Festivalul Mamaia, între da şi nu

Am urmărit, pe sărite, e drept, Festivalul de la Mamaia organizat în sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut. Ca să fiu mai exactă, prima seară am văzut-o pe bucăţele, dar doar în reluare, după ce am citit o postare a lui Dan Negru, din care am aflat că Festivalul are loc acum, la final de vară caniculară. Surprinzător faptul că, deşi vorbim de un eveniment important al muzicii uşoare, promovarea, ca în multe dintre situaţii, lasă de dorit, iar difuzarea s-a făcut nu pe postul principal al Televiziunii Române, pe care mulţi dintre noi poposim adesea, ci pe TVR2, care stă ascuns printre posturi sclipicioase şi programe pline de muzică şi dans.

De ce nu pe TVR1? N-am văzut să fie, cel puţin în primele două zile, ceva atât de important în program încât să nu se poată face o modificare coerentă, din timp, a informaţiilor şi emisiunilor. Cum ar trebui toate plănuite, în tihnă, cu o strategie puternică şi cu scopuri clare, odată cu fiecare proiect.

ACTUALITATE Câți bani a făcut un șofer de Bolt și Uber în noaptea de Revelion: „Concluzia o trageți voi, dacă a meritat sau nu”

10:38

ECONOMIE Val de majorări la impozitele locale în 2026. Cât ajung să plătească românii în marile orașe

10:25

Premii mari la Mamaia (dar nu ne spune nimeni care sunt banii care chiar ajung la câştigători, după ce se iau taxele, impozitele etc!), concurenţi diverşi, unii dintre ei cu real talent şi cu capacitate de a strânge în trei minute de cântec emoţia şi profunzimea care uneori lipsesc din versurile pe care le cântă.

În rest, suntem pro sau suntem contra Mamaia? În vremurile pe care le trăim, când copiii sunt invadaţi din toate părţile de manele deghizate (sau nu) în muzici moderne, de poveşti despre cum se pot transforma mai cu success fetele în băieţi şi băieţii în fete, de informaţii despre dealeri de droguri şi combinaţii alcoolice gustoase, a avea, pentru trei seri, posibilitatea de a arăta aceloraşi copii cine sunt Monica Anghel, Marcel Pavel, Adrian Daminescu, Angela Similea (prezentă doar prin cântecele sale), Corina Chiriac şi mulţi, mulţi alţii, care au împodobit şi continuă să îmbogăţească lumea muzicală cu voci sau interpretări excepţionale, e o şansă de care trebuie să profiţi.

Sigur că ar fi multe de îmbunătăţit, sigur că unele bâlbe ar fi ideal să nu mai existe, sigur că a fost, de câteva ori, evident, că au lipsit paşi importanţi în coordonarea momentelor şi în împărţirea corectă a timpilor, sigur că au existat compoziţii şi versuri care au lăsat loc de mai bine – nu e prima data când muzica uşoară şchiopătează cu ambele picioare –, dar trăim nişte vremuri atât de urâte, suntem noi atât de urâţi în multe din zile, încât n-are cum să fie altfel decât salvator să avem un Festival Mamaia, organizat – Doamne, ajută! – mai bine cu fiecare an care trece.

Tot în postarea lui Dan Negru citeam că audienţa Festivalului, în prima seară, a fost mai mică decât audienţa unui post de desene animate sau a altuia de filme de sezon, care practic se repetă, o dată la câteva zile. Şi că la Festivalul de la San Remo, din Italia, an de an se înregistrează audienţe de peste 70%. Dar cum să ne comparăm noi, la dragostea pentru artişti, la respectul pentru cei care ne fac viaţa cântec, la dorinţa de a avea cultură şi de a crede în poezie, cu mai bătrânii şi mult mai înţelepţii noştri colegi de continent, cu italienii sau cu francezii sau cu spaniolii sau cu portughezii?

Suntem în urmă cu mult. Şi nu doar la autostrăzi. Dar pe cine interesează?

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Capitala de la Cluj
• Liniştea de după furtună
• Ţara lui Nichita Stănescu
• Artificialii de serviciu
• Cât tupeu mai aveţi, domnule?