Serghei Kiriyenko – înalt oficial al Kremlinului, născut pe 26 iulie 1962 la Suhum, în Republica Socialistă Sovietică Autonomă Abhazia – a dobândit competențe de politică externă, pe lângă rolul său major în politica internă. Prim-adjunctul șefului de cabinet al președintelui rus Vladimir Putin, Serghei Kiriyenko este responsabil de politica internă rusă de un deceniu. Numai că, recent, și-a extins semnificativ sfera de influență. Aceasta se extinde acum la elemente ale politicii externe, inclusiv la relațiile Rusiei cu fostele națiuni sovietice Armenia și Moldova, dar și cu regiunile separatiste georgiene Abhazia și Osetia de Sud.
Stilul de politică externă al lui Kiriyenko este vizibil diferit de cel al predecesorilor săi, Vladislav Surkov și Dmitri Kozak.
De-a lungul timpului, Serghei Kiriyenko a fost ministrul Combustibililor și Energiei al Federației Ruse (1997), premier al Federației Ruse (1998), șeful Agenției Federale pentru Energie Atomică (2005 – 2007) și director general Rosatom (2007 – 2016).
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fprofimedia-0827185813.jpg)
Vladimir Putin și Sergei Kiriyenko | Foto – Profimedia Images
Pentru a-și oficializa noile puteri – notează jurnalistul Andrei Pertsev pentru Carnegie Endowment for International Peace – echipa lui Kiriyenko a făcut lobby pentru înființarea unui departament special în cadrul administrației prezidențiale.
„Cu doar câțiva ani în urmă, acest lucru ar fi fost considerat imposibil, chiar absurd – politica internă și politica externă au fost mult timp considerate distincte – dar Kiriyenko pare că ar putea obține ceea ce își dorește.
Acapararea puterii a început anul trecut, când Kiriyenko a preluat sarcina de a facilita victoria lui Badra Gunba, pro-Kremlin, în alegerile prezidențiale din Abhazia. Statul trecea printr-o criză politică majoră, cuprins de proteste în masă împotriva unui nou acord de investiții cu Rusia, care a dus la alegeri prezidențiale anticipate. Kiriyenko a profitat de ocazie, argumentând că strategii politici ruși aveau experiență de lucru în regiune și a obținut transferul supravegherii Abhaziei către el în locul lui Kozak.
Succesul din Abhazia i-a permis lui Kiriyenko să-și extindă autoritatea. Acum, pe lângă zonele ocupate ale Ucrainei, aceasta include supravegherea relațiilor cu Osetia de Sud, Moldova și Armenia (toate anterior responsabilitatea lui Kozak). De asemenea, el a fost însărcinat cu supravegherea relațiilor cu o serie de națiuni africane”, continuă Andrei Pertsev.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fprofimedia-0068908532.jpg)
Vladimir Putin și Serghei Kiriyenko – 11 mai 2000 | Foto – Profimedia Images
Înainte de Kozak, mai scrie Pertsev, Surkov a fost omul de contact al lui Putin pentru supravegherea spațiului post-sovietic, în special a Ucrainei. Abordarea sa a fost de a se angaja în negocieri secrete pentru a încerca să determine Kievul să recunoască statele rebele susținute de Rusia, Republica Populară Donețk și Republica Populară Luhansk, ca republici autonome în cadrul Ucrainei.
„Ideea era ca acestea să poată fi folosite ca o rampă de lansare pentru politicienii pro-ruși din interiorul țării. Dar Surkov a eșuat.
Abordarea lui Kozak a fost mai pragmatică. Spre deosebire de Surkov, el s-a întâlnit deschis cu lideri din ambele părți, valorificându-și statutul de reprezentant al lui Putin. Dar, în cele din urmă, Kozak a văzut problema Ucrainei ca un obstacol în calea unor relații mai bune cu Occidentul – și, în consecință, a căzut în dizgrație în urma invaziei la scară largă din 2022.
În ciuda diferențelor dintre abordările lor, atât Surkov, cât și Kozak au operat în principal ca negociatori externi, deși cu opțiunea de a desfășura «strategi politici» pentru a influența procesele electorale. Când erau la putere, Kremlinul considera relațiile cu țările post-sovietice ca parte a unei politici externe ruse mai ample. Și a încercat să-și ascundă interferența, chiar dacă aceasta era încă expusă periodic de jurnaliști și activiști.
Sub conducerea lui Kiriyenko, lucrurile stau diferit. Interferența directă a evoluat de la a fi doar o opțiune în arsenalul Moscovei la arma sa principală.
În Abhazia, o țară pro-rusă, de exemplu, Kiriyenko s-a comportat ca un șef în vizită, precum și ca un trimis generos al unei «națiuni-soră mai mare». A încercat aceeași strategie în Transnistria, o regiune separatistă a Moldovei, prietenă cu Moscova. Și ar putea face același lucru în Osetia de Sud”, avertizează Andrei Pertsev în analiza sa.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fprofimedia-0588664953.jpg)
Vladimir Putin, premierul ungar Viktor Orban și Serghei Kiriyenko | Foto – Profimedia Images
Aceste tipuri de tactici, însă, nu vor funcționa în Moldova sau Armenia, unde guvernul și majoritatea elitei sunt sceptice față de intențiile Moscovei. Cerințele postului lui Kiriyenko de „curator” al politicii interne ruse înseamnă că nu se poate angaja în negocieri lungi cu Erevanul sau Chișinăul – nici în secret (precum Surkov), nici public (precum Kozak).
„În schimb, abordarea pe care Kiriyenko i-a vândut-o aparent lui Putin este simplă: Rusia ar trebui să înceteze să se mai sfiască să se amestece în afacerile interne ale altor țări din spațiul post-sovietic.
Unii dintre angajații lui Kiriyenko glumesc chiar despre cum «granițele Rusiei sunt nesfârșite». Ceea ce înseamnă, de fapt, că influența blocului politic al Kremlinului este nesfârșită.
Surse apropiate lui Kiriyenko, citate în mass-media rusă, au fost deschise cu privire la posibilitatea desfășurării unor campanii de interferență în Armenia pentru a submina actualul guvern. Dacă Kiriyenko îl poate convinge pe Putin că acest tip de interferență flagrantă este eficient, atunci este posibil să i se încredințeze operațiuni similare în țări mai mari.
Kremlinul pare să fi testat apele în Franța, unde strategul politic Ilya Gambashidze, apropiat de echipa lui Kiriyenko, a fost acuzat în 2024 de organizarea de campanii de dezinformare.
Cel puțin la început, Kiriyenko va fi imun la critici – și va putea da vina pe alți oficiali sau pe „mașinațiunile dușmanilor Rusiei” pentru eșecurile politicii externe. Chiar dacă nu va reuși, însă, ar putea fi salvat de la a se confrunta cu repercusiunile primind o promovare mult așteptată. În acest caz, ar putea să-i predea cu nepăsare succesorului său toate problemele pe care le-a creat”, încheie Andrei Pertsev analiza publicată de Carnegie Endowment for International Peace.
Sursa colaj foto main – Profimedia Images
RECOMANDAREA AUTORULUI:
POLITICO: „Nicușor Dan, triunghi amoros politic cu Macron și Merz”