LIVE | Război în Ucraina, ziua 139 – Volodimir Zelenski: Nu există nicio îndoială că Rusia va încerca să oprească furnizarea de gaze către Europa

LIVE | Război în Ucraina, ziua 139 - Volodimir Zelenski: Nu există nicio îndoială că Rusia va încerca să oprească furnizarea de gaze către Europa
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski Sursa foto: captură video Facebook
Publicat: 12/07/2022, 16:00
Actualizat: 12/07/2022, 19:07

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Rusia va încerca nu doar să limiteze livrările de gaze către Europa, ci chiar să le oprească complet, „în cel mai acut moment”. „Rusia nu a jucat niciodată după reguli în sectorul energetic”, a afirmat Zelenski, criticând decizia Canadei de a permite exportul unei turbine vitale pentru a ajuta la repararea gazoductului Nord Stream 1.


Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul


Cele mai importante evenimente ale zilei

UPDATE ora 18:50 – Rusia susţine, fără dovezi, că ar fi ucis 21 de români care luptau pentru Ucraina

Ministerul Apărării din Rusia susţine că forţele sale au ucis, în ultimele trei săptămâni cel puţin 275 de luptători voluntari angajaţi în apărarea Ucrainei, printre care şi 21 de români.

Totuși, Moscova nu prezintă dovezi, totuşi Moscovadar spune în buletinul său de marţi asupra situaţiei din Ucraina că forţele ruse au „lichidat” în ultimele trei săptămâni 166 de „militanţi” din Polonia, 50 din Georgia, 23 din Marea Britanie, 21 din România şi 15 din Canada.

UPDATE ora 16:00 – Soluția lui Lech Walesa pentru războiul din Ucraina: O „revoltă a popoarelor anexate de către Rusia” și reducerea populației la „mai puţin de 50 de milioane de locuitori”

Fost președinte al Poloniei și figură istorică în lupta împotriva URSS, Lech Walesa, a îndemnat Occidentul să meargă mai departe decât eliberarea Ucrainei, sub ofensiva militară rusă care a început la sfârșitul lunii februarie.

„Chiar dacă Ucraina va câștiga acest război, în cinci ani vom avea același lucru, în zece ani vom vedea un alt Putin ridicându-se”, a avertizat el. Pentru a evita acest scenariu, „azi, trebuie să forțăm această schimbare de sistem politic, sau altfel, să organizăm o revoltă a popoarelor” rusești, sugerează fostul președinte polonez. (Citește mai multe aici…)

UPDATE ora 15:00 – Ambasadorul rus la Bucureşti: Românii îşi supraestimează capacitatea în privinţa transportului grânelor ucrainene, nu reuşesc să-şi rezolve propriile probleme

România îşi supraestimează capacitatea sa de ţară de tranzit pentru grânele din Ucraina pentru că ea însăşi nu reuşeşte să-şi rezolve propriile probleme legate de transport, a afirmat ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, în cadrul unei intervenții avute luni la postului public de televiziune Rossia-24, preluată de agenţia de presă oficială TASS.

Această afirmație vine în contextul în care Ucraina acuză Rusia de blocarea porturilor ucrainene pentru a împiedica să-şi transporte grânele şi totodată de furtul cerealelor sale din zonele ocupate de armata rusă. (Citește mai multe aici…)

UPDATE ora 13:00 – O tânără de 24 de ani, refugiată din Ucraina, a născut în Târgu Jiu. Cine e tatăl copilului

O refugiată din Ucraina a adus pe lume o fetiță în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Tatăl fetiței este militar de meserie și a rămas să lupte pe frontul din Donetsk, iar ea a emigrat în România după începerea războiului din Ucraina fiind însărcinată.

Tânăra are 24 de ani și este originară din Cernăuți, Ucraina. A ajuns în Gorj, mai exact în comuna la Crasna, în primăvara acestui an, iar la începutul lunii martie s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, pentru primul control.

UPDATE ora 12:00 – Povestea refugiatului afgan care se află la comanda trupele ucrainene. A fugit din țara sa din cauza invaziei sovietice, iar acum luptă contra Rusiei: „Nu am vrut să mă predau și să văd un steag rus deasupra capului”

Jalal Noory era doar un copil când a scăpat de războaiele civile afgane, provocate de invazia sovietică în țara sa, Afganistan, în 1979. A ajuns în Ucraina și țara a devenit a doua sa casă unde și-a construit o nouă viață.

Aproape 25 de ani mai târziu s-a trezit asistând la invazia rusă a Ucrainei și a avut doar două opțiuni: „să apere sau să moară’”.

Jalal Noory se află acum în tranșeele din jurul Kievului.

„Acesta este steagul Ucrainei, steagul casei mele. Acesta este steagul țării mele, Afganistan. Am peste 40 de ani. Locuiesc în Ucraina din 1998.Am fost 100% sigur că rușii vor ajunge în Kiev. Nu am vrut să mă predau și să văd un steag rus deasupra capului meu”. (Citește mai multe aici…)
Un refugiat afgan luptă contra Rusiei, de partea Ucrainei. Sursa foto: captură video BBC
Un refugiat afgan luptă contra Rusiei, de partea Ucrainei. Sursa foto: captură video BBC

UPDATE ora 11:00 – Deținuții ruși, ofertați de „Armata privată a lui Putin”

În timp ce oficiali ucraineni anunță că peste 7.000 de militari sunt considerați ”dispăruți în misiune”, presupunând că majoritatea sunt prizonieri în Rusia lui Putin, Moscova pare din ce în ce mai pregătită să își completeze forțele decimate pe frontul din Ucraina. Numai că mobilizarea generală nu a fost, încă, declarată.

”Carnea de tun”, însă, este reprezentată de deținuți care dețin cunoștințe minime militare, iar cei care contractează astfel de servicii sunt reprezentanții ”Armatei private a lui Putin”, celebrul deja – și nu în sensul bun al cuvântului – Grup Wagner.

UPDATE ora 10:00 – Ucraina anunţă că a bombardat un depozit rusesc de muniţie în regiunea Harkov şi a ucis 52 de militari ruşi; ocupaţia rusă anunţă şapte morţi şi zeci de răniţi

Ucraina a anunţat marţi că a bombardat unităţi militare şi un depozit de muniţie rusesc în regiunea ocupată Herson (sud), unde ocupaţia rusă a anunţat că au fost ucise şapte persoane, relatează AFP, citată de News.ro.

Potrivit unor oficiali militari înăsrcinaţi cu sudul Ucrainei, în aceste bombardamente au fost ucişi 52 de militari ruşi.

Un ”depozit de muniţie, la Kahovska”  a fost vizat, precizează aceste surse.

UPDATE ora 08:00 – Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a cerut luni Ucrainei să recunoască ceea ce el a numit adevărul ruşinos despre cum naţionaliştii ucraineni au masacrat peste 100.000 de polonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în ciuda frontului comun pe care Kievul şi Varşovia îl fac în prezent împotriva Rusiei.

Şeful statului polonez a făcut această afirmaţie la marcarea a 79 de ani de la crimele din 1943 din Volânia, în Polonia ocupată de nazişti, iar declaraţia reaminteşte de legăturile istorice complexe dintre Varşovia şi Kiev, într-un moment în care invazia rusă din Ucraina i-a apropiat pe cei doi vecini.

Polonia şi-a deschis porţile pentru refugiaţii ucraineni, iar Duda a permis ca ţara sa să fie folosită ca centru logistic pentru furnizarea de ajutor Ucrainei, în contextul în care aceasta duce un epuizant război de uzură cu Rusia, relatează Reuters, citat de Agerpres.

UPDATE ora 07:00 – Preşedintele Volodimir Zelenski afirmă că Rusia va încerca nu doar să limiteze livrările de gaze către Europa, ci chiar să le oprească complet, ”în cel mai acut moment”.

”În primul rând, Ministerul Afacerilor Externe a fost nevoit să convoace reprezentantul Canadei în ţara noastră din cauza unei excepţii absolut inacceptabile de la regimul de sancţiuni împotriva Rusiei. Nu este vorba doar despre nişte turbine Nord Stream pe care Canada nu ar trebui să le aibă, dar pe care totuşi a decis să le predea – să o predea, de fapt, Rusiei. Este vorba despre reguli comune”, a afirmat Zelenski, în ultimul mesaj postat pe reţelele de socializare, citat de News.ro.

Preşedintele ucrainean afirmă că, ”dacă un stat terorist poate stoarce o astfel de excepţie de la sancţiuni, ce excepţii va dori mâine sau poimâine”.

”Această întrebare este foarte periculoasă. Mai mult, este periculoasă nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru toate ţările lumii democratice”, a mai afirmat Zelenski.

”Decizia privind excepţia de la sancţiuni va fi percepută la Moscova exclusiv ca o manifestare de slăbiciune. Aceasta este logica lor. Şi nu există nicio îndoială că Rusia va încerca nu doar să limiteze cât mai mult posibil, ci să oprească complet furnizarea de gaze către Europa în cel mai acut moment. Pentru asta trebuie să ne pregătim acum, asta este ceea ce este provocat acum”, susţine Zelenski.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Pâinea cu maia, izvor de sănătate. Ce sortiment trebuie evitat
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului