Guvernul Bolojan discriminează șoferii prin reducerea accizei numai la motorină? Explicațiile unui expert în combaterea discriminării

Publicat: 03 04. 2026, 05:00

Ilie Bolojan întreține o stare de mister absolut în ceea ce privește o eventuală scădere a prețurilor la carburant, în contextul crizei care afectează și România după ce Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz. Nu spune ce reprezintă o astfel de scădere, cu cifre concrete care să arate cum se va modifica prețul accizei carburanți. Totuși, premierul României a specificat că guvernul se va „concentra” doar pe prețul motorinei, nu și al benzinei, ceea ce a ridicat numeroase semne de întrebare.

Joi, guvernul condus de Ilie Bolojan a decis ca acciza la motorină să scadă cu 30 de bani. Nu este clar, însă, dacă și prețurile vor scădea în egală măsură.

Argumentul lui Ilie Bolojan este acela că la motorină s-au înregistrat cele mai mari creșteri ale prețului. Pe de altă parte, de o scădere a TVA nici nu poate fi vorba. (mai multe detalii AICI)

O astfel de măsură „cu țintă precizată” ar putea fi considerată discriminatorie, pentru că o anumită categorie socială – respectiv șoferii care conduc mașini pe benzină – s-ar putea considera lezați de Guvernul României.

  • Din punct de vedere moral, situația este clară ca lumina zilei – premierul Ilie Bolojan ar trebui să judece cu aceeași măsură și să nu dezavantajeze niciun șofer, iar prețul ar trebui să scadă și la motorină, și la benzină.

Premierul Ilie Bolojan | Foto – Mediafax

  • Din punct de vedere legal, însă, această „discriminare” are „acoperire”, iar premierul nu poate fi tras de mânecă pentru că a discriminat pe cineva.

Potrivit DEX, prin discriminare se înțelege o politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime.

În speța „motorină vs. benzină” se poate vorbi, totuși, despre discriminare? Gândul a solicitat explicații pe acest subiect de la un expert în combaterea discriminării și le prezintă în exclusivitate.

Cristian Jura: „Avem o decizie a CCR, dacă guvernul are politica asta, atunci nici CNCD nu intervine”

Profesorul universitar Cristian Jura – fost secretar de stat, fost membru al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) – a explicat, în exclusivitate pentru Gândul, această speță controversată.

Conform unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), ceea ce se hotărăște, la nivelul Guvernului României, printr-o lege sau ordonanță de urgență, nu poate fi considerat discriminare. În astfel de condiții, nici CNCD nu poate interveni, precizează Cristian Jura.

„Avem o decizie de Curte Constituțională care spune așa – orice se hotărăște printr-o lege sau ordonanță de guvern nu poate fi considerat discriminare. Practic, ce se stabilește printr-o lege sau ordonanță de urgență, reprezintă politica Guvernului. Și dacă guvernul are politica asta, atunci nici CNCD nu intervine”, a declarat Cristian Jura, în exclusivitate pentru Gândul. 

Cristian Jura, fost membru CNCD

Decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale

Potrivit Deciziei nr. 821/2008 a Curții Constituționale a României, instanțele judecătorești nu au competența de a analiza dacă o lege sau o ordonanță – acte emise de Parlament sau Guvern – încalcă principiul egalității și nediscriminării.

  • Doar Curtea Constituțională poate decide dacă o lege sau ordonanță este neconstituțională (inclusiv din perspectiva discriminării), nu instanțele de drept comun.
  • Verificarea discriminării se face doar prin procedura controlului de constituționalitate (CCR), nu prin procese pe discriminare la instanțele obișnuite (tribunale, curți de apel)

CCR a decis că instanțele nu pot anula o lege/ordonanță pe motiv de discriminare, deoarece acest lucru ar echivala cu puterea instanțelor de a anula un act al Parlamentului, ceea ce ar încălca separarea puterilor în stat.

Curtea Constituțională a României | Foto – Mediafax

CNCD nu este o instanță judecătorească

Cristian Jura a mai adus în discuție și o altă decizie a Curții Constituționale a României. Este vorba despre Decizia nr. 997/2008, cu referire directă la atribuțiile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Această decizie a CCR a stabilit că CNCD nu poate anula acte juridice sau obliga la plata de despăgubiri. Motivul este acela că art. 20 din O.G. 137/2000 încălca separația puterilor în stat.

CNCD, de altfel, este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale. Nu este o instanță judecătorească și se limitează la constatarea și sancționarea contravențională a discriminării.

Astfel, CNCD are competența de a constata contravenții și poate aplica sancțiuni (amenzi). Totuși, repararea prejudiciilor materiale sau morale și anularea actelor discriminatorii sunt doar de competența justiției.


RECOMANDAREA AUTORULUI: