Prima pagină » Actualitate » Familie din Brăila, între care un adolescent minor, reținută pentru trafic de droguri de mare risc. Aproape 10 kg de substanțe interzise, de vânzare

Familie din Brăila, între care un adolescent minor, reținută pentru trafic de droguri de mare risc. Aproape 10 kg de substanțe interzise, de vânzare

FOTO - DIICOT/Poliția Română

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Brăila au reținut, marți, trei persoane din aceeași familie, două femei de 45 și 47 de ani și un adolescent minor de 17 ani, suspectate de trafic internațional și intern de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, în luna mai 2026, cele două femei ar fi procurat din Germania peste 9,5 kilograme de substanțe interzise (3-CMC și 4-CMC), cu intenția de a le vinde în România.

Ulterior, femeia de 47 de ani și minorul ar fi introdus drogurile în țară printr-o firmă de curierat și au însoțit transportul pentru a se asigura că ajunge la destinație. Marți, 5 mai, un alt membru al familiei, un suspect de 15 ani, a fost prins în flagrant în municipiul Brăila, în timp ce ridica cele două trolere în care se aflau drogurile.

De asemenea, celor două suspecte au procurat, deținut și vândut „cristal”, în perioada iunie 2025 – mai 2026, la diferite intervale, o parte dintre cantitățile comercializate fiind indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele celor implicați, anchetatorii au descoperit și ridicat mai multe mijloace de probă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila a fost sesizat, astăzi, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.

FOTO & VIDEO: DIICOT/Poliția Română

Autorul mai recomandă:

Un tânăr cu cetățenie română și siriană a fost reținut pe A2 după ce a fost prins cu 11 kilograme de canabis. El urma să vândă drogurile pe litoral

Un tânăr srilankez a fost reținut în România pentru trafic de droguri. Cum își procura stupefiantele

Dealerii de stupefiante își fac publicitate în puncte-cheie din centrul Bucureștiului. Polițiștii antidrog sunt în alertă

Captură DIICOT de 1,7 milioane euro. 50 kilograme de drog „cristal” urmau să “inunde” piața neagră din România printr-un traficant polonez

Droguri în școli. DIICOT face percheziții în trei județe, într-un dosar de distribuție de stupefiante elevilor de 15 ani

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Adevarul
Boala care și-a dublat numărul de cazuri în România în 10 ani. Testarea recomandată chiar înainte de 55 de ani
Mediafax
Studenții pun pe masa Guvernului Mureșan 10 cereri. Burse mai mari și reducerea de 90% la tren
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!