Rețeta sigură pentru EȘEC. Țări membre NATO nu înțeleg riscurile din spațiul cibernetic. „Alianța rămâne slabă, ancorată în apărarea pasivă, continuă să cedeze inițiativa adversarilor săi”

Prea mulți membri ai Alianței Nord-Atlantice (NATO) nu reușesc să înțeleagă riscurile spațiului cibernetic și nevoia de a riposta împotriva agresorilor. În ultimă instanță, aceasta este o rețetă sigură pentru eșec.

Alianța Nord-Atlantică a investit masiv în apărarea cibernetică, încă din anul 2016 , dar majoritatea membrilor săi rămân concentrați pe protejarea rețelelor naționale, mai degrabă decât pe luarea inițiativei la un nivel comun.

• Începând cu anul 2020, NATO s-a aflat într-o poziție dezechilibrată.
• Partajarea amenințărilor se îmbunătățește, dar ofensiva și contestarea adversarilor foarte activi ai NATO, în spațiul cibernetic, sunt responsabilitatea doar a câtorva țări membre.

Această discrepanță este foarte importantă, fiindcă spațiul cibernetic este un domeniu de contact constant, unde pasivitatea cedează avantajul, se arată într-o analiză publicată de Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA).

EXCLUSIV Devenit om al străzii, criminalul Marian Clită a fost primit înapoi la pușcărie. Ucigașul disidentului Gheorghe Ursu a rugat instanța să-i dea adăpost

05:00

MARIUS TUCĂ SHOW H. D. Hartmann: „Miruță vrea ca satelitul să stea sus, nu pe jos”

23:00

„Au trecut 5 ani, numai că puține lucruri s-au schimbat. Postura cibernetică a NATO rămâne slabă, ancorată în apărarea pasivă, în timp ce o mână de state suportă povara operațiunilor ofensive în spațiul cibernetic”, notează Emily Otto – doctorand la Johns Hopkins School of Advanced International Studies – pentru CEPA.

Emily Otto a fost cadru militar activ timp de un deceniu și a lucrat în domeniul informațiilor privind amenințările și al operațiunilor cibernetice.

„Ofensiva contează, grupurile susținute de Rusia exploatează tocmai această ezitare”

NATO recunoaște spațiul cibernetic ca domeniu operațional, dar teoria nu este aceeași cu practica. Majoritatea aliaților se concentrează pe apărarea în rețea – trimițând echipe de răspuns la incidente și cadre de reziliență construite în jurul „protecției” și „securității”.

Puțini menționează explicit acțiunile ofensive. Doar câțiva – precum Statele Unite , Regatul Unit și Canada – „contracarează”, „contestă” și „produc efecte” prin forțe cibernetice ofensive conduse de armată.

„Rezultatul este o postură inegală: mulți apără, dar puțini luptă. O mână de membri au abordat, treptat, o postură cibernetică mai activă, dar totuși nu reușesc să perturbe, în mod persistent, acțiunile adversarilor.

• Olanda, de exemplu, recunoaște natura constantă a interferențelor străine, dar își limitează răspunsul la schimbul de informații și coordonare – o îmbunătățire față de operațiunile exclusiv în timp de război, dar totuși reactivă.
• Grupurile susținute de Rusia exploatează tocmai această ezitare.
• Fie că ne place sau nu, NATO se află deja într-un conflict cibernetic, dar pur și simplu refuză să recunoască acest lucru.

Ofensiva contează. Spațiul cibernetic este în continuă schimbare – fiecare patch, actualizare și aplicație nouă modifică terenul.

Așteptarea unui răspuns cedează inițiativa adversarului.

Operațiunile ofensive pot perturba infrastructura ransomware, pot demonta nodurile de comandă și control și pot împiedica adversarii să se strecoare în rețelele aliate, provocând pagube. Până când această capacitate ofensivă nu va fi adoptată, NATO va continua să cedeze inițiativa adversarilor săi”, avertizează Emily Otto.

„Puțini fac un pas înainte, în timp ce alții profită de acest avantaj”

Aversiunea față de operațiunile cibernetice ofensive este politică, nu tehnică, punctează Emily Otto în analiza sa. Mulți aliați NATO tratează ofensiva ca fiind interzisă din punct de vedere legal sau etic, integrând o prejudecată defensivă în doctrină și misiune.

„Poziția oficială a NATO este de a încuraja statele membre să urmărească interesele alianței în spațiul cibernetic, transformând războiul cibernetic al alianței într-o activitate voluntară.

• Drept urmare, puțini fac un pas înainte, în timp ce alții profită de acest avantaj.
• Rezultatul? O alianță prudentă din punct de vedere politic, care se bazează pe ofensiva câtorva pentru a-i apăra pe cei mulți.
• Și, având în vedere numărul mare de atacuri cibernetice la care sunt supuse statele NATO, această abordare evident nu funcționează.

Rămânând pasive, multe state NATO își invită adversarii să insiste mai mult. După cum susțin Michael Fischerkeller, Emily Goldman și Richard Harknett în cartea lor din 2022, Cyber ​​Persistence Theory, spațiul cibernetic este un domeniu de contact constant – provocările nu se opresc niciodată, exploatatorii nu se odihnesc niciodată.

Descurajarea nu este o strategie care să funcționeze cu adevărat în domeniul cibernetic: atacurile nu ating pragul războiului , atribuirea este obscură, iar consecințele apar rareori.

Atunci când aliații sunt limitați la apărare pasivă și rezistență, acest lucru în sine semnalează o lipsă de voință politică. Hackerii continuă să încerce pentru că ofensiva merită.

Care mai este rostul agențiilor de informați – care colectează informații despre amenințări – dacă armatele nu pot acționa rapid în consecință?”, se întreabă Emily Otto.

„În spațiul cibernetic, chiar și statele mici pot avea un impact puternic”

Acest dezechilibru are consecințe reale. Postura cibernetică a NATO se bazează doar pe câteva state pentru a duce lupta, în timp ce altele se mulțumesc cu o apărare care, în realitate, oferă doar iluzia siguranței.

„Aliații mai mici ar putea crede că acest lucru este suficient, dar nu este chiar așa. O astfel de atitudine nu reușește să ofere o apărare adecvată și, în același timp, dezamăgește NATO în ansamblul său.

• Mărimea nu este o scuză. În spațiul cibernetic, chiar și statele mici pot avea un impact puternic.
• E timpul să înlăturăm obstacolele: legi învechite, organizații rigide și resurse insuficiente.
• Conflictul cibernetic dintre NATO și adversarii săi este deja aici. Atacurile au loc zilnic.

Absența unei reacții eficiente permite adversarilor să erodeze sursele de putere strategică ale membrilor NATO. Aceștia exploatează breșele dintre posturile membrilor.

Aceasta este o cale către costuri potențial enorme și înfrângere continuă în sfera cibernetică. NATO trebuie să facă acest lucru mai bine, la scară largă și să solicite participarea tuturor membrilor săi”, încheie Emily Otto analiza publicată de CEPA.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Veteranii de război „cu nume” și politica ucraineană post-conflict. Se dau deja „lupte grele” la nivel de încredere, contracandidații lui Zelenski sunt în OFENSIVĂ
• Bugetul Rusiei pentru 2026. Cheltuielile pentru apărare și securitate internă scad cu 2%, dar prioritățile Kremlinului NU se schimbă
• Avertismentele Washingtonului, mai mult retorică decât acțiune? „Trump abia poate formula o critică la adresa lui Putin” / „FRUSTRAREA lui Zelenski, justificată”
• „Adoratorii Țarului”. De ce refuză Biserica Ortodoxă Rusă să recunoască autenticitatea rămășițelor Romanovilor, ultima familie regală a Imperiului Țarist