Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Pastila lui Cristoiu de la ora 14:00: „Oana Țoiu reacționează la momentul Alaska, țopăind de bucurie că Zelenski a fost invitat la Washington!”

Pastila lui Cristoiu de la ora 14:00: „Oana Țoiu reacționează la momentul Alaska, țopăind de bucurie că Zelenski a fost invitat la Washington!”

„Suntem deja sâmbătă după amiază. Au trecut ceva ore de la… vizita oficială a lui Vladimir Putin în America, pentru că asta a fost, nu a fost o întâlnire, un moment… față de care au reacționat toți liderii europeni și care, după părerea mea, e un moment istoric în sensul că face istorie, nu spun nici pozitiv, nici negativ”, afirmă Ion Cristoiu în cel mai recent mesaj.

„Principalul semnal pe care îl dă, din punct de vedere protocolar, primirea mai mult decât călduroasă, prietenească, în ghilimele, a criminalului de război Vladimir Putin, de către Donald Trump, președintele Americii, care va mai fi, sigur, președinte încă, nu știu, trei ani, până când sfârșitul mandatului, sau patru, este un mai ales pentru România un semnal groaznic. Adică, bă, la un moment dat, se adună două superputeri, și mai ales recunoașterea… Și, cum să spun, te negociază peste capături.

„Acest moment l-a reabilitat pe Vladimir Putin”

Dar mult mai important este aceasta. Acest moment l-a reabilitat pe Vladimir Putin, a adus în Rusia un capital uriaș pentru că nu mai poți să… Dușmanii lui nu mai pot spune, băi, iată, este izolat de Occident. Băi, este izolat de Macron. Da, ai văzut, cel mai… superputerea planetei îl primește cu covorul roșu, China îl primeşte cu covorul roșiu, ce mai vrei? În India la fel, deci putem spune că e un mare tip.

Și doi, și cel mai important, cum a zis și Trump, este așezarea Rusiei pe poziții de egalitate în raport cu America. Asta înseamnă o răsturnare a viziunii internaționale, mai ales a Occidentului, care consideră că Rusia e așa și că e importantă, nu știu, este Ucraina. În acest context, repet, este sâmbătă după-amiază și am vrut să văd cum reacționează oficialitățile. Trebuie să reacționeze într-un fel, să reacțiuneze cu înțelepciune chiar și pentru noi, pentru români, să înțeleagă și ei, nu știu, nu ne afectează pe noi românii, noi suntem prieteni cu Trump, să zicem.

Nevolnicul, președintele Nicușor Dan, nu știm unde e, nu s-a dus la Ziua Marinei pentru că se temea că îi cad pantalonii, că îi uitase tovarășa de viață să-i dea curea, sau să-i arate unde e cureaua, el nu știe. Ilie Bolojan, cap de lemn, stâlpul, pilonul, stâlpi care nu te lasă să parchezi, îi găsești un cifru ca să-l cobori, să poți să parchezi.

A reacționat Țoiu, Oana Țoiu, care și-a dat și poza. Doamna ministră, nu ne mai dați poza! Zău, vă rog frumos, pe cuvântul meu de onoare, dacă eu, Cristoiu, aș citi cu mult mai mare grijă, atenție, preocuparea textelor pe care le punea, fără poză, pentru că pe mine poza mă sperie. Eu când o văd mă sperii! În numele nostru, al românilor Oana Țoiu reacționează la momentul Alaska țopăind de bucurie că Zelenski a fost invitat la Washington!”, a comentat Ion Cristoiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Un lider liberal nu exclude o colaborare a PNL cu AUR în opoziție. Acesta admite că unii liberali ar putea trece la PSD
Mediafax
Cutremur la Prefectura Capitalei! Șeful instituției demisionează după numirea lui Marian Neacșu
Click
Rețeta de Halloween a Nataliei Guberna. Cum prepară rapid plăcinta cu dovleac și ingredientul „misterios”: „Din belșug!”
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Cancan.ro
Triunghiul amoros e istorie pentru senatoarea POT. Cum am surprins-o pe Valentina Aldea
Ce se întâmplă doctore
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia va prelua tehnologiile de la Renault, dar nu pe toate. Ce nu vom vedea niciodată pe mașinile românești?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cum intenționează Uniunea Europeană să protejeze Arctica de exploatarea resurselor energetice?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc