Țările europene lucrează frenetic pentru a îmbunătăți aprovizionarea cu arme a Ucrainei, dar și pentru a stimula arhitectura de securitate a Europei. Includerea Turciei și a puternicei sale industrii de apărare în aceste scheme rămâne o prioritate, dar acest lucru ridică preocupări nu numai morale, ci și strategice.
Ultima săptămână a lunii martie a fost una importantă pentru Europa.
Răspunzând atitudinii agresive a Rusiei, Europa este singură.
„Statele Unite nu vor veni în ajutor, ba chiar dimpotrivă. Inițiative precum Coaliția celor Dispuși (n.red. – Conceptul de „Coaliție a celor Dispuși” nu este nou, fiind utilizat anterior în conflicte precum războiul din Irak din 2003, când un grup de state s-a angajat într-o operațiune militară fără un consens internațional larg) sau programul ReArm Europe al Comisiei Europene nu ar fi necesare dacă președintele american Donald Trump nu ar fi decis să saboteze bazele ordinii internaționale liberale pe care SUA a condus-o în ultimii optzeci de ani!”, notează Marc Pierini și Francesco Siccardi într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace.
Dintre țările UE, Ungaria și Slovacia se remarcă prin atitudinea prietenoasă față de Rusia lui Vladimir Putin.
Dar, din cauza politicii externe, a locației geografice și a crizei interne în curs de desfășurare, Turcia este țara a cărei participare trezește cele mai mari nelămuriri. Astfel, includerea Ankarei în scenariu prezintă atât o problemă morală, cât și un risc strategic.
„Ultimele eforturi ale Europei se referă atât la apărarea valorilor europene, cât și la limitarea ambițiilor teritoriale și militare ale Rusiei. Dacă nu este susținută de principiile de bază ale democrației, justiției și responsabilității, orice configurație de securitate emergentă în Europa va fi nesustenabilă. Pentru a o spune clar, este un caz al statului de drept versus forța brută.
Problemele legate de statul de drept și drepturile omului sunt câteva dintre motivele care au blocat relațiile dintre Bruxelles și Ankara. Pe lângă acordurile reciproc avantajoase privind migrația – Turcia a fost de acord să țină refugiații în afara UE în schimbul a peste 9 miliarde de euro (9,7 miliarde de dolari) -, relațiile UE-Turcia s-au redus la minimum și au devenit din ce în ce mai tranzacționale. Ideea că Turcia ar putea deveni membră a UE a fost abandonată.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fprofimedia-0979086102.jpg)
Proteste în Turcia, după arestarea lui Ekrem İmamoğlu, primarul Istanbulului | Foto – Profimedia Images
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fprofimedia-0979084161.jpg)
24 martie 2025 – proteste în Turcia | Foto – Profimedia Images
Este izbitor faptul că acuzațiile conducerii Turciei împotriva lui İmamoğlu — că au existat nereguli cu diploma sa universitară (o cerință pentru candidații la președinția turcă) și că a manipulat licitații publice, a alterat numărătoarea voturilor și a purtat discuții cu politicieni kurzi — sunt o imagine în oglindă a celor lansate împotriva lui Erdogan în ultimii 22 de ani”, continuă Marc Pierini și Francesco Siccardi.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fprofimedia-0979080087.jpg)
1.400 de persoane au fost arestate în Turcia, în urma protestelor de amploare | Foto – Profimedia Images
Invadarea Ucrainei de către Rusia, în anul 2022, a modificat calculele geopolitice la Ankara și Bruxelles.
De altfel, Turcia are o tradiție de a cultiva o relație ambivalentă cu Rusia, ruptă între dependența sa energetică de Moscova, afinitățile personale și politice dintre Erdogan și președintele rus Vladimir Putin, plus rivalitățile geopolitice din regiunea Mării Negre, Caucazul de Sud, Siria și Libia.
„Ca membră a NATO, Turcia este ancorată, în siguranță, într-un sistem de alianțe și garanții de securitate orientat spre Occident. Dar țara a slăbit conceptul NATO de scut de apărare antirachetă prin achiziționarea de sisteme rusești de rachete S-400, ceea ce – din 2019 – a însemnat absența hardware-ului NATO echivalent de-a lungul a aproximativ 700 de kilometri (435 de mile) din flancul sudic al Rusiei.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fprofimedia-0945989609.jpg)
Recep Tayyip Erdoğan, președintele Turciei, și premierul Ungariei, Viktor Orban
Turcia are multe de oferit pentru protecția Europei.
Ankara are, de asemenea, multe de câștigat dintr-o alianță cu țări europene care au aceleași idei. Dacă nu este controlată, Rusia ar putea reprezenta o amenințare serioasă pentru Turcia, având în vedere activismul său în Marea Neagră și Caucazul de Sud”, explică Marc Pierini și Francesco Siccardi.
Cu toate acestea, participarea Turciei la un efort european de apărare reînnoit ridică mai multe întrebări.
„În primul rând, din februarie 2022, Turcia nu a impus niciodată sancțiuni Rusiei. Drept urmare, Moscova a continuat să exporte țiței în Turcia, unde este rafinat și apoi exportat ca produse turcești. Venitul în valută pe care acest comerț îl aduce Rusiei a ajutat la finanțarea războiului împotriva Ucrainei, în ciuda eforturilor constante ale țărilor NATO de a urmări și de a lupta împotriva schemelor de evaziune a sancțiunilor.
În al doilea rând, legăturile economice strânse construite de Turcia și Rusia au dus la o rețea densă de acorduri. Rusia este cel mai mare furnizor de gaze naturale al Turciei prin conducta TurkStream.
Rusia construiește, deține și va opera o centrală nucleară în Akkuyu și trimite 7 milioane de turiști în stațiunile mediteraneene turcești în fiecare an. În schimb, Rusia este destinația unei ponderi mari a exporturilor agricole turcești și un mediu de afaceri favorabil pentru companiile turcești de construcții.
Dacă Turcia ar deveni un furnizor substanțial de arme pentru Ucraina și țările din Europa de Vest, ar putea fi supusă represaliilor ruse. Aceasta nu este o viziune ipotetică, pentru că nu ar fi prima dată când Moscova a «lovit» Ankara cu fluxuri comerciale și turistice reduse pentru a exercita presiune.
O a treia problemă se referă la guvernarea strâmtorilor Turciei. Începând cu 25 martie, potrivit Casei Albe, «Statele Unite și Rusia au convenit să asigure o navigație sigură, să elimine utilizarea forței și să prevină utilizarea navelor comerciale în scopuri militare în Marea Neagră».
În aceeași zi, secretarul de stat american Marco Rubio l-a găzduit pe omologul său turc, Hakan Fidan. S-a devoalat puțin din discuțiile lor, dar orice acord al țărilor terțe privind siguranța navigației în Marea Neagră este o chestiune de preocupare directă pentru Ankara, care are dreptul de a restricționa accesul la strâmtori în conformitate cu termenii Convenției de la Montreux din 1936.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fprofimedia-0979409899.jpg)
Secretarul de stat american Marco Rubio, întâlnire cu ministrul de Externe al Turciei, Hakan Fidan | Foto – Profimedia Images
UE va dori, de asemenea, să fie implicată în orice posibil aranjament între Rusia, Statele Unite și Turcia, având în vedere că două dintre statele sale membre – Bulgaria și România – sunt state litorale, iar comerțul este o competență a UE”, continuă Marc Pierini și Francesco Siccardi.
Dacă doresc să obțină clarificări cu Turcia, europenii ar putea prezenta un pachet global care să includă trei elemente largi, consideră Marc Pierini și Francesco Siccardi.
„Prima ar consta într-un angajament politic reciproc de a reafirma preambulul Tratatului Atlanticului de Nord, punerea în aplicare de către Ankara a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și o revenire la discuțiile conduse de ONU în legătură cu Cipru.
A doua componentă ar fi lansarea negocierilor privind un regim de vize îmbunătățit și o uniune vamală UE-Turcia profundă.
A treia componentă ar cuprinde integrarea livrărilor de armament ale Turciei în Coaliția celor Dispuși, desfășurarea mijloacelor militare turcești în țări selectate din Europa Centrală și Marea Neagră și participarea europeană la arhitectura de apărare a Turciei odată ce sistemele S-400 au fost neutralizate.
Un astfel de pachet ar asigura coerența morală și strategică, deși este probabil să fie respins de Ankara.
Europenii sunt obișnuiți cu ambiguitățile de politică externă a Ankarei. Dar, în proiectarea unui nou sistem de alianțe pentru a proteja un viitor acord de încetare a focului în Ucraina și pentru a limita expansionismul Rusiei în vremuri atât de critice, ei trebuie să echilibreze cu atenție activele și pasivele Turciei.
Acceptarea Turciei în Coaliția celor Dispuși, datorită stocurilor sale mari de arme, ignorând în același timp degradarea dramatică a statului de drept, ar da o trecere liberă pozițiilor agresive ale Moscovei și Washingtonului.
Acest lucru ar permite conducerii Turciei să obțină un succes pentru stilul său de guvernare și, în cele din urmă, ar afecta valorile și principiile Europei”, încheie Marc Pierini și Francesco Siccardi analiza publicată de Carnegie Endowment for International Peace.
Citește și: