Prima pagină » Actualitate » Premierul Nicolae Ciucă anunță un plan de investiții de peste UN MILIARD de euro în termocentrala de la Mintia: “Resursele noastre naturale reprezintă un atu important”

Premierul Nicolae Ciucă anunță un plan de investiții de peste UN MILIARD de euro în termocentrala de la Mintia: “Resursele noastre naturale reprezintă un atu important”

Cristian Lisandru
Premierul Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, care a achiziționat termocentrala de la Mintia.

În cadrul acestei întâlniri a fost prezentat planul de investiții în valoare de peste un miliard de euro, care va transforma termocentrala în cea mai mare și eficientă capacitate de producție a energiei electrice pe gaz din Uniunea Europeană.

Astfel, vor fi utilizate cele mai moderne tehnologii, iar acestea vor permite – în acord cu taxonomia europeană – producerea a cel puțin 1500 MW. Prima etapă a investiției va fi finalizată într-un termen de 24 de luni, urmând ca proiectul să ajungă la maturitate deplină în 36 de luni.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom.

România, unul dintre cei mai mari producători de gaze din UE

Componentele centralei vor fi pregătite pentru trecerea către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen.

“Resursele noastre naturale reprezintă un atu important, mai ales în această perioadă, în care nevoia de a asigura securitatea energetică a țării este amplificată de dezechilibrele generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei. România are nevoie să își valorifice cât mai bine rezervele de gaz, iar Guvernul a făcut deja demersuri importante în acest sens.

Gazele de la Marea Neagră, care pot asigura în prezent deja zece la sută din consumul anual intern, vor transforma, în următorii ani, țara noastră, într-unul dintre cei mai mari producători de gaze din UE.

Centrala de la Mintia, care va folosi gazul drept resursă de producere a curentului electric, va putea beneficia din plin de aceste resurse, astfel încât să consolidăm, pe de o parte, producția noastră de energie electrică, asigurând consumul intern, dar să o și putem exporta, ajutând Republica Moldova și partenerii noștri din Uniunea Europeană”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.


Citește și:

Ana-Maria Păunescu se alătură echipei GÂNDUL | Fiica regretatului poet Adrian Păunescu, un nou ”pariu” cu presa scrisă

VIDEO | Nicușor Dan, prima reacție după ce Tribunalul București a anulat suspendarea PUZ-urilor Sectoarelor 2 și 4: ”Sunt bulversat!”

Ales Biliatski, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022, CONDAMNAT la 10 ani de închisoare în Belarus

Bucharest Real Estate Club: ”Decizia Tribunalului București de a respinge anularea PUZ-urilor din Sectoarele 2 și 4, un prim pas spre deblocarea unei situații create în mod artificial”

Patriarhia Română REACȚIONEAZĂ după ce Dorin Cioabă a anunțat că vrea să dea BOR în judecată. Vasile Bănescu: ”Ne aflăm în fața unui șir nesfârșit de dileme coborâtoare pe firele milenare ale istoriei”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Cabral, surprins de decizia luată de copiii săi. Ce a descoperit prezentatorul TV în dormitorul celor mici: „Primul impuls e să fac ordine”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli