Moda urâţeniei

Mai ales în industria jucăriilor pentru cei mici de acasă, care aşteaptă totdeauna un semn de tandreţe de la părinţii cu multe deplasări sau de la mătuşile care sosesc pe neaşteptate în dormitorul oricum prea strâmt pentru toţi membrii familiei, se instalează, o dată la câteva sezoane, moda mascotelor urâte, cât mai urâte posibil. Şi cât mai scumpe, desigur. Dacă atunci când eram eu mică se purta să ai măcar o păpuşă Barbie în colecţie, modelele s-au schimbat, uşor, uşor, astfel încât azi să fie căutate pluşurile cu feţe de demoni şi rânjete cumplite pe chip. Iar cei mici ar da şi din economiile lor, doar ca să aibă acasă un exemplar din marea adunătură de variante care se expune şi la tarabele de sezon şi în marile magazine de specialitate.

Iată, totuşi, că moda urâţeniei nu a cuprins doar jucăriile. Trece, desigur, şi pe la haine, acolo unde, în câteva dintre curentele cele mai originale, a te îmbrăca urât – la propriu – e semn de independenţă, de caracter puternic, de refuz de a te încadra în banalul unei vestimentaţii normale. Hainele rupte costă, în destule dintre situaţii, mai mult decât cele normale, cu ţesături întregi, cu tiv prins bine de partea de jos a mânecilor care poartă în ele braţe indecise.

LIVE UPDATE A început numărătoarea voturilor în București

21:33

LIVE UPDATE Anca Alexandrescu mesaj ferm, după exit-poll: „Prezența scăzută este din cauza celor care au dat lovitura de stat”

21:31

Hainele pătate, cu fel de fel de culori, sunt mai scumpe decât hainele curate pe care mamele noastre le feresc de vreo urmă de cafea sau de dulceaţă de zmeură, în dimineţile de răsfăţ cu clătite calde.

Dar nu e doar atât! Moda urâţeniei a cuprins şi oamenii! Oameni tot mai urâţi în jur. Şi nu mă refer la fizicul lor, Doamne, fereşte! Pentru că sunt sigură că s-a dovedit ştiinţific că un om nu atât de echilibrat la chip sau la corp poate deveni frumos, dar frumos cu adevărat, prin felul în care se raportează la lume şi, desigur, prin felul în care se raportează lumea la el.

Dacă acum douăzeci de ani circula gluma că bărbatul pe care îl alegi trebuie să fie puţin mai frumos ca dracul din poveştile copilăriei, ca să nu ţi-l pândească ochi străini în jur, acum gluma a devenit realitate, iar urâţenia din caracterul unora a devenit cea mai de preţ podoabă din tolba cu podoabe dobândite, nu date de Dumnezeu.

Pentru că, aşa cum i-am explicat şi copilului meu – care şi-ar fi dorit la un momentat un pluş la modă cu chip de diavol, dar care nu a primit aşa ceva şi pare că a înţeles de ce – nu există oameni care să se nască răi.

Nici cei care creează războaie mondiale sau certuri inutile în clasele primare, nici hoţii de buzunare de la metrou din Barcelona, nici taximetriştii care iau de la aeroport până în centru sute de lei şi, evident, nici nu eliberează bon fiscal, nici guvernanţii care astăzi se prefac deştepţi şi preocupaţi de soarta ţării, dar care, ştim bine, abia aşteaptă să plece în vacanţe exotice, decontate te miri cum, cu cei care le sunt astăzi simpatici. Ei nu s-au născut răi, dar viaţa, prin toate faţetele ei, i-a înrăit. Părinţii, uneori, prin greşelile dumnealor, i-au înrăit. I-au învăţat, deşi poate aveau un chip perfect, să se alinieze acestei mode îngrozitoare, a imperfecţiunii duse la extrem.

Ce urâte vremuri, ce absurde apucături! Şi ce frumoşi eram odată.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Păun şi Prunariu

Bacalaureatul nimănui

Dragostea pentru ai tăi

Descuiați pianele!

Fără limite!