Prima pagină » Actualitate » Studiu. Județul în care peste 60% dintre elevi refuză iaurtul din programul școlar. Care este produsul preferat al acestora

Studiu. Județul în care peste 60% dintre elevi refuză iaurtul din programul școlar. Care este produsul preferat al acestora

Programul „laptele și cornul” beneficiază în continuare de sprijinul părinților și al cadrelor didactice, însă rezultatele unui chestionar realizat în județul Sibiu ridică semne de întrebare cu privire la eficiența acestuia, în condițiile în care o parte semnificativă a produselor distribuite elevilor rămâne neconsumată. De pildă, datele arată că peste 60% dintre elevi refuză iaurtul din programul școlar. În schimb, au un produs preferat.

Într-un comunicat, Consiliul Județean Sibiu arată că fructul preferat al copiilor este mărul, în timp ce produsele care ajung cel mai des să fie respinse sunt iaurtul și cornul. Concluziile se bazează pe un sondaj la care au participat peste 9.600 de elevi, părinți și profesori. Analiza oferă o imagine detaliată asupra modului în care sunt primite alimentele distribuite zilnic în unitățile de învățământ, arată Mediafax.

Iaurtul nu se află printre preferințele elevilor

Fructele sunt cele mai apreciate de elevi. Laptele continuă să fie acceptat de majoritatea copiilor, fiind consumat de circa două treimi dintre cei care au răspuns la chestionar. La polul opus, celelalte alimente distribuite în cadrul programului „laptele și cornul” prezintă un interes mai redus. Peste 60% dintre elevi refuză iaurtul.

„Mărul este de departe cel mai apreciat produs, fiind primit de aproape 83% dintre elevi și consumat de 82%”, se arată în analiza CJ Sibiu.

„Iaurtul este refuzat de peste 60% dintre elevi, iar aproape jumătate nu consumă cornul”, arată datele.

De ce elevii refuze unele produse?

Părinții și profesorii au indicat în mod repetat că elevii refuză anumite produse din cauza gustului și a calității acestora. De asemenea, dascălii atrag atenția că alimentele mai puțin apreciate, în special cornul și iaurtul, ajung frecvent la coș. Acest aspect generează risipă alimentară.

„Produsele neconsumate nu ajung întotdeauna la risipă, dar indică o eficiență scăzută: aproape jumătate dintre elevi le duc acasă, iar 35% le oferă colegilor, în timp ce 7% ajung să le arunce”, se precizează în comunicat.

Ce solicită elevii, părinții și profesorii?

Rezultatele indică faptul că principala provocare nu ține de distribuția alimentelor, ci de măsura în care acestea corespund gusturilor și nevoilor elevilor. Consiliul Județean Sibiu anunță că aceste concluzii ale sondajului vor sta la baza unor modificări menite să facă programul mai eficient și să limiteze cantitatea de produse irosite. Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, a subliniat că eficiența programului depinde de consumul efectiv al produselor, nu doar de distribuirea lor. Elevii, părinții și profesorii au solicitat fructe mai variate și o calitate mai bună a produselor oferite, în special a cornului.

Autorul recomandă:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!