Prima pagină » Justiție » Platforma de pariuri Polymarket contestă la Tribunal decizia României de a trece compania pe „lista neagră” a operatorilor de jocuri de noroc

Platforma de pariuri Polymarket contestă la Tribunal decizia României de a trece compania pe „lista neagră” a operatorilor de jocuri de noroc

Ruxandra Radulescu
Platforma de pariuri Polymarket contestă la Tribunal decizia României de a trece compania pe
Platforma de pariuri Polymarket contestă la Tribunal decizia României de a trece compania pe "lista neagră" a operatorilor de jocuri de noroc

Compania proprietară a platformei Polymarket a contestat în instanță decizia din toamna trecută a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) de a include platforma pe lista neagră a operatorilor care desfășoară activități de jocuri de noroc fără licență pe teritoriul României, transmite Profit.ro.

Datele publice disponibile pe Polymarket au arătat că, în timpul alegerilor prezidențiale din România din 2025, valoarea totală a volumului tranzacționat a depășit 600 de milioane de dolari, iar pentru alegerile locale din București volumul a trecut, în octombrie 2025, de 15 milioane de dolari.

„Este important de subliniat că termenul ‘volum tranzacționat’ nu reprezintă sume efectiv pariate o singură dată, ci valoarea cumulată a tuturor tranzacțiilor între utilizatori, prin care aceștia au mizat și schimbat poziții financiare în funcție de rezultatul unui eveniment viitor.

Aceste cifre reflectă, totuși, un nivel ridicat de activitate cu caracter de pariere nereglementată, derulată în afara oricărui control fiscal, tehnic sau de integritate, care eludează obligațiile legale impuse operatorilor licențiați – inclusiv cele privind protecția jucătorilor, raportarea către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și plata taxelor și contribuțiilor la bugetul de stat.

Deși Polymarket este adesea prezentată drept o ‘platformă de trading pe evenimente’ sau o ‘piață de predicții’, din punct de vedere juridic și funcțional aceasta îndeplinește toate criteriile unui pariu în contraparte”, a precizat ONJN.

Platforma de pariuri Polymarket contestă la Tribunal decizia României de a trece compania pe

Platforma de pariuri Polymarket contestă la Tribunal decizia României de a trece compania pe „lista neagră” a operatorilor de jocuri de noroc

ONJN susține că Polymarket își păcălește clienții să joace la pariuri

Reprezentanții Oficiului au arătat că platforma se încadrează în definiția „pariurilor în contraparte” pentru că: există miză (utilizatorul riscă o sumă de bani în speranța unui câștig), există eveniment aleatoriu viitor care determină rezultatul, există contrapartidă (alți utilizatori, nu doar platforma), doar intermediază și încasează comision, fără a garanta cotele.

„În chiar propria comunicare pe platformă, jucătorii sunt îndemnați să ‘plaseze un pariu’, aspect confirmat și de percepția generală a jucătorilor conform căreia platforma este un ‘site de pariuri utilizând crypto’.

Astfel, diferența constă doar în soluția tehnologică sub care este prezentată platforma (blockchain/tokenizare), însă nu există o diferență de substanță juridică. Platforma nu intermediază investiții, ci organizează pariuri între participanți, fără licență și fără supraveghere”, a notat instituția de reglementare.

ONJN: „Vorbim de o platformă nelicențiată, operând în afara cadrului legal”

În acest context, ONJN a atras atenția că jocurile de noroc constituie monopol de stat și pot fi organizate numai de operatorii licențiați și autorizați, iar acceptarea ideii că un sistem de „pariuri în contraparte” poate fi denumit „tranzacționare” ar crea un precedent periculos, prin care orice operator ar putea „reinterpreta” activitatea de pariere în contraparte ca fiind o activitate de bursă – eludând reglementările stricte din domeniul jocurilor de noroc sau din domeniul piețelor de capital.

„De asemenea, este îngrijorător faptul că în vreme ce există persoane care solicită public interzicerea jocurilor de noroc, platforma Polymarket este socialmente acceptată ca fiind o alternativă ‘smart’ de pariere, fără a conștientiza că vorbim de o platformă nelicențiată, operând în afara cadrului legal”, a mai transmis sursa citată.

Polymarket fusese anterior interzisă în SUA, după ce autoritatea de reglementare CFTC apreciase că activitatea sa constituia tranzacționare neautorizată de instrumente derivate.

Joe Biden VS Donald Trump billboard on the street by Polymarket, world’s largest prediction market in The Little Italy in New York on July 15, 2024. Photo by Charles Guerin/ABACAPRESS.COM

Totodată, platforma a fost nevoită să blocheze accesul utilizatorilor americani și să plătească sancțiuni, în timp ce în alte state, inclusiv din Uniunea Europeană (Belgia, Franța, Polonia) și Asia (Singapore, Thailanda), autoritățile au dispus măsuri similare.

„În conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, participarea la activități de jocuri de noroc nelicențiate constituie contravenție. De asemenea, promovarea unor astfel de activități reprezintă contravenție.

Prin această decizie, ONJN reafirmă că orice formă de joc de noroc online trebuie să fie licențiată și supravegheată, iar accesarea sau promovarea platformelor nelicențiate expune utilizatorii și statul român la riscuri majore”, au mai afirmat reprezentanții ONJN.

În acest sens, decizia ONJN (împreună cu lista neagră actualizată) urma să fie comunicată furnizorilor de servicii de internet, în așa fel încât aceștia să blocheze într-un termen rezonabil accesul la platformă al jucătorilor rezidenți de pe teritoriul României.


FOTO: Profimedia

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tanczos Barna, despre MERCOSUR: nu vor exista falimente imediate
Digi24
Cum poate Occidentul să scape din „Capcana Ormuz”: Soluția care a salvat lumea din mai multe crize ale petrolului în ultimii 70 de ani
Cancan.ro
BREAKING | Fiul actorilor Adi Cărăuleanu și Doina Deleanu a murit la doar 37 de ani 😢
Prosport.ro
Eugenie Bouchard nu are deloc inhibiții. Sesiunea foto cu care i-a zăpăcit pe fani
Adevarul
De ce suferă apărarea antiaeriană a României și ajung atât de ușor la noi dronele rusești. General: „Noi tot testăm, în loc să operaționalizăm”
Mediafax
Va candida Bolojan la Președinție? Răspunsul premierului
Click
Dan Negru și părintele Vasile Ioana, moment cutremurător în Canada. Întrebarea unei doctorițe românce despre eutanasie i-a marcat pe cei doi: „M-a năucit”
Digi24
Actorul Sam Neill, despre terapia revoluționară care l-a vindecat de cancer: „Tocmai am făcut o tomografie. Este extraordinar”
Cancan.ro
Soțul Valentinei din Vâlcea, răpus de durere, după moartea soției lui: 'Nu pot să stau în picioare. Mâine o înmormântez” 😢
Ce se întâmplă doctore
Vedetele care au slăbit după ce și-au făcut operație de micșorare a stomacului. Au topit rapid kilogramele în plus și arată senzațional
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Lidl vine cu produse ieftine perfecte de 1 Mai. Ce poți lua pentru ieșirea cu mașina în natură
Descopera.ro
Pâine veche de 2.000 de ani, descoperită într-o celebră tabără militară
Râzi cu lacrimi
Banc cu femei. – Cât să vă bag? – Toatăăă!
Descopera.ro
Insula mai puțin știută de turiști care are o plajă asemenea celor din Caraibe