Ce urmează în atacul taberei USR asupra Justiției. Ministrul Justiției pentru Gândul : „Simplele alegații nu pot construi un adevăr”

Publicat: 12 12. 2025, 16:36
Actualizat: 12 12. 2025, 17:07

Este o tensiune care crește progresiv în spațiul public, iar sistemul de justiție din România a devenit ținta unor acuzații lansate dinspre partea „Rezist” a scenei politice. Documentarul „Justiție capturată”, realizată de Recorder, a creat o falie adâncă între magistrați, iar în spatele lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan s-a format o adevărată „armată” care a ales deja țintele principale ale acestui asalt fără precedent.

Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Marius Voineag, șeful Direcției Naționale Anticorupție (DNA), procurorul general al României, Alex Florența, dar și Liana Nicoleta Arsenie, care conduce Curtea de Apel București (CAB) sunt vizați de USR și armata „Rezist”, iar miza este uriașă.

În martie 2026, președintele Nicușor Dan va prezenta Raportul pe Justiție, CCR urmează să se pronunțe pe legea pensionării magistraților – pentru care insistă Ilie Bolojan -, iar asaltul asupra sistemului de justiție din România pare a fi foarte bine coordonat și declanșat exact la un moment bine ales, deloc întâmplător.

Gândul i-a solicitat ministrului Justiției, Radu Marinescu, un punct de vedere referitor la toată această situație tensionată, iar acesta a prezentat, în exclusivitate, și primii pași care au fost făcuți pentru rezolvarea acestei probleme.

Radu Marinescu: „Există și probleme de ordin instituțional, de ordin funcțional”

Ministrul Justiției spune că România este o țară europeană și are un standard european de sistem de drept consacrat de evaluările făcute la nivel european.

În primul rând, justiția din România, ca orice alt sistem public, a înregistrat progrese semnificative față de anii anteriori și și în timp, chestiuni care sunt consacrate de evaluări care sunt făcute la nivel european, pentru că România este o țară europeană și are un standard european de de sistem de de drept.

  • E vorba de evaluări făcute de Comisia Europeană, e vorba de evaluări făcute în cadrul organismului GRECO (n.red.- Grupul Statelor împotriva Corupției –  Groupe d’États contre la corruption).
  • E vorba de evaluări făcute și din perspectiva aderării la OCDE.

Există și și probleme de ordin instituțional, de ordin funcțional, care trebuie – fiecare dintre ele – rezolvate în mod punctual și concret.

Când s-a constituit actuala coaliție de de guvernare, s-a stabilit un program pentru reformă în justiție, acesta incluzând și abordarea unor aspecte privitoare la modernizare instituțională funcțională, chestiuni care sunt în acord și cu cele recomandate prin aceste evaluări internaționale”, a precizat Radu Marinescu, ministrul Justiției, în exclusivitate pentru Gândul.

„Această verificare a fost inițiată astăzi de Consiliul Superior al Magistraturii”

Ministrul Radu Marinescu a mai precizat, referindu-se la documentarul realizat de Recorder, că o investigație jurnalistică „nu poate fi echivalată cu o judecată de valoare negativă de ansamblu asupra justiției din din România”.

Recent, a existat o investigație jurnalistică și, de-a lungul timpului, întotdeauna au existat investigații jurnalistice care au semnalat posibile probleme în diverse domenii ale vieții publice.

  • Această investigație jurnalistică scoate în evidență posibile abuzuri învederate de câteva persoane din sistemul judiciar. Sunt chestiuni care trebuie să fie, bineînțeles, verificate, trebuie să fie stabilite pe bază factuală, prin administrarea unor probe.
  • Această investigație jurnalistică exprimă legitimitatea mass-media de a semnala probleme, dar nu poate fi echivalată cu o judecată de valoare negativă de ansamblu asupra justiției din din România.

Și, repet, trebuie să fie tratată ca o abordare care evidențiază unele probleme și implică necesitatea corespunzătoare a verificării lor.

  • Această verificare a fost inițiată astăzi de către Consiliul Superior al Magistraturii, care a sesizat Inspecția Judiciară pentru a investiga alegațiile unor magistrați.
  • La nivelul Guvernului se constituie un grup de lucru pentru a analiza aspectele invocate cu privire la funcționalitatea sistemului judiciar.

Din perspectivă legislativă, toate aceste chestiuni reflectă o abordare corectă, de stabilire a realității unor probleme semnalate și de rezolvare a acestora. Este un context politic efervescent foarte animat. Vom vedea ce se întâmplă, însă, până la urmă, simple alegații nu pot construi un adevăr”, a declarat ministrul Justiției, Radu Marinescu, în exclusivitate pentru Gândul.


RECOMANDAREA AUTORULUI: