Prima pagină » Actualitate » „Lista rușinii” cu cetățenii români care au datorii. Cum vor apărea aceste date și ce arată proiectul legii reformei în administrația locală

„Lista rușinii” cu cetățenii români care au datorii. Cum vor apărea aceste date și ce arată proiectul legii reformei în administrația locală

„Lista rușinii” cu cetățenii români care au datorii. Cum vor apărea aceste date și ce arată proiectul legii reformei în administrația locală

„Lista rușinii” cu cetățenii români care au datorii. A fost publicat de către Guvernul României proiectul legii reformei în administrația publică prin intermediul căreia sunt tăiate cheltuieli și funcții. În cadrul proiectului sunt menționate și o serie de prevederi pentru contribuabilii cu datorii și pentru cetățenii care își achită taxele și impozitele la termenul impus.

Textul proiectului este disponibil pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – „Lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale”. Proiectul de lege se află în transparență decizională. Poate fi consultat AICI.

„Proiectul de lege vizează instituirea unor măsuri fiscal-bugetare şi are drept scop creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale în vederea consolidării sustenabilității financiare a României prin limitarea cheltuielilor unităților administrativ-teritoriale și creșterea veniturilor, astfel încât finanțarea categoriilor de servicii publice destinate cetățenilor să se poată susține din fonduri publice. 

Pentru atingerea acestui scop (…) sunt instituite o serie de măsuri, astfel încât să se asigure respectarea angajamentelor asumate de România în ceea ce priveşte încadrarea în ținta de deficit bugetar, prin diminuarea unor cheltuieli de funcționare ale instituțiilor şi autorităților publice centrale și locale, și respectiv, prin creșterea veniturilor bugetare ale unităților administrativ-teritoriale”, se arată pe site-ul ministerului.

„Lista rușinii” cu cetățenii români care au datorii. Cum vor apărea aceste date și ce arată proiectul legii reformei în administrația locală

„Lista rușinii” cu cetățenii români care au datorii

„Lista rușinii” cu datornicii la stat

Proiectul vine și cu o serie de precizări legate de o eventuală „listă a rușinii” aferentă datornicilor la stat, de data aceasta pentru persoanele fizice. În acest sens, în proiectul de lege sunt menționate următoarele aspecte:

  • „Se extinde obligația organelor fiscale de a publica pe site-ul propriu atât listele debitorilor persoane juridice, cât și pe cele ale persoanelor fizice, care au obligații fiscale restante și cuantumul acestora, promovând transparența fiscală”.
  • „Se clarifică modalitatea de publicare a listelor, specificând că pentru creanțele fiscale administrate de organele fiscale locale, publicarea se face prin dispoziție a autorității executive și în Monitorul Oficial Local”.

Va exista și o listă aferentă „recunoașterii publice” cu cei care nu au datorii la stat.

„La dispozițiile privind publicarea listelor contribuabililor care nu au obligaţii restante se introduce obligativitatea ca atât contribuabilii persoane fizice, cât și cele juridice, care au declarat și au plătit la termen obligațiile fiscale, fără restanțe, să fie incluși pe lista publicată pe site-urile oficiale ale organelor fiscale centrale și locale.

Scopul acestor modificări:

  • Crește vizibilitatea contribuabililor care își respectă obligațiile fiscale, promovând conformitatea fiscală;

  • Publicarea listei contribuabililor fără restanțe poate stimula alte persoane și entități să își plătească obligațiile la timp pentru a beneficia de această recunoaștere publică;

  • Stabilirea clară a modalităților de publicare la nivel central și local, inclusiv în Monitorul Oficial Local, pentru a asigura transparență și accesibilitate”, arată proiectul.

Ce se elimină?

De menționat faptul că vor fi eliminate din lista de informații și anumite date care sunt considerate a fi secret fiscal. Aspectul face parte din propunerile de măsuri de completare și modificare a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Detalii care sunt considerate a fi secret fiscal:

  • Datele de identificare;
  • Natura și cuantumul obligațiilor fiscale;
  • Informații despre venituri, bunuri, plăți, conturi, transferuri de numerar.

„Lista de elemente considerate secret fiscal devine mai restrictivă, concentrându-se doar pe plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net şi orice informaţii din declaraţii sau documente. Scopul acestei modificări este să restrângă categoria informaţiilor protejate ca secret fiscal, pentru a permite o mai mare transparenţă sau acces la anumite date pentru scopuri de control, verificare sau alte intervenţii ale autorităţilor fiscale. Prin eliminarea anumitor categorii de informaţii, legea devine mai explicită în ceea ce priveşte datele ce pot fi divulgate sau utilizate în scopuri fiscale”, se arată în document.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul imobiliar care a pus internetul pe jar: Un apartament cu 3 camere, închiriat cu un leu pe lună. Adevărul din spatele anunțului
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
Fost premier PSD, despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu m-aș mira ca Bolojan și USR să VOTEZE”
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Vladimir Putin ar putea fi „trădat” de Aleksandr Lukașenko
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!