Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Ion Cristoiu: Nu e Reformă a administrației locale. E măcelărie pur și simplu

Ion Cristoiu: Nu e Reformă a administrației locale. E măcelărie pur și simplu

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a vorbit despre reforma administrației locale.

„De ceva vreme, în cadrul coaliției de guvernare, fals poreclite coaliția pro-europeană, pentru că toți suntem pro-europeni, dar eu cred că toți sunt europeni. Eu nu cred că românii sunt pro-europeni. Pot să fie pro-europeni cei din Thailanda, care adună abțibilduri cu europenii. Noi, românii, suntem europeni de când ne știm. Nu numai că trăim în Europa, dar și prin tot ceea ce facem suntem europeni. Deci, nu putem fi pro-europeni.

Discuțiile din această coaliție, cică, se învârt în jurul a ceea ce se numește reforma administrației locale. Când am văzut acest termen pompos, am vrut să văd în ce constă, în primul rând, reforma administrației locale. Și rapid m-a dus gândul, mai mult sau mai puțin nostalgic, la noua împărțire administrativ-teritorială din 1968 făcută de Nicolae Ceaușescu. O veritabilă reformă prin care s-au desființat raioanele și regiunile, s-au înființat județele, s-au proclamat municipii, orașe și comune. Într-adevăr, a fost vorba de o reformă.

Foarte important, la baza ei a stat o viziune asupra României de la vremea respectivă. Și anume că regiunile erau prea mari pentru a da posibilitatea dezvoltării și altor zone ale țării. De exemplu, Vrancea, Focșani făcea parte din zona Galați. Din această cauză, Focșaniul și zona nu se dezvoltau, dar se dezvolta Galațiul”, a spus Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: „E vorba de tăieri, e vorba de măcelărie”

„Raioanele iar, însă, erau prea mici și, atunci, pentru dezvoltarea armonioasă a tuturor zonelor țării să se înființeze județele. (…) În ce constă reforma invocată de coaliție? Păi, să ne uităm la controversă. Ilie Bolojan spune să se taie din posturile din administrația locală, de la primării, consilii județene, un procentaj, nu știu, 40%. Și vine PSD-ul și spune nu 40%, 10% și PSD-ul spune să petreacă aceste tăieri și în administrația locală.

Din câte observați, nu e vorba de nicio reformă. E vorba de tăieri, e vorba de măcelărie. Principalul scop e reducerea cheltuielilor și nu o armonizare a administrației locale și centrale, de la ora actuală, cu noul stadiu în care se află România. De exemplu, județele sunt învechite, ar trebui să rămână la regiuni de dezvoltare, legi prin care să fie clar ce este municipiul, oraș, sat”, a spus publicistul.

„Reducerea cheltuielilor, reducerea posturilor, sigur, nu înseamnă nimic”

„Legi prin care să se dea posibilitatea ca comasarea unor localități să fie mult mai ușoară. De exemplu, înființarea mega orașelor, mega Bucureștiului sau mega Clujului, mega Buzăului, pentru că este foarte greu din cauza legii care cere referendum. Și, în felul acesta, drept consecinăță a acestei reforme autentice, aduc și reduceri de cheltuieli.

Reducerea cheltuielilor, reducerea posturilor, sigur, nu înseamnă nimic. Înseamnă, sigur, niște bani, greu de presupus că bine câștigați, pentru faptul că efectele păguboase vor fi mult mai mari decât efectele presupus pozitiv. Așa că ceea ce se discută acum este o măcelărie și despre cum se taie, nici într-un caz reformă administrativă”, a conchis Ion Cristoiu.

Autorul recomandă:

Ion Cristoiu: Cancelarul Germaniei vrea să declanșeze al Treilea Război Mondial pe baza unor presupuneri!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!