Prima pagină » Știri politice » Scenariul lui Adrian Țuțuianu (AEP), dacă mâine s-ar dizolva Parlamentul: „Instituțiile ar fi luate prin surprindere”

Scenariul lui Adrian Țuțuianu (AEP), dacă mâine s-ar dizolva Parlamentul: „Instituțiile ar fi luate prin surprindere”

Adrian Țuțuianu, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a declarat că legislația actuală din România nu permite organizarea eficientă a unor alegeri parlamentare anticipate. El a făcut această precizare în contextul discuțiilor apărute pe fondul crizei politice privind posibilitatea dizolvării Parlamentului.

Adrian Țuțuianu a precizat că, deși alegerile parlamentare anticipate sunt prevăzute în Constituție, nu există o legislație care să reglementeze concret organizarea acestora. Potrivit lui, lipsesc normele care să stabilească termenele pentru depunerea candidaturilor, desfășurarea campaniei electorale și organizarea efectivă a scrutinului.

Scenariul lui Adrian Țuțuianu (AEP), dacă mâine s-ar dizolva Parlamentul „Instituțiile ar fi luate prin surprindere”

Adrian Țuțuianu (AEP)

„Nu avem astăzi o reglementare care să fie aplicabilă unui proces electoral generat de o criză politică majoră. Se ajunge la dizolvarea Parlamentului și, neavând un cadru legal, datoria noastră, la Autoritatea Electorală Permanentă, este să venim și să propunem o soluție, pentru că se poate întâmpla oricând un eveniment electoral neanticipat la nivel național. Ne pregătim de cutremur, ne facem bagajul să-l avem pregătit, de ce să nu ne pregătim și pentru alegeri?”, a declarat Adrian Țuțuianu, pentru Digi24.ro.

Instituțiile ar putea fi luate prin surprindere

România a fost aproape de organizarea unor alegeri parlamentare anticipate după căderea Guvernului Orban prin moțiune de cenzură, însă planul a fost abandonat odată cu izbucnirea pandemiei de COVID-19. Adrian Țuțuianu susține că, nici în prezent, instituțiile statului nu sunt pregătite pentru un astfel de proces și ar putea fi luate prin surprindere.

„Avem nevoie de un capitol distinct într-un viitor Cod Electoral dedicat alegerilor anticipate, pentru că Constituția ne obligă să rezolvăm criza în termen de trei luni.

Asta înseamnă că trebuie să umblăm la termene, la modul de constituire a birourilor electorale, la organizarea circumscripțiilor, la durata campaniei electorale și la întreaga arhitectură electorală.

Dacă mâine s-ar întâmpla să se dizolve Parlamentul, AEP ar trebui să scoată pe masă o reglementare în câteva zile, astfel încât să ne putem încadra în termenul constituțional și să fie parcursă întreaga procedură legală. Ar fi aproape imposibil, pentru că am ajunge din nou la o ordonanță de urgență a Guvernului, care ar putea fi considerată neconstituțională”, a mai explicat Adrian Țuțuianu.

Potrivit Constituției, Parlamentul României poate fi dizolvat o singură dată pe an. De altfel, legea arată că Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului prezidențial. De asemenea, nu poate fi dizolvat nici când este stare de urgență, asediu sau război.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Mediafax Foto

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Victor Socaciu a murit cu zile? Primele declarații ale văduvei Brândușa Socaciu: „Lupta pentru adevăr abia acum începe!”
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ