acestui stat să depășească limite care ar însemna o încălcare a regulilor stabilite în dreptul internațional. Alături de Israel este și România, printre alte numeroase state care și-au declarat sprijinul. Dar lumea arabă are modul ei de a se exprima, prin proteste care nu fac decât să inflameze și mai tare conflictul. Iar fanaticii adepți ai mișcării Hamas sau Hezbollah au început să se dedea la acte teroriste în Europa occidentală, unde deja există stări declarate de alertă maximă.

Într-o astfel de situație fără precedent, liderii lumii caută soluții. Le vor găsi? Acesta este doar una dintre temele pe care Gândul le-a discutat, în cadrul unui interviu de la începutul acestei săptămâni cu senatorul PSD Titus Corlățean, președinte al Comisiei de politică externă din Senatul României (n.r. – nu avusese loc masacrul asupra spitalului din Fâșia Gaza, care imprimă azi o tensiune și mai mare între lumea arabă și Israel).

Tot ceea ce se întâmplă are o rădăcină istorică

Președintele Comisiei de politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, a subliniat, la Gândul Exclusiv, cauzele care subzistă în această regiune a lumii de multă vreme, conflictul având rădăcini istorice.

“În realitate, simultan, sunt mai multe lucruri și importante, unele, aș spune esențiale și grave și cu potențiale consecințe mult mai largi decât doar legate de Orientul Mijlociu. Aici mă gândesc în primul rând la Europa și avem explicația și o să menționez imediat acest lucru. Totuși, ar fi bine să spunem cam cum au început lucrurile, pentru că tot ce s-a întâmplat în aceste zile extrem, extrem de frământate, care generează foarte multă traumă, decurge din acțiunea criminală teroristă Hamas, listată ca organizație teroristă împotriva statului Israel și împotriva în primul rând a populației civile nevinovate.

Este adevărat că în ultimele zile se produce așa o încercare sau se încearcă o rebalansare la nivel de imagine de percepție publică internațională și mutarea atenției și parțial este justificată, pentru că civilii nevinovați sunt civili nevinovați pretutindeni și ei în conflictul militar trebuie protejați.

Sunt niște reguli de drept internațional, dar trebuie totuși să clarificăm un lucru foarte important. Tot ceea ce se întâmplă are o rădăcină istorică, mai apropiată de perioada noastră, o putem marca ca fiind luna iunie 2007. În acel iunie 2007 s-a întâmplat un lucru în Gaza: a existat o ciocnire armată foarte dură, foarte violentă, între Hamas și Fatah, care face parte dintr-un format mai larg al Autorității Naționale Palestiniene cu sediul la Ramallah, în Cisiordania, succesoarea, dacă doriți tradiției lui Yasser Arafat.

După ce Yasser Arafat a renunțat la lupta armată, la acte teroriste și a recurs la negocierile pe care le cunoaștem, negociere politică diplomatică pentru o soluție politică de pace care să însemne în final două state, israelian și palestinian, care să coexiste în pace și securitate. Fatahul a pierdut în iunie 2007, în urma unei confruntări militare foarte dure, gestiunea Gaza, în Fâșia Gaza.

Hamas a intervenit atunci militar foarte dur. Au fost peste 100 de morți de ambele părți, vreo 550 de răniți. Din acel moment Gaza, profilul și Gaza s-a schimbat, pentru că până atunci erau foarte mulți israelieni care veneau, mergeau, își făceau cumpărăturile, forță de muncă, palestinieni din Fâșia Gaza care mergeau în Israel la muncă, fără foarte multe elemente de control de securitate și era o viață, să spunem, în limite rezonabile”.

„E mult mai mult decât o acțiune teroristă! Israelul are dreptul la autoapărare!”

Israelul a fost declarat stat în 1948, însă teritoriul încă este numit Palestina de către cei care nu recunosc dreptul Israelului de a exista. Palestinienii folosesc, de asemenea, numele Palestina pentru Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est. Cisiordania și Gaza, cunoscute drept teritoriile palestiniene, precum și Ierusalimul de Est și Israelul au făcut parte din ținutul cunoscut sub numele de Palestina încă din epoca romană.

Acestea au fost, de asemenea, teritoriile evreiești cunoscute din Biblie, iar evreii consideră că sunt patria lor străveche. Recent, gruparea teroristă Hamas, care conduce în Fâșia Gaza prin dominarea totală a populației palestiene, a declanșat iadul pe pământ. Senatorul Titus Corlățean consideră că modul în care Hamas a acționat atât de sângeros este mai mult decât o acțiune teroristă.

“A existat o altă atmosferă până în iunie 2007. Din acel moment, organizația teroristă s-a consolidat și a recurs constant, știm foarte bine, la atacuri împotriva statului Israel, atentate și în general, spun, să spunem, la nivelul comunicării publice, au recurs la vânătoare de evrei. Nu spun întâmplător acest lucru pentru că dincolo de chestiunea cui aparține teritoriu numit Palestina istoric și putem să mergem și în surse biblice, avem o chestiune care se întâmplă și care merge dincolo de actul terorist în sine.

Atunci când ucizi sistemic, programatic, evrei, ucizi oameni pentru că sunt evrei. Asta ne aduce aminte foarte clar de regimul nazist. Deci e mult mai mult decât o acțiune teroristă. Acțiunea începută de Hamas în acea sâmbătă nenorocită a însemnat în primele ore și primele zile o măcelărire, la propriu, a populației civile nevinovate și lucruri care sunt filmate și care, slavă Domnului, nu sunt puse în circulație publică.

Da, sunt oameni care au avut acces și eu am niște informări de mari acuratețe. Sunt lucruri pe care, în general, niciun om normal, cât de puternic ar fi, nu prea poate să le privească pentru că vorbim de acte de o atrocitate incredibilă, nu vreau să vă ofer detalii, dar le cunosc, în care, în esență, oameni, civili nevinovați, bărbați, femei, femei abuzate. Abuzate este un cuvânt extrem de politicos.

E vorba de un anumit tip de viol îngrozitor și este vorba de uciderea copiilor în fața părinților sau a părinților în fața copiilor și uciderea întregii familii, în final și cu decapitări, inclusiv de copii și de bebeluși. Într-o astfel de situație, asta nu intră în definiția conceptului de umanitate. Cei care au săvârșit aceste lucruri nu pot fi catalogați drept oameni. Și atunci, reacția firească a populației în primul rând și a decidenților, a armatei, a politicienilor în Israel este în plan emoțional, una care nu poate fi ușor de gestionat.

În mod firesc, Israelul, care are dreptul la autoapărare potrivit cartei ONU, retaliază și are ca obiectiv clar declarat eradicarea Hamas din Fâșia Gaza. Există o succesiune de reacții care în clipa de față înseamnă mai multe ultimatumuri care au fost date corect de israelian tocmai pentru a pune și presiune psihologică pe cei care dețin controlul, puterea Hamas și pe populația palestiniană de a se retrage în sud, pentru că urmează această operațiune. În mod inevitabil va exista o invazie, o o acțiune militară israeliană în Fâșia Gaza pentru a distruge centrele operaționale și infrastructura”.

Cum ar putea fi identificați teroriștii care s-ar putea infiltra în rândul populației civile la graniță

Scoaterea populației civile din Gaza este una dintre cele mai grele probleme, care nu a fost încă rezolvată. Cu toate că zeci de mii de palestinieni au plecat spre granița cu Egiptul pentru a se salva de teroarea instalată în regiune de gruparea Hamas și de conflictul cu israelienii, care au jurat să-i distrugă pe teroriști, Egiptul este extrem de rezervat să ofere deschidere totală refugiaților pentru că există temerea ca printre civili să se infiltreze membri Hamas. Gândul a vrut să afle de la fostul ministru de Externe Titus Corlățean cum poți să identifici pe unul pe care nu-l cunoști a fi lider sau membru Hamas, cine și cum ar putea face diferența între cel bun și cel rău pentru a nu-l lăsa să pătrundă pe teritoriul altui stat.

“Nu noi trebuie să răspundem la această întrebare. Au spus-o deja generalii israelieni, comandanți ai armatei israeliene, faptul că există mai multe planuri urmărite. Există un oraș vizibil la suprafață și există un oraș subteran, care adăpostește nu doar coridoarele, galeriile, locurile unde ei procesează, manufacturează aceste rachete și multe alte chestiuni.

Există centre disimulate sub scutul uman, din păcate, pentru că Hamas a folosit și folosește scutul uman, populație civilă, case, grădinițe, școli unde disimulează și în spitale unde disimulează dispozitive și armament și comandamente, și centrul de intelligence, de monitorizare, ș.a.m.d.

Da, deci obiectivul israelian a fost declarat public să distrugă cel puțin partea esențială a acestui dispozitiv militar, a centrelor de comandă și să urmărească și să elimine lideri militari politici Hamas și vedem, sunt vreo șase enunțați de israelieni până acuma care au fost identificați. Ținta este mobilă și sunt subiect al acțiunii militare israeliene.

Liderii politici (n.r. – ai grupării Hamas) sunt plecați, nu de acum, de astăzi, de ieri sunt plecați în Qatar sau în alte alte zone. Da, cred că obiectivul este foarte clar pentru israelieni, respectiv să scoată de sub comanda, de sub administrarea Fâșiei Gaza, să scoată din administrarea Fâșiei Gaza, să scoată Hamasul. (…)

Deci, problema care se va pune este cine va prelua administrarea Fâșiei Gaza și nu sunt foarte multe alternative. Sunt, înțelegem, discuții și cu egiptenii, cu iordanienii, sunt cu alți, să spunem, actori cu care există și niște acorduri anterioare ale statului Israel, după faimoasele războaie. Sunt și totuși contacte într-o perioadă extrem de complicată cu Autoritatea Națională Palestiniană. Să nu uităm că ANP a fost cel care a gestionat atunci când Israelul s-a retras și a cedat controlul Fâșiei Gaza și Cisiordaniei. Da, a cedat Fâșia Gaza. Din păcate, Hamas a preluat cu forța de la Autoritatea Națională a Palestiniană.

Dacă ar exista un alt tip de gestiune, și în timp – acum este totul, este foarte fierbinte, foarte delicat – dar dacă ar exista o gestiune mult mai așezată, corectă și cu un proces de normalizare care nu acum, din păcate a înghețat acest proces de normalizare a relațiilor Israelului nu doar cu cele patru state arabe pe care le cunoaștem, începând cu Emiratele Arabe Unite, cu Sudanul, Bahrein și Marocul. Dar procesul care avansase discret, dar destul de bine cu Arabia Saudită, un lucru istoric care ar fi schimbat paradigma fundamental, istoric vorbind, în Orientul Mijlociu, dacă acest proces de normalizare ar putea fi reluat la un moment dat, acesta va oferi însuși cadrul de securitate și pentru Israel de jur împrejurul statului Israel de a putea discuta foarte serios o soluție de pace și cu două state: israelian și palestinian.

Pentru că, paradoxal, pentru unii, ceea ce a făcut Hamas merge profund împotriva intereselor palestinienilor de a avea un stat propriu. Nu ajută, ci merge profund împotrivă. Procesul de normalizare cu Arabia Saudită ar fi ajutat la o atmosferă mult mai relaxată pentru statul israelian de a putea discuta în sfârșit, când ești înconjurat măcar nu de inamici, da, de state cu care ai o relație normalizată, atunci poți să faci și în interiorul tău anumite lucruri care să permită apariția unui stat palestinian. Nu este cazul.

În clipa de față, Israelul luptă de fapt pentru garantarea existenței tale ca stat. Acum, în clipa în care Iranul, potrivit surselor de informații publice de acum câteva minute, de la momentul în care am început noi interviul, a dat ordinul Hezbollahului să înceapă acțiunea militară împotriva Israelului. Sunt foarte direct legați de Iran, cu o capacitate militară mult mai consistentă, cu o tehnologie mult mai bine pusă la punct, cu o rezervă de rachetă acum câțiva ani estimată la peste 100.000 de focoase și cu un nivel de antrenament chiar mai ridicat și de pregătire decât Hamas”, a declarat, la Gândul Exclusiv, senatorul Titus Corlățean.

„Astăzi nu suntem în situația de a privi pe termen scurt o perspectivă de pace!”

În astfel de momente de încordare maximă, când lumea stă pe un butoi de pulbere, senatorul Corlățean a explicat, în interviul de la Gândul Exclusiv, ce se poate face pentru a atinge acest deziderat și cât de greu este să realizezi stabilitatea în zonă la acest moment.

„Situația este infinit mai complicată în clipa de față și ați menționat doar câteva, de fapt, din lista, care este mai lungă și mai complexă de lucruri care complică perspectivele unei păci, pentru că, pe de o parte, Consiliul de Securitate este blocat, nu există, nu funcționează. Consiliul de Securitate este cel care are responsabilitatea principală în funcționarea sistemului internațional, potrivit cartei ONU, să gestioneze aceste rupturi ale păcii, securității internaționale, să intervină, chiar să abiliteze coaliții internaționale sau intervenția armată pentru restabilirea păcii, securității, atunci când sunt conflicte, când sunt agresiuni.

Consiliul de Securitate nu va funcționa. N-a funcționat nici în cazul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, pentru că exista un actor direct implicat, care e membru al Consiliului de Securitate, cu drepturi de membru permanent, care și-a activat veto-ul împreună cu China. Același lucru se întâmplă acum și atunci nu ai acea autoritate internațională universală care, așa cum a funcționat în cazul invaziei Kuweitului de către Irak, să se activeze, să folosească toate măsurile politice de securitate, retaliere, blocadă, mergând de la abilitarea de a folosi forța armată ca să restabilești lucrurile. Și atunci te duci la nivel regional, unde există această speranță, care acum a înghețat, ca anumite state arabe, într-o relație mult mai constructivă cu Israelul, să înceapă să construiască o atmosferă normală de pace, de stabilitate în Orientul Mijlociu, care să permită și acea faimoasă soluție de două state care să coexiste în pace, securitate.

Astăzi nu suntem în situația de a privi pe termen scurt o perspectivă de pace. Din păcate, este clar că există niște obiective militare care au fost menționate de o parte și de alta, pentru că Iranul vede, să nu ne facem iluzii”.

Un pas important spre instalarea păcii, negocierile cu Autoritatea Palestiniană

Conflictul escaladează de la o zi la alta, de la o oră la alta. Iar Iranul, o spun tot mai multe voci ale specialiștilor și analiștilor militari, face parte din acest război proxi. În opinia senatorului Titus Corlățean, „Iranul și-a stabilit ideologic, programatic, obiectivul distrugerii statului Israel și vede în clipa de față această posibilitate”.

„Să nu uităm că Iranul are acel sistem balistic, de rachete care a funcționat, s-a dezvoltat de-a lungul anilor, care a fost separat de discuțiile pe programul nuclear militar, proiectul militar iranian legat de rachete a mers mai departe, s-a dezvoltat, au vectorii purtători și, din păcate, după ce s-a înghețat și acordul care monitoriza modul în care iranienii trebuiau să înghețe programul lor nuclear militar, și-au reactivat centrifugele și au mers mai departe spre îmbogățirea uraniului pentru a atinge obiectivul unei arme nucleare.

Și ăsta este un lucru extrem de grav. Nu întâmplător, Statele Unite, care trebuie să arate în continuare ca leadership în lumea asta, s-au deplasat în Golful Persic, mai întâi cu cel mai mare portavion al lumii și urmează și cel de-al doilea, Eisenhower. Nu întâmplător britanicii au anunțat că vor să deplaseze forțe navale militare în zonă tocmai pentru a a descuraja o escaladare. Dar vedem că escaladarea urmează, pacea nu este din păcate pentru mâine, fiecare la nivelul Uniunii Europene va trebui să avem o discuție foarte serioasă la nivel euroatlantic.

Alianța a spus: ca alianță, ca organizație, nu se va implica, dar sunt statele membre care sunt contributoare în materie de pace, securitate internațională. Eu am avut o mică sugestie publică, pentru că trebuie să privim dincolo de ziua de astăzi sau chiar de de mâine. Există vizite de solidaritate din familia occidentală, vizite politice, de solidaritate, de susținere în statul Israel.

Sugestia mea a fost din practica noastră anterioară românească și poate mai ales acum, ca cei care merg în statul Israel – și e prima etapă a deplasării obligatorie să facă un lucru, să treacă și linia de demarcare în Cisiordania, să meargă la Ramallah, să aibă o discuție cu liderii Autorității Naționale Palestiniene, cu președintele, primul ministru, ministrul de Externe, pentru că în această situație unii au preferat crimele și terorismul și aceștia sunt cei de la Hamas, ceilalți au rămas totuși consecvenți dorinței de a negocia politic o soluție de pace. Și ăștia sunt cei din autoritatea palestiniană.

Este corect și înțelept să păstrezi o relaționare și să dai anumite semnale, pentru că până la urmă, când Israelul se va retrage, dacă va invada și probabil că va invada Fâșia Gaza și va încerca să distrugă toată infrastructura militară, Hamas și liderii și cei care au comis acele crime, cine rămâne în teritoriu? Israelul se va retrage de acolo, cine rămâne să administreze, să conducă. Probabil că nu se vor retrage în secunda următoare, dar cineva tot din familia palestiniană, trebuie să aibă un control, dar un control care să nu însemne ură, crimă, terorism, ci să se continue o încercare pe care am văzut-o la Ramala, de negocieri politice cu statul Israel”.

Crearea unui stat palestinian. Cum s-ar putea realiza?

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a numit atacurile Hamas asupra Israelului drept ”barbarism pur” în emisiunea ”60 Minutes” de pe CBS și a afirmat că această grupare trebuie eradicată, dar a cerut, în același timp, crearea unui stat palestinian. Cum va fi posibil acest lucru a fost întrebat de Gândul și senatorul Titus Corlățean, diplomat cu o vastă experiență.

“Haideți să nu uităm acordurile de la Oslo din 1993, pe lângă strângerea de mână istorică, au inclus o clauză care prevedea că în cinci ani se va înființa un stat palestinian. Din varii considerente, cei cinci ani s-au scurs de atunci și nu s-a reușit acest lucru. Ori acesta este un obiectiv pe care comunitatea internațională l-a afirmat, și americanii și noi, România, l-am afirmat constant, discutând și cu israelienii, și cu palestinienii.

Da, soluția trebuie să fie o soluție de pace și nu de crimă, de terorism, de nenorocire, o soluție în care două state să coexiste în pace și securitate. Evident că astăzi perspectiva pare și mai îndepărtată, dar în politică, e bine să nu spui niciodată niciodată. Și, până la urmă, a existat această deschidere neașteptată, aș spune incredibilă, de normalizare a Israelului cu o serie de state arabe, cu Sudanul.

Dacă mie mi-ar fi spus cineva la un moment dat că va exista o normalizare a relațiilor, statul Israel cu Sudanul, care a fost una din sursele terorismului mondial și radicalizării, aș fi spus că este, politicos, un mare visător. Ei, cu toate asta s-a întâmplat. Nu va fi pentru mâine, dar procesul de pace este de fapt singura chestiune în care noi, cu toții, comunitatea democratică, ar trebui să fim interesați”.

Rusia nu este, din păcate, un jucător constructiv!

În ce privește rolul Rusiei în acest conflict, președintele Comisiei de politică externă din Senat a opinat:

Rusiei îi convine profund ceea ce se întâmplă. Există și relaționări politice, ideologice și de natură militară din alte timpuri URSS, transferate Federației Ruse sub diferite, și mai ales, sub Putin, lucrurile au continuat.

Dacă Hamas a ajuns să mulțumească Federației Ruse public pentru susținerea politică și pe anumite chestiuni de ordin militar, înțelegem că Rusia, din păcate, joacă și aici un rol negativ, pentru că îi convine această destabilizare în care subminează un anumit tip de autoritate pe care istoric americanii au avut-o în regiune și evident redirecționare atenției politice de susținere militară de la Ucraina spre alte orizonturi. Rusia rămâne un actor influent, jucător, dar din păcate, nu este un jucător constructiv!”.

Cât de importante sunt existența și rolul companiei TAROM

Printr-o operațiune contracronometru, România a repatriat peste 200 de cetățeni, cu ajutorul primordial al companiei naționale TAROM. Acest lucru a fost subliniat, cu fermitate, de senatorul Titus Corlățean

“A fost o organizare foarte serioasă și aici, în special echipa de la relații consulare din Ministerul de Externe și în teren în Israel, ambasada și consulatele s-au mișcat bine într-o perioadă extrem de complicată și cu multe riscuri de securitate și s-a reușit aducerea în țară a multor sute de români, fie vizitatori, fie pelerini, fie erau și cu ajutorul unor companii. Da, dar în primul rând, compania națională ar trebui – și am mai spus o dată public în zilele astea, să înțelegem o dată în statul român și instituțiile și ce ar trebui să facem mai departe, cât de valoroasă, mai ales în situații de criză, este o companie națională, a ta. Companiile private pot avea politicile sale, pot să nu se angajeze, riscuri? Ai compania ta națională, te ajută și te scoate din probleme. Noi avem de consolidat această companie (n.r.- TAROM), chiar și în discuțiile cu Comisia Europeană”.

“Am văzut cu ochii mei palestinieni care sărutau pământul sfânt al României!”

De-a lungul anilor, au mai existat momente tensionate în conflictele dintre Hamas și Israel, ocazie cu care Titus Corlățean, ministru al Afacerilor Externe în acea perioadă, a văzut emoția familiilor mixte româno-palenstiniene, care a fost copleșitoare.

“Situația din Gaza, care e mult mai complicată, pentru că acolo Gaza, până la recenta decizie de deschidere a unui coridor de către, controlat de altfel și destul de strict de către Egipt, Fâșia Gaza era total, înconjurată. Ce faci cu românii tăi? Vor fi 300, ar fi mai puțin mai mulți, dar sunt acolo. Ei sunt în general în familii mixte. Sunt în general femei românce care în facultate s-au căsătorit cu colegi palestinieni și unii dintre ei au decis nu să rămână în România, nu să meargă în Cisiordania, ci să meargă în Gaza. Și știu astfel de situații din alte perioade.

M-am întâlnit în special cu românce din Gaza la un moment dat, care au reușit să ajungă la Ramallah. Familii mixte cu copii. Am mai scos în perioada când eram ministru de Externe, tot într-o perioadă generată de atac cu rachetă din partea Hamas, a urmat replica israeliană și a trebuit să găsim soluții, dar atunci nu a fost cu incursiune armată în celălalt teritoriu care să complice total lucrurile.

Atunci am putut să negociem și cu anumiți palestinieni, cu statul Israel, bineînțeles, cu iordanienii și cu egiptenii să putem gestiona pe anumite intervale orare niște coridoare bine delimitate, cu echipele consulare, cu vesta, cu tricolorul României foarte vizibil să vadă și unii și alții despre ce vorbim, cu listele cu nume, prenume controlate în prealabil de israelieni, cu trimiterea lor la Amman. De acolo i-am adus cu compania națională sau aduși cu avioane militare românești la Baza 90.

Am fost acolo când oamenii ăia coborau din avion și foarte interesant, româncele ca româncele, că veneau acasă, dar palestinieni care coborau, tați, soți și sărutau pământul sfânt al României. Am văzut cu ochii mei treaba asta și asta spunea foarte mult de unde veneau, dramatismul situației și faptul că se simțeau în siguranță în România.

Avem această responsabilitate față de cei care au cetățenie română sau chiar și cei din familii mixte și știu că Ministerul de Externe face tot ceea ce este omenește posibil în coordonarea și cu alte națiuni, pentru că și alții își iau propriii cetățeni. Plus că americanii au reușit mai rapid să creeze un coridor pentru ai lor. Sper ca și ai noștri să poată fie evacuați, să fie evacuați împreună cu alți cetățeni străini de acolo. S-a pierdut o fereastră de oportunitate, duminică dimineața. Eu știu, nu s-a spus public, pot să spun acum. Au fost semnale lansate de la Ministerul de Externe, prin rețeaua consulară, către oameni care aveau un contact, români din Gaza și li s-a spus plecați cât mai rapid. Puțini au fost interesați să plece dintr-o inconștiență, o neînțelegere a gravității situației.

A fost un număr limitat, foarte limitat de persoane, care au fost disponibile să plece. Da, cu solicitarea, veniți să ne luați din Gaza. Evident că nu era posibil așa ceva. Li s-a spus plecați cât mai rapid și putem să vă preluăm după aceea, dar ieșiți din Gaza. S-a pierdut fereastra de oportunitate. Din păcate, astăzi se lucrează în condiții extrem de complicate cu deplasarea asta a populației spre sudul Fâșiei Gaza și cu discuțiile cu egiptenii pentru a putea să se găsească o soluție. Sper să se poată rezolva”.

Prinderea pe picior greșit de către Hamas a serviciilor de informații isrealiene este un semnal de alarmă!

Întrebat dacă crede că, într-adevăr, au fost prinse pe picior greșit temutele servicii de informații israeliene cu privire la atacul dezlănțuit recent de Hamas, senatorul Corlățean a declarat pentru Gândul:

„Au spus-o israelienii însiși. Ei vor face evaluarea. Au început o evaluare deja, dar vor face evaluarea la finalul conflictului, pentru că ei sunt în război acum, au reușit să strângă rândurile politic, ceea ce pentru statul Israel era extrem de important, cu un guvern de largă uniune națională. Însă da, au fost structural, ei au folosit sistemic, au fost probleme foarte serioase și vor trebui să-și revizuiască modalitățile de intelligence, de supraveghere, pe care noi, cu toții, le-am crezut infailibile. Iată că nu sunt infailibile.

Și terorismul internațional poate fi, îndeajuns de sofisticat, să prindă pe picior greșit chiar un astfel de sistem de securitate, cum a fost cel israelian. Ăsta e un semnal de alarmă. Atenție! Pentru noi toți, pentru noi toți, pentru că în Europa există această resuscitare în clipa de față cu comunități islamice musulmane care au venit, au fost primite cu ospitalitate de statele vest-europene.

Avem și noi, dar, la noi, totuși, e un alt tip de integrare în societatea românească și ăsta e un lucru bun, dar uitați ce se întâmplă în stradă în state vest-europene. Uitați asasinate îngrozitoare, teroriste și trebuie să știm că trebuie să fim extrem de vigilenți în perioada asta, noi, ca state democratice de tip occidental”.

Greșeli făcute de statele europene în politicile de migrație

Referindu-se la politica migrației făcută de-a lungul anilor de factorii de deciziei ai statelor membre ale Uniunii Europene, președintele Comisiei de politică externă din Senat a explicat în cadrul interviului de la Gândul Exclusiv:

“O să vă spun un lucru foarte direct. Așa cum cred eu, resping fundamental viziunile de extremă dreapta pe care le vedem și care se folosesc de această tematică pentru a suscita și emoții, și reacții isterice, și voturi, și resentimente, ș.a.m.d.

În același timp, modul în care s-a făcut, de fapt, nu s-a făcut integrarea a reprezentat de fapt, cel puțin un parțial eșec pentru sistemul occidental. Și din acest punct de vedere, când ai lăsat cazul Franței, pe care le știu foarte bine, când ai lăsat zonele de vecinătăți, de cartierele mărginașe ale Parisului, fără a oferi totuși niște oportunități reale pentru educație în limba franceză, pentru o integrare corectă, bună, cu oportunități socio-economice, atunci i-ai lăsat și nesupravegheați.

S-a dezvoltat la următoarea generație un sentiment de frustrare, de pierzători ai integrării în societatea respectivă, s-a produs un fenomen de radicalizare și am văzut francezi născuți de fapt pe teritoriu francez plecând înrolându-se cu miile în ISIS. Deci modul în care s-au propus niște soluții de integrare n-a fost cel mai fericit. Și vedem acum faptul că integrarea, de fapt, nu a avut loc. Și diferența asta culturală care e importantă, e o diferență culturală, nu este în plus în minus, nu-i o critică.

Nu suntem noi superiori și inferiori, e o diferență culturală importantă. Nu s-a reușit depășirea acestor linii de separare de natură etnică peste care putem trece, da, de natură religioasă ceva mai greu, de natură culturală, spirituală, lucrurile sunt mult mai complicate.

Occidentul va trebui să învețe foarte rapid să facă mai bine decât a făcut. Soluția nu e să îi dai înapoi pe toți. Peste frontieră s-au născut cei mai mulți dintre ei. Mulți dintre ei s-au născut în statele europene. Trebuie găsite, identificate alte soluții de natură educațională, culturală pentru o bună integrare și de respect pentru țara în care tu ai fost primit, nefiind fiul sau fiica acelei țări”.

„Și astăzi sunt sunat de foști colegi de școală, tătari și turci care spun Hristos a înviat!”

Felul în care România a reușit, de-a lungul timpului, să gestioneze problema conviețuirii alături de etnici din alte zone ale lumii este un model de urmat, a mai declarat senatorul Titus Corlățean în cadrul interviului realizat de Gândul.

“Eu sunt născut în Dobrogea. Avem istoric, e adevărat, comunități, nu doar creștinii majoritari, românii și alte comunități. Avem turcii și tătarii. Există un respect reciproc și o bună conviețuire. Niciodată noi n-am avut probleme și au fost susținuți prin politici ale statului român să-și asigure prezervarea identității și naționale etnice și religioase. În Medgidia, unde sunt născut, geamia este peste drum de primărie. Biserica Ortodoxă, la 2,5 km distanță. Nu a deranjat pe nimeni. A fost mereu o chestiune de respect reciproc. Și astăzi sunt sunat de foști colegi de școală, tătari și turci, care spun «Hristos a înviat!». Mare atenție, în România s-a putut acest lucru. Dacă România a putut să facă acest lucru, înseamnă că se poate.

Israelul va trebui să-și facă o evaluare la rece, după război, a drumului pe care dorește să-l parcurgă, pentru că situația geografică, în primul rând, și geopolitica Israelului nu e deloc simplă. Noi, pe vremuri, cineva spunea că România are un singur prieten în Marea Neagră. Uitați-vă la geografia de jur împrejur a statului Israel.

Vom înțelege cât de complicat au fost istoric și încă sunt lucruri și mai ales după ce se întâmplă în aceste zile. Israelul va trebui să ia o decizie cum va gestiona de acum înainte și Israelul va trebui să fie ajutat. Statele Unite sunt acolo, sistemul occidental suntem, există comunități, există o puncte de legătură între România și statul Israel și știm de ce, iar noi trebuie să fim activi.

Statul Israel nu trebuie lăsat singur! Avem canale de legătură cu statele arabe raționale, nu cu cei care sunt jihadiști și promovează terorismul. Va trebui construită cu multă răbdare și cu investiții în resurse de inteligență, politice, economice, sociale, investit în această regiune pentru a ajunge la un climat care să permită, la un moment dat, o soluție de pace. N-o poți face peste noapte, dar cred – în opinia mea – că e singura soluție posibilă!”, a încheiat Titus Corlățean.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | HAMAS folosește Telegram pentru a declanșa proteste. Sunt mișcări de stradă în Iordania, Egipt și Siria

VIDEO | Joe Biden susține relatarea Israelului despre atacul spitalului din Gaza / A fost făcut de „cealaltă echipă”

EXCLUSIV| Medicul personal al lui Netanyahu, mărturii terifiante: „Am primit foc și moarte! Au batjocorit corpurile copiilor și ale femeilor gravide”

Uniunea Europeană lansează o operațiune umanitară în Fâșia Gaza

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin...
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China aplică strategia "broaştei fierte", acuză comandantul armatei americane din regiunea Indo-Pacific
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii