Pariu eșuat al lui Putin. Statele membre ale Organizației pentru Cooperare de la Shanghai refuză crearea unui bloc militar anti-occidental

Summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) s-a încheiat, la Bișkek, pe 1 septembrie. Și a dezvăluit un adevăr simplu, se arată într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace. Pe fondul slăbirii alianțelor conduse de SUA – „distruse de politicile președintelui Donald Trump” -, China, „rivalul de moarte al Americii”, prezidează o vastă rețea de organizații regionale precum OCS. Numai că Beijingul nu poate transforma aceste grupări în ceva la fel de puternic și disciplinat ca alianțele conduse de Washington (cel puțin înainte de Trump 2.0).

„Aceasta este o caracteristică de design”, scrie Temur Umarov, expert în China și Asia Centrală.

iPhone 18 Pro și primul iPhone pliabil, prezentate la evenimentul Apple din 9 septembrie. Ce alte noutăți aduce brandul

10:47

ANCHETĂ Comisia de Constituţionalitate analizează marţi imaginile întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi şefa CCR. Cei doi s-au întâlnit în biroul lui Abrudean

10:43

 Loading ...

• Nu este vorba despre un defect al organizațiilor precum OCS.
• China este cel mai puternic membru, dar Beijingul nu este și nu poate fi un adevărat căpitan de echipă.
• Atracția pentru alte țări, chiar și pentru unele mult mai puțin puternice, precum statele din Asia Centrală, constă tocmai în flexibilitatea cadrului OCS.
• Constă în capacitatea lor de a „naviga” în OCS fără a-și asuma prea multe angajamente sau a-și limita capacitatea de a manevra un mediu internațional din ce în ce mai dificil.

China, „rivalul de moarte al Americii”, prezidează o vastă rețea de organizații regionale precum OCS / Foto – Mediafax

O ordine globală „mai dreaptă” pentru statele non-occidentale

Nu este surprinzător faptul că summiturile șefilor de stat din cadrul OCS au atras o atenție internațională sporită în ultimii ani, continuă autorul analizei.

OCS este prima dintre numeroasele organizații pe care China le-a înființat în ultimul sfert de secol. Beijingul joacă un rol principal, fiind cel mai puternic stat membru.

„OCS reunește, de asemenea, liderii țărilor care poartă sau participă la conflicte cinetice sau hibride cu Occidentul. Sunt țări care au fost principalele motoare ale schimbării în peisajul internațional în anii 2020, inclusiv Rusia și Iranul.

• Când OCS a împlinit douăzeci și cinci de ani, summitul a avut loc în Kârgâzstan, în Asia Centrală.
• Regiunea, pentru prima dată de la 11 septembrie și războiul care a urmat, condus de SUA împotriva talibanilor, s-a aflat din nou în centrul atenției, în contextul cursei globale după minerale critice.
• Declarația oficială a OCS afirmă că nu este un bloc militar-politic și nu este îndreptată împotriva altor state și organizații internaționale. Dar mulți din Occident tind să fie sceptici. OCS este adesea comparată cu NATO.
• Observatorii avertizează că ar putea deveni fundamentul unei noi ordini mondiale antidemocratice.

Principalii membri ai OCS, China și Rusia, sunt implicați într-o confruntare cu Occidentul. Aceștia văd în mod clar blocul ca parte a strategiei lor de politică externă de a face ordinea globală „mai dreaptă” pentru statele non-occidentale”, explică autorul analizei.

Principalii membri ai OCS, China și Rusia, sunt implicați într-o confruntare cu Occidentul / Foto – Mediafax

Paradoxal, nu există un front unit al OCS în sprijinul războiului Rusiei din Ucraina

OCS a pledat la nivel instituțional pentru o ordine globală mai incluzivă. Acest subiect este un motiv recurent în declarațiile summitului OCS, iar summitul de la Bișkek nu a făcut excepție.

Împreună, organizația ocupă un sfert din suprafața terestră a lumii. Reprezintă aproape jumătate din populația lumii. Generează o treime din PIB-ul global și are bugete militare de 650 de miliarde de dolari.

„În ciuda amprentei sale, niciunul dintre statele membre, observatorii sau partenerii de dialog ai SCO nu a primit niciun sprijin real din partea organizației în probleme de securitate care pot fi descrise ca fiind existențiale pentru ei.

Luați, de exemplu, Rusia. La cinci ani de la începutul războiului purtat de președintele Vladimir Putin împotriva Ucrainei, este clar că pariul Moscovei pe organizație ca un far al antioccidentalismului a eșuat.

• Când Rusia a invadat Ucraina, ar fi putut părea logic să ne așteptăm ca OCS să servească drept o contrapondere non-occidentală pe care Kremlinul să se poată baza.
• Patru summituri mai târziu, acel front unit al OCS în sprijinul agresiunii Rusiei nu există.

Mai mult, prim-ministrul indian Narendra Modi a folosit summitul de la Bișkek ca o oportunitate de a-l mustra public pe Putin și, diplomatic, dar direct, de a-i cere să pună capăt războiului”, mai scrie Temur Umarov.

Premierul indian Narendra Modi / Foto – Mediafax

Un modus operandi normal pentru OCS

Autorul analizei consideră că acesta este un modus operandi normal pentru OCS.

„Au existat numeroase cazuri anterioare în care organizația s-a abținut să comenteze conflictele care îi implică pe membrii săi. Două exemple:

• Sângeroasele ciocniri de frontieră din 2021 dintre membrii săi, Tadjikistan și Kârgâzstan.
• Numeroase escaladări la frontierele dintre China și India și India și Pakistan.

Organizația chiar respinge activ încercările oricăruia dintre membrii săi de a trage OCS în propriul conflict. Acest lucru se întâmplă și cu Moscova de fiecare dată când aceasta declanșează încă un conflict la granițele sale.

• În 2008, președintele de atunci, Dmitri Medvedev, nu a reușit să obțină sprijin în chestiunea independenței Osetiei de Sud și Abhaziei.
• În 2014, apelul Rusiei către ceilalți membri OCS de a recunoaște Crimeea ca parte a Rusiei nu a fost ascultat.
• În 2022, la jumătate de an de la începutul războiului din Ucraina, gazdele summitului OCS din Uzbekistan au respins declarațiile Rusiei despre lupta organizației împotriva Occidentului.

Dmitri Medvedev | Foto – Mediafax

Summitul jubiliar din acest an nu a făcut excepție. Nu a existat nicio declarație oficială din partea organizației cu privire la războiul din Ucraina. A fost doar o exprimare foarte vagă a profundei îngrijorări cu privire la evoluțiile din Orientul Mijlociu și din jurul Iranului în declarația din acest an.

S-au transmis de condoleanțe oficiale adresate Teheranului pentru moartea ayatollahului Ali Khamenei și a altor lideri ai Republicii Islamice”, mai scrie autorul analizei.

OCS oferă doar un spațiu diplomatic sigur

Totuși, de ce nu este această organizație gigantică în centrul ordinii geopolitice din Eurasia? Motivul, explică Temur Umarov este parțial istoric.

• Mecanismul de funcționare principal al OCS nu a fost niciodată apărarea reciprocă împotriva statelor externe.
• Organizația a fost condusă inițial de nevoia de a delimita granițele contestate și de a crea încredere între primele cinci state membre (China, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan), după prăbușirea Uniunii Sovietice.

„Treptat, rolul OCS a început să crească, fiind o formă de protecție reciprocă împotriva amenințărilor interne.

• Organizația este ancorată de un angajament comun de a combate ceea ce numește cele trei rele: terorismul, separatismul și extremismul.
• În practică, OCS oferă un spațiu diplomatic sigur în care liderii autoritari primesc acceptarea necondiționată a legitimității lor.
• Primesc și garanții de neamestec în afacerile interne ale celuilalt.
• Organizația nu poate acționa ca o alianță din cauza paraliziei sale structurale deliberate.

Extinderea blocului pentru a include rivali precum India și Pakistan – inițial determinată de echilibrarea reciprocă între Moscova și Beijing – a creat un impas instituțional permanent.

• India și China au o frontieră nerezolvată și se confruntă ocazional cu tensiuni militare.
• India și Pakistanul au o relație profund conflictuală.
• Afganistanul și Pakistanul sunt angajate într-un conflict transfrontalier.

Prin invitarea puterilor rivale în club, OCS se asigură că nicio țară, nici măcar una la fel de descurajantă din punct de vedere geopolitic precum Rusia, nu o poate deturna sau transforma într-o armă ca instrument geopolitic privat”, punctează autorul analizei.

Xi Jinping, președintele Chinei | Foto – Mediafax

Fricțiunea structurală

În ultimă instanță, explică autorul analizei, este vorba despre o fricțiune structurală. Aceasta servește în mod activ intereselor puterilor medii din regiune.

Statele membre din Asia Centrală își protejează politicile externe multivectoriale și rezistă confruntării dintre unii membri ai OCS și Occident.

„Pentru națiuni precum Kârgâzstan, Kazahstan și Uzbekistan, OCS este unul dintre instrumentele disponibile în acest act de echilibru. Acestea pot asigura simultan investiții chineze în infrastructură, pot cumpăra energie rusească și pot coopera cu Turcia pe probleme de securitate.

• În același timp, aceste state se apropie de Washington și Bruxelles.
• Aderarea la SCO nu necesită nicio loialitate exclusivă.
• Tocmai asta o face atât de atractivă pentru numărul său tot mai mare de membri.

Motivul inacțiunii deliberate a OCS dezvăluie ceva important despre ordinea mondială actuală. Unii observatori au comparat această ordine cu perioada Războiului Rece, dar nu este aceeași.

Sistemul global nu se consolidează în două tabere ideologice clare în jurul Washingtonului și Beijingului. Se fracturează.

Odată cu creșterea punctelor de fricțiune dintre marile puteri, organizații precum OCS vor continua să joace un rol în adaptarea strategică a puterilor mai mici prinse între ele. În acest sens, pentru țări precum statele din Asia Centrală, natura neobligatorie a OCS este un atu valoros”, încheie autorul analizei.