Prima pagină » Actualitate » Hoții au furat o conductă de irigații în Oltenia. Au săpat „tranșee” pe 2 km pentru a o dezgropa

Hoții au furat o conductă de irigații în Oltenia. Au săpat „tranșee” pe 2 km pentru a o dezgropa

Fermierii din Sahara Olteniei au primit o altă lovitură, după seceta din vara. Hoții au reușit să distrugă o parte din rețeaua de irigații, care nu era funcțională, dar care putea să-i ajute pe fermieri să irige plantațiile din zonă.

În localitate, este în lucru un proiect de reabilitare a sistemului de irigații, iar conductele noi puteau fi conectate la cele vechi astfel încât apa să ajungă în toate zonele de interes.

Conducta furată se afla chiar în mijlocul unor plantații de puieți de salcâm.

„În primul rând, au distrus o rețea de irigații și au furat sute de metri de conductă subterană, aparținând OUAI Călărași, îngropată la circa doi metri în pământ.
Dacă până acum spuneam ca nu mai exista sistemul și ca această conductă există riscul să nu mai fie folosită, de data aceasta se știe că sunt în execuție proiecte de construcție a unor stații de pompare, conductele cele noi putând fi conectate la sistemul vechi, după finalizarea proiectului, pentru a transporta apa în punctele de interes. Numai în acest loc, anul trecut, seceta a calamitat mii de puieți de salcâm, fiind nevoie de intervenții de zeci de mii de euro, pentru replantare„, spune primarul din Călărași, Sorin Sandu.

Furtul a fost depistat atunci când s-au replantat alți puieți în locul celor afectați de secetă.
Hoții au săpat cu cazmale la o adâncime de aproape 2 metri în pământ și au furat conducta pe aproape doi kilometri.

Șanțul făcut de hoți poate fi acoperit doar manual, potrivit autorităților, deoarece nu se poate interveni cu utilaje printre rândurile de puieți. Costurile acestei operațiuni ar putea ajunge la 100.000 de euro. Furtul conductei afectează două asociații importante de fermieri din comună.
Polițiștii s-au autosesizat cu privire la cele întâmplate. Oamenii legii au făcut măsurători la fața locului, fiind deschisă o anchetă pentru furt, urmând să fie identificați și pedepsiți și autorii.


RECOMANDAREA AUTORULUI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
NASA caută astronauți! Ce condiții trebuie să îndeplinești și ce salariu poți primi?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi