De ce a funcționat, de fapt, Doctrina Monroe. Un istoric britanic spulberă „mitul american” și îl citează pe gen. Patton: „Dacă toată lumea gândește la fel, cineva nu gândește”  

Recenta intervenție a Statelor Unite în Venezuela, la ordinul președintelui Donald Trump, a indus și invocarea previzibilă a Doctrinei Monroe. Factorii de decizie și comentatorii politici consideră că acțiunea americană a fost în concordanță cu aproape două secole de „politică emisferică”.

Totuși, notează istoricul britanic Kenneth Maxwell într-o analiză tip „recurs la memorie”, publicată de defense.info, această „comoditate retorică” ascunde realități istorice fundamentale care contestă „statutul mitologizat al doctrinei”.

Când președintele James Monroe – cel de-al cincilea președinte al SUA (1817 – 1825) – și-a anunțat faimoasa doctrină în luna decembrie a anului 1823, el nu descria emisfera vestică așa cum exista, ci articula o aspirație care ar fi durat decenii, probabil un secol, pentru a se apropia de realitate.

CONTROVERSĂ Scandal uriaș în SUA după ce agenții AI de pe o rețea de socializare și-au creat o religie proprie și vor să scape de controlul uman

15:31

ANUNȚ Băluță propune: bucureștenii fără apă caldă și căldură să nu mai plătească facturile: ”Oamenilor le-a ajuns cuțitul la os”

15:23

Președintele James Monroe – cel de-al cincilea președinte al SUA (1817 – 1825) | Foto – Wikipedia

Istoricul Kenneth Maxwell: „Narațiunile istorice servesc scopurilor strategice contemporane”

Discrepanța dintre afirmațiile retorice ale Doctrinei Monroe și distribuția reală a puterii și influenței în America Latină a secolului al XIX-lea dezvăluie multe despre modul în care narațiunile istorice servesc scopurilor strategice contemporane, în timp ce ascund adevăruri incomode, mai scrie Kenneth Maxwell.

În ultima perioadă a apărut în acest scenariu și așa-zisa „Doctrină Donroe”, cu referire la politică externă dorită de Donald Trump, care vizează consolidarea influenței SUA în Emisfera Vestică, similară cu vechea Doctrină Monroe.

Donald Trump | Foto – Profimedia Images

Spre deosebire de Doctrina Monroe, „Doctrina Donroe” pune un accent mai pronunțat pe respingerea influenței chineze, iraniene și ruse, extinzând principiile americane tradiționale.

• Kenneth Maxwell a fost directorul fondator al Programului de Studii Braziliene de la Centrul David Rockefeller pentru Studii Latino-Americane (DRCLAS) al Universității Harvard (2006-2008) și profesor în cadrul Departamentului de Istorie al Universității Harvard (2004-2008).
• Din 1989 până în 2004 a fost director al Programului pentru America Latină la Consiliul pentru Relații Externe.
• În 1995 a devenit primul titular al Catedrei Nelson și David Rockefeller în Studii Interamericane.
• A ocupat funcția de vicepreședinte și director de studii al Consiliului în 1996.
• Kenneth Maxwell a predat anterior la Yale, Princeton, Columbia și la Universitatea din Kansas.

Istoricul britanic Kenneth Maxwell | Sursa foto – defense.info

„Realitatea era complet diferită, SUA nu dețineau nici puterea navală, nici forța economică”

Istoricul Kenneth Maxwell punctează că mesajul lui Monroe adresat Congresului din 1823 era următorul: continentele americane „nu vor mai fi considerate de acum înainte subiecte ale colonizării viitoare de către nicio putere europeană”, iar orice încercare a puterilor europene de a-și extinde sistemul politic în emisfera vestică va fi considerată „periculoasă pentru pacea și siguranța noastră”.

Această „declarație îndrăzneață” sugera „o putere americană suficientă pentru a exclude influența europeană dintr-o întreagă emisferă”.

„Realitatea era complet diferită. Însă, era cert că – în 1823 – Statele Unite nu dețineau nici puterea navală pentru a impune principiile lui Monroe, nici forța economică pentru a înlocui dominația comercială europeană.

• Marina SUA era formată dintr-o mână de fregate și nave mai mici, complet incapabile să conteste puterea navală europeană pe vastele întinderi ale Atlanticului și Caraibelor.
• Marina Regală Britanică, prin contrast, domina căile maritime globale cu o superioritate covârșitoare.
• Orice putere europeană care avea în vedere o intervenție în America Latină s-ar fi confruntat cu opoziția navală britanică cu mult înainte de a întâmpina rezistența americană.

Această asimetrie fundamentală a puterii a însemnat că Doctrina Monroe a funcționat nu pentru că Statele Unite o puteau aplica, ci pentru că interesele strategice britanice se aliniau cu prevenirea recolonizării europene a Americii Latine.

Secretarul de externe George Canning propusese o declarație comună anglo-americană împotriva intervenției europene în America Latină, pe care consilierii lui Monroe au respins-o în favoarea unei declarații americane unilaterale.

Cu toate acestea, politica reală a Marii Britanii, care se opunea intervenției europene, maximizând în același timp avantajul comercial britanic, a oferit adevăratul mecanism de aplicare a principiilor lui Monroe”, amintește Kenneth Maxwell.

Prăpastia dintre retorica Doctrinei și realitatea emisferică

Nicăieri prăpastia dintre retorica Doctrinei și realitatea emisferică nu a fost mai evidentă decât în ​​Brazilia.

„Marea Britanie a aflat pe calea cea mai grea că o cucerire teritorială a Americii de Sud era o sarcină disperată. Britanicii ocupaseră colonia olandeză de la Capul Bunei Speranțe din Africa de Sud în 1805 pentru a proteja legătura cu India, iar olandezii se predaseră în 1806.

Amiralul Home Popoham, care prezidase confruntarea (în numele Companiei Indiilor Orientale), l-a convins pe generalul Baird să-i împrumute trupe pentru un atac asupra orașului Buenos Aires.

• Invazia a eșuat, iar amiralul Home Popham a fost judecat de curtea marțială pentru încălcarea ordinelor sale.
• În 1807, a avut loc o a doua invazie a orașului Buenos Aires, sub comanda generalului John Whitlock. Britanicii au pierdut 70 de ofițeri și 100 de alți gradați, iar Whitelock a fost forțat să semneze un armistițiu.
• De asemenea, a fost judecat de Curtea Marțială și demis.

După independența Braziliei, Marea Britanie a stabilit rapid ceea ce istoricii Ronald Robinson și Jack Gallagher au numit „imperiu informal” sau dominație economică și financiară fără administrație colonială formală.

Negustorii britanici au finanțat comerțul cu cafea, care a impulsionat economia braziliană. Băncile britanice au finanțat dezvoltarea infrastructurii și operațiunile guvernamentale. Bunurile manufacturate britanice au inundat piețele braziliene, în timp ce materiile prime braziliene au curs către fabricile și porturile britanice”, continuă istoricul.

Discrepanța dintre retorica Doctrinei Monroe și realitate

Argentina oferă un alt exemplu convingător. Investițiile britanice în căile ferate, porturile și utilitățile argentiniene au conferit Marii Britanii o influență enormă asupra dezvoltării Argentinei.

Expresia „a șasea provincie a Marii Britanii” reflecta integrarea economică a Argentinei cu interesele imperiale britanice. Totuși, această relație s-a dezvoltat tocmai în perioada în care Doctrina Monroe se presupunea că excludea influența europeană din emisfera vestică.

„Poate cea mai semnificativă discrepanță dintre retorica Doctrinei Monroe și realitate a fost legată de influența economică. Doctrina aborda sistemele politice și colonizarea, dar nu spunea nimic explicit despre comerț, finanțe sau penetrarea economică.

Această omisiune nu a fost întâmplătoare, deoarece liderii americani și-au recunoscut incapacitatea de a concura economic cu puterile europene pe piețele din America Latină.

• Bunurile manufacturate britanice au dominat comerțul latino-american pe tot parcursul secolului al XIX-lea. Băncile europene au finanțat guvernele și proiectele de infrastructură din America Latină.
• Casele comerciale europene controlau comerțul de import-export. Expertiza tehnică europeană a construit căi ferate, porturi și telegrafe.
• Această infrastructură economică a oferit puterilor europene o influență asupra dezvoltării Americii Latine pe care intervenția politică sau militară s-ar putea să nu o fi atins.

Statele Unite și-au sporit treptat prezența economică în America Latină în cursul sfârșitului secolului al XIX-lea, dar dominația economică europeană a persistat până în secolul al XX-lea.

Capitalul american s-a concentrat în anumite sectoare, minerit, petrol, agricultura tropicală, în loc să deplaseze influența europeană pe întreg spectrul economic.

Abia după Primul Război Mondial, când puterile europene s-au epuizat în distrugere reciprocă, hegemonia economică americană în America Latină a devenit realitate”, explică istoricul Kenneth Maxwell.

Dependența Doctrinei Monroe de puterea navală britanică pentru aplicarea legii

Dependența Doctrinei Monroe de puterea navală britanică pentru aplicarea legii reprezintă probabil cea mai profundă prăpastie dintre retorică și realitate, continuă Kenneth Maxwell.

„Slăbiciunea navală americană din anii 1820 până în anii 1880 a însemnat că orice putere europeană cu intenții serioase putea proiecta forța în emisfera vestică fără opoziție americană imediată.

• Marina Regală Britanică a reprezentat factorul de descurajare reală a intervenției europene.
• Interesele strategice britanice se opuneau restaurării franceze sau spaniole în America Latină, expansiunii rusești dincolo de Alaska sau prezenței militare europene semnificative în Caraibe.
• Aceste interese britanice se aliniau cu principiile Doctrinei Monroe, creând iluzia că politica americană excludea influența europeană. În realitate, puterea britanică impunea interesele britanice, care se întâmpla să se coreleze cu preferințele americane.

Invocările moderne ale Doctrinei Monroe, inclusiv retorica recentă a Venezuelei, ignoră de obicei aceste complexități istorice.

Declarațiile politice contemporane prezintă Doctrina ca stabilind supremația emisferică americană începând cu 1823, creând o tradiție de excludere a puterilor externe din afacerile emisferei vestice.

Această narațiune servește unor scopuri politice utile, deoarece învelește intervenția în legitimitate istorică și prezintă acțiunea americană ca apărarea principiilor stabilite, mai degrabă decât exercitarea puterii brute”, mai arată istoricul.

„Doctrina nu a funcționat prin puterea americană, ci prin interesele strategice britanice”

Afirmațiile contemporane ale supremației emisferei se confruntă cu circumstanțe strategice diferite.

Concurenții potențiali, în special China, posedă resurse economice care le depășesc pe cele ale puterilor europene din secolul al XIX-lea, în timp ce puterea relativă a Americii a scăzut față de apogeurile Războiului Rece.

„Statele latino-americane posedă o autonomie și o capacitate de acțiune mult mai mari decât republicile recent independente din secolul al XIX-lea. Integrarea economică și cadrele instituționale care conectează America Latină la piețele globale reduc capacitatea Americii de a exclude concurenții prin politici declarative.

• Discrepanța dintre retorica Doctrinei Monroe și realitatea emisferică a secolului al XIX-lea pune sub semnul întrebării narațiunile confortabile despre supremația emisferică americană.

Când Monroe și-a anunțat doctrina în 1823, Marea Britanie domina comerțul latino-american, puterile europene dețineau posesiuni în Caraibe, iar Statele Unite nu aveau capacitatea de a impune excluderea emisferică.

• Doctrina nu a funcționat prin puterea americană, ci prin interesele strategice britanice și prin reticența europenilor de a contesta supremația navală britanică.

Atractivitatea durabilă a Doctrinei Monroe constă, parțial, în simplitatea sa, un principiu clar, enunțat cu îndrăzneală, care aparent a guvernat politica emisferică americană timp de aproape două secole.

• Totuși, această simplitate induce în eroare.
• Istoria reală a Doctrinei implică impunerea legii de către britanici, dominația economică europeană și acumularea treptată a puterii americane de-a lungul deceniilor.
• Politica contemporană beneficiază de pe urma recunoașterii acestei istorii complexe, mai degrabă decât de invocarea unei mitologii convenabile.

După cum a observat generalul Patton, «dacă toată lumea gândește la fel, cineva nu gândește».

Punerea la îndoială a narațiunilor confortabile despre Doctrina Monroe reprezintă genul de analiză contrară esențială pentru înțelegerea realităților strategice, mai degrabă decât repetarea miturilor reconfortante”, încheie istoricul Kenneth Maxwell.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Tulburarea polară și drumul spre anexarea Groenlandei, mare miză a lui Trump. „Este înspăimântat că va fi depășit și înfrânt în Arctica”
• USS Zumwalt al Marinei SUA, primul distrugător hipersonic stealth, a finalizat testele pe mare. „Implicații semnificative pentru doctrina viitoare a războiului de suprafață”
• În timp ce aliații Moscovei sunt în corzi, Putin tace. Cum poate fi explicată liniștea de la Kremlin
• Stabilitatea strategică, în pragul colapsului. Poseidon și Burevestnik, avantaj militar pentru Rusia. „Lumea se confruntă din nou cu amenințarea unei noi curse a înarmărilor”
• „Flota din umbră” a Rusiei, descompletată. Ce rol au jucat elicopterele franceze NH90 și AS565 Panther în operațiunea de capturare a petrolierului Grinch