După atacurile coordonate israeliene și americane asupra infrastructurii nucleare a Iranului, rămâne de văzut dacă și cât de repede își poate reconstrui Teheranul infrastructura de îmbogățire a uraniului. Cu toate că atacurile au lovit în plin, nu au reușit să distrugă instalațiile cheie, iar ambițiile nucleare ale Iranului se pot dezvolta, amenințător, în continuare.
„În timp ce daunele aduse instalațiilor individuale sunt încă evaluate, imaginea de ansamblu devine clară. Atacurile israeliene și americane au perturbat semnificativ programul nuclear iranian, dar nu le-au eliminat”, avertizează Chelsey Wiley – analist pentru strategie, tehnologie și controlul armelor – și Alexander K. Bollfrass – șeful Departamentului de strategie, tehnologie și control al armelor de la Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS).
Înainte de aceste atacuri israeliene și americane, îngrijorarea internațională se concentra pe stocurile Iranului – aproximativ 400 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60% U-235, la doar câțiva pași de calitatea necesară pentru arme nucleare.
„Depozitat sub formă de hexafluorură de uraniu (UF6), stocul de uraniu puternic îmbogățit (HEU), dacă este îmbogățit în continuare la aproximativ 90%, este suficient pentru aproximativ zece arme nucleare.
Deși inspectorii AIEA inventariaseră stocul, i-au pierdut urma de la începutul conflictului. Camioanele observate în afara Fordow și Isfahan înainte și după atacuri sugerează că Iranul ar fi putut muta materialul radioactiv. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a confirmat, de altfel, că Iranul anunțase că va lua măsuri de protecție pentru materialul său nuclear, înainte de orice atac.
«Vânătoarea» are o importanță vitală, pentru că – și la niveluri mai scăzute de îmbogățire a uraniului, stocurile de UF6 pot fi teoretic introduse direct în orice centrifuge rămase, pentru o îmbogățire ulterioară.
Lanțul de aprovizionare intern al Iranului – inclusiv 14 mine de uraniu rămase neatinse de atacuri – adaugă un nivel suplimentar de reziliență prin asigurarea materialelor necesare atât pentru programele civile, cât și pentru cele militare.
Potențialul Iranului în materie de arme nucleare nu se bazează doar pe stocurile sale, ci și pe capacitatea sa de a reproduce și/sau restaura părți cheie ale ciclului combustibilului nuclear, în special la instalația de conversie a uraniului de la Isfahan. Această instalație este crucială, deoarece transformă uraniul extras și măcinat în UF6 – inputul esențial pentru îmbogățire”, continuă Chelsey Wiley și Alexander K. Bollfrass.
Atacurile din iunie 2025 au distrus, de asemenea , componentele supraterane ale instalației pilot de îmbogățire a combustibilului de la Natanz. Deși unele centrifuge și hale ar fi putut fi avariate de atacuri directe sau de pene de curent, există informații conform cărora au fost fabricate centrifuge suplimentare, dar acestea nu au fost încă instalate în situri precum Natanz sau Fordow.
„Reconstrucția structurilor fizice poate fi rapidă, dar reconstituirea completă a capacității de îmbogățire a uraniului a Iranului va fi complexă și dificilă, chiar dacă stocurile pot fi relocate și îmbogățite la niveluri mai înalte sau convertite în metal pentru transformarea în arme, în situri secrete.
Iranul are, de asemenea, o rută teoretică a plutoniului către materiale utilizabile în scopuri militare.
O limitare a capacității Iranului de a-și reconstitui programul nuclear o reprezintă uciderea, în urma atacurilor israeliene, a 11 oameni de știință. Urmările atacurilor anterioare sugerează că Iranul asigură o rețea robustă de oameni de știință militari.
De exemplu, asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh, arhitectul nuclear șef al Iranului, în 2020 , a fost o lovitură grea dată Organizației pentru Inovație și Cercetare Defensivă (SPND) din cadrul Ministerului Apărării din Iran, dar nu a făcut altceva decât să întârzie progresul tehnic, care fusese deja instituționalizat.
Cel mai recent succesor al lui Fakhrizadeh, Reza Mozaffarinia, care probabil a fost vizat în timpul operațiunii militare a Israelului – deși rapoartele despre locul unde se află rămân neclare – a supravegheat o restructurare a SPND, intensificând eforturile de producție pentru dispozitive de detonare nucleară, potrivit serviciilor de informații israeliene”, mai scriu Chelsey Wiley și Alexander K. Bollfrass.
În reconstituirea bazei sale științifice relevante pentru înarmarea nucleară, Iranul se confruntă cu o mare dilemă. Pe de o parte, țara ar trebui să compartimenteze grupurile de lucru pentru a spori securitatea.
„Asasinarea, în 2025 a unor oameni cheie din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), a afectat, de asemenea, structurile de comandă și control atașate capacității de lansare a rachetelor balistice, considerată mult timp mecanismul de lansare preferat încă de la Planul Amad din 1990.
Ambele programe vor fi probabil reorganizate și conduse de o nouă generație de lideri și experți.
Iranul își păstrează, probabil, capacitatea de a reconstitui infrastructura de rachete pentru lansări nucleare. Integrarea rachetelor a fost esențială pentru potențiala înarmare nucleară a Iranului, încă de la Planul Amad al lui Fakhrizadeh.
Multe dintre rachetele balistice iraniene, cum ar fi Shahab -3 și variantele sale, sunt mobile și utilizează lansatoare de tip «transporter erector» (n.red. – vehiculul transportă racheta sau racheta la locul de lansare și poate poziționa racheta sau rachetele într-o poziție verticală de lansare).
Surse israeliene susțin că atacurile din iunie au distrus până la două treimi din lansatoarele iraniene, întârziind semnificativ gradul de pregătire.
Cu toate acestea, infrastructura de livrare a Iranului cuprinde lansatoare fixe, mobile și subterane, permițându-i să manevreze și să ascundă logistică în tuneluri”, explică Chelsey Wiley și Alexander K. Bollfrass.
Per total, lanțul de aprovizionare al Iranului și deceniile de diversificare a sistemelor sale de lansare sugerează că ar putea reconstrui o mare parte din capacitatea sa de lansare – dar calendarul depinde de amploarea pagubelor suferite după atacurile israeliene și americane.
„Marile probleme rezidă din capacitatea Iranului de a instrui și înlocui operatorii de comandă și control, precum și necesitatea de a achiziționa piese necesare care nu pot fi produse pe plan intern, fentând sancțiunilor occidentale.
Cu toate acestea, există o mare incertitudine cu privire la amploarea și natura precisă a pagubelor, în special la vasta infrastructură subterană a Iranului. Poate că nici măcar factorii de decizie cheie de la Teheran nu știu care va fi următoarea lor mișcare”, încheie Chelsey Wiley și Alexander K. Bollfrass.
Sursa foto colaj main – Profimedia Images
RECOMANDAREA AUTORULUI: