Rusia invadează Ucraina, ziua 54: Șapte morți și opt răniți, după ce orașul Liov a fost atacat cu cinci rachete rusești / Controlul asupra orașului Kreminna „a fost pierdut” în fața trupelor ruse / Papa Francisc a plâns pentru copiii uciși în invazia rusă

Rusia invadează Ucraina, ziua 54: Șapte morți și opt răniți, după ce orașul Liov a fost atacat cu cinci rachete rusești / Controlul asupra orașului Kreminna „a fost pierdut” în fața trupelor ruse / Papa Francisc a plâns pentru copiii uciși în invazia rusă
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 18/04/2022, 11:00
Actualizat: 18/04/2022, 15:37

Ziua 54 de război. Ucrainenii luptă pentru Mariupol. Forțele ucrainene încă apără orașul-port din sud-estul Ucrainei, a spus premierul de la Kiev, Denys Shmyhal, care a respins un ordin al Rusiei de a se preda. Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a declarat că înrăutățirea condițiilor de la Mariupol „ar putea fi o linie roșie” în negocierile cu Rusia, deoarece îngreunează discuțiile. Rusia este acuzată de alte atrocități. Volodimir Zelenski afirmă că Rusia dorește „literalmente să termine și să distrugă Donbasul” și a acuzat forțele ruse că au comis încălcări ale drepturilor omului – inclusiv utilizarea „camerelor de tortură”, „șantaj” și „foame” – în regiunile Herson și Zaporizhzhia. Bombardele continuă în nord-est. Orașul Harkov a suferit încă o zi de bombardamente puternice în zone rezidențiale, potrivit oficialilor regionali, cu cel puțin cinci civili uciși și mai mulți răniți. Forțele ruse „se retrag treptat” din Borivs’kyi: În timp ce forțele ruse dețin încă controlul total asupra districtului Borivs’kyi din regiunea Harkov, trupele Moscovei „se retrag treptat” din zonă în direcția regiunii Donețk, satul Borova. „Nu există nicio conexiune mobilă și nici internet, care sunt imposibil de restabilit, deoarece teritoriul este ocupat de ruși”, a transmis consiliul localității Borova într-o declarație pe Telegram, adăugând că „unele locuri au rămas fără electricitate și gaz”. Cancelarul Austriei spune că președintele rus Vladimir Putin este „în propria sa logică de război”

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

UPDATE ora 15:18 – Dezvăluiri șocante despre ministrul rus al Apărării: Serghei Șoigu ar fi fost otrăvit

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, ar fi „ieșit din joc”, după ce a suferit un atac de cord în urma căruia a ajuns la Terapie Intensivă.

Potrivit unor zvonuri, inclusiv cele ale fostului oligarh rus Leonid Nevzlin, Shoigu a fost otrăvit și a fost internat în spital pentru un infarct grav care nu ar fi din cauza naturale.

Chiar dacă generalul ar supraviețui, ar fi infirm pe viață”, a spus Nevzlin. Serghei Şoigu a fost considerat unul dintre cei mai loiali ai preşedintelui rus Vladimir Putin, dar odată cu începutul invaziei Ucrainei a dispărut.

UPDATE ora 14:27 – Fost ofițer Defence Intelligence Agency: ”Putin se teme de NATO. Rusia s-a bazat de secole pe un tampon strategic”

Rebekah Koffler, fost ofițer Defence Intelligence Agency – Agenția de Informații pentru Apărare a SUA -, spune că Vladimir Putin nu renunță la planul său de a restabili, sub o nouă imagine, fosta Uniune Sovietică, renunțând la țările baltice (Estonia, Letonia, Lituania) aflate deja în NATO.

Rebekah Koffler, fost ofițer Defence Intelligence Agency | Foto – Facebook

UPDATE ora 14:11 – REPORTAJ VIDEO| „Totul este cu adevărat înfricoșător. În Ucraina se vorbește deja de Un Al Treilea Război Mondial”. Dramele refugiaților ajunși într-un hotel din București

„La poarta noastră a bătut un tânăr care ne-a cerut ajutorul. Ce ne-a cerut era foarte simplu. Îi era foame și ne-a cerut mâncare și adăpost, un loc în care să doarmă”, mărturisește Bianca Albu, consilier juridic la JRS România.

Așa sună povestea primul refugiat care a bătut la poarta Asociației JRS România (Jesuit Refugee Service), la trei zile de la izbucnirea războiului din Ucraina. (Citește continuarea aici…)

UPDATE ora 13:00 – Economia Rusiei nu poate supraviețui la nesfârșit cu rezervele sale financiar – guvernatorul Băncii Centrale

Economia Rusiei nu poate supraviețui la nesfârșit cu rezervele sale financiare și va trebui să se transforme pentru a face față impactului sancțiunilor internaționale, a declarat luni guvernatorul Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, conform Reuters, citat de Mediafax.

În cel mai important discurs al său de când Rusia și-a trimis forțele în Ucraina, la 24 februarie, Nabiullina a declarat că inflația va fi readusă la ținta de 4% până în 2024.

„Perioada în care economia poate trăi din rezerve este finită. Și deja în al doilea și al treilea trimestru vom intra într-o perioadă de transformare structurală și de căutare de noi modele de afaceri”, a spus ea.

Sancțiunile au afectat în principal piața financiară, „dar acum vor începe să afecteze din ce în ce mai mult economia”, a spus ea. „Principalele probleme vor fi asociate cu restricțiile asupra importurilor și logisticii comerțului exterior, iar în viitor cu restricțiile asupra exporturilor.”

Ea a spus că firmele ruse vor trebui să se adapteze. „Producătorii ruși vor trebui să caute noi parteneri, logistică sau să treacă la producția de produse din generațiile anterioare”, a spus ea.

Exportatorii vor trebui să caute noi parteneri și aranjamente logistice și „toate acestea vor necesita timp”, a spus Nabiullina.

Ea a prezentat mai multe măsuri pentru a ajuta economia să se adapteze.

Banca centrală are în vedere flexibilizarea vânzării produselor valutare de către exportatori, a spus ea, și testează, de asemenea, emiterea de ruble digitale pentru a le permite rușilor să facă transferuri între portofele digitale.

Operațiunile pilot asociate cu acest proiect erau planificate în a doua jumătate a anului, a spus ea.

Banca centrală a Rusiei și-a dublat rata dobânzii cheie la 20% atunci când au fost aplicate sancțiunile internaționale, dar apoi a redus-o luna aceasta la 17%, semnalând un mediu economic dificil și o încetinire a inflației.

UPDATE ora 12:51 – Bilanțul morților din atacul cu rachete din Liov crește la șapte

Numărul morților în urma atacurilor cu rachete asupra Liovului a crescut la șapte, a declarat șeful regional din Liov, Maksym Kozytsky, citat BBC.

Aproximativ 40 de mașini au fost avariate în urma atacului, a spus, anterior, primarul din Liov, Andriy Sadovyi.


UPDATE ora 12:40 – Papa Francisc a plâns pentru copiii uciși în invazia rusă

Un membru al parlamentului ucrainean care s-a întâlnit cu Papa Francisc în acest weekend a spus că pontiful a fost copleșit de emoție când i-a spus despre copiii care au murit în timpul invaziei Rusiei.

Maria Mezentseva, care se află la Roma ca parte a unei delegații ucrainene, a declarat pentru CNN că l-a informat personal pe Papa „despre numărul victimelor în rândul copiilor”.

„A început să plângă, pur și simplu, l-a atins atât de mult”, a spus ea.

Mezentseva a mai spus că delegația a primit un „semnal pozitiv” cu privire la posibilitatea ca Papa Francisc să viziteze Ucraina.

Cel puțin 191 de copii au fost uciși de la începutul invaziei ruse, au declarat procurorii ucraineni săptămâna trecută, iar aproape 350 de copii au fost răniți.

Papa Francisc a spus, duminică, că lumea marchează un „Paște de război” și a cerut pacea în Ucraina, despre care a spus că a fost târâtă într-un „război crud și fără sens”.

„Am văzut prea mult sânge, prea multă violență. Și inimile noastre s-au umplut de frică și angoasă”, a spus Papa.

UPDATE ora 12:30 – Controlul asupra orașului Kreminna „a fost pierdut”, spun ucrainenii. Patru oameni au murit

Controlul asupra orașului Kreminna a fost „pierdut”, spune Serhii Haidai, șeful Administrației Militare Regionale Lugansk, în timp ce forțele ruse încearcă să spargă rezistența ucraineană în estul țării, conform CNN.

„În acest moment, controlul asupra orașului Kreminna este pierdut” și luptele grele continuă, a spus Haidai pe Telegram.

În timp ce rezidenții încercau să fugă cu propriile lor vehicule, forțele ruse au deschis focul asupra unei mașini care transporta civili, a spus Haidai.

„Patru persoane au murit. O persoană grav rănită este încă la fața locului”, a spus el.

UPDATE ora 12:00 – Trupele ruse au intrat în Kreminna, oraș situat la est de Lugansk, a spus oficialul ucrainean

Forțele ruse au pătruns în Kreminna, un oraș din estul regiunii Luhansk, zonă care a fost bombardată timp de săptămâni întregi, a declarat un înalt oficial ucrainean.

„Rușii au intrat în Kreminna. Au început luptele de stradă”, a declarat Serhii Haidai, șeful administrației militare regionale Lugansk, într-o postare pe Facebook, luni dimineața.

Rușii au intrat în oraș cu „o cantitate imensă de echipament”, a spus el.

„Ofensiva a început”, a adăugat el.

UPDATE ora 11:45 – Șase morți și opt răniți în urma atacurilor din Liov

Șase persoane au fost ucise și opt rănite, inclusiv un copil, în atacurile cu rachete lansate de trupele ruse asupra orașului Liov, potrivit șefului administrației militare regionale din Liov, Maksym Kozytskyy, citat de CNN.

„Conform informațiilor de la Comandamentul Operațiunilor Aeriene Vest, astăzi au fost efectuate patru atacuri cu rachete asupra Liov”, a declarat Kozytskyy, pe Telegram.

„Trei au fost direcționați către infrastructura militară. Unul a lovit un atelier de reparații de anvelope”.

UPDATE ora 11:30 – Eugen Tomac acuză armata Rusiei de genocid: ”Asistăm la scene de groază în Ucraina, aici sunt acțiuni militare premeditate”

Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), acuză armata Rusiei de genocid în Ucraina, menționând că este vorba despre acțiuni militare premeditate care nu lasă loc niciunei interpretări.

UPDATE ora 11:15 – Cinci rachete au lovit orașul Liov

Cinci rachete au lovit orașul Liov din vestul Ucrainei, a anunțat primarul localității, Andrii Sadovyi.

„Suntem în curs de clarificare a detaliilor”, a adăugat el.


UPDATE ora 11.06 – Rusia ar recruta copii pentru a-i trimite la război în Ucraina, avertizează oficiali pentru drepturile omului

Kremlinul este acuzat de oficiali ai drepturilor omului că a recurs la recrutarea de copii pentru a-și spori numărul de trupe în estul Ucrainei.

Sursă foto – caracter ilustrativ: Profimedia
UPDATE ora 10:40 – Sergey Elkin, cel mai cunoscut caricaturist politic rus, a părăsit Rusia lui Putin: ”Viitorul este neclar”

Sergey Elkin, caricaturist politic de marcă, apreciat atât în Rusia, cât și în străinătate pentru intransigența sa și pentru talentul incontestabil de a transmite, prin desenele sale, mesaj cu puternic impact, a părăsit țara în care s-a consacrat.

UPDATE ora 10:22 – Zelenski a discutat cu directorul FMI despre asigurarea stabilităţii financiare şi reconstrucţia postbelică a Ucrainei

Preşeditele Volodimir Zekenski a discutat, duminică, cu directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, despre asigurarea stabilităţii financiare şi reconstrucţia postbelică a Ucrainei, potrivit unui anunț postat de Zelenski pe Twitter.

UPDATE ora 10:04 – INTERVIU EXCLUSIV. Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei de Apărare din Senat: „Războiul va schimba major datele problemei la nivel global. Rusia va fi principalul pierzător, ajungând la statutul de putere locală, nici măcar regională”

Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei de Apărare din Senat, a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru GÂNDUL care sunt repercusiunile războiului ruso-ucrainean și ce va schimba el la nivel global. În calitate de președinte al Comisiei de Apărare, domnia-sa a vorbit și despre lecțiile învățate de către cei care ne conduc, atât din speța pandemiei și acum din cea a războiului.  Un interviu despre decizii, strategii, portițe deschise, dar și destine schimbate într-o lume în care, până nu demult războiul părea ceva de neimaginat. O lume prinsă, dincolo de războiul armelor, într-un război economic, informațional și cognitiv.

UPDATE ora 09:42 – Ucraina a finalizat completarea chestionarul pentru aderarea la Uniunea Europeană

Ucraina a finalizat completarea formalităților pentru aderarea la Uniunea Europeană, scrie The Guardian. Mai departe, Comisia Europeană va trebui să emită o recomandare cu privire la respectarea criteriilor de aderare.

UPDATE ora 09:30 – 6.750 de cetăţeni ucraineni au intrat în România duminică, mai puțini față de ieri

Poliția de Frontieră anunță că duminică 6.750 de cetăţeni ucraineni au intrat în România duminică, în scădere faţă de ziua precedentă. De la declanșarea războiului 737.349 cetăţeni ucraineni au intrat în țara noastră.

„În data de 17.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 87.531 de persoane, dintre care 6.750 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 21,9% faţă de ziua precedentă”, transmite Poliția de Frontieră, citată de Mediafax.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.693 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 26,9%, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.325 cetăţeni ucraineni, scădere cu 0,7%.

De la declanşarea acestei crize, până la data de 17.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 737.349 cetăţeni ucraineni.

„În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare. Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse și la granița terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute”, potrivit comunicatului de presă.

UPDATE ora 02:00 – Volodimir Zelenski avertizează asupra unei ofensive rusești în estul Ucrainei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat cu privire la o ofensivă a forțelor ruse în partea de est a țării.

„Trupele ruse se pregătesc pentru o operațiune ofensivă în estul țării noastre. Va începe în viitorul apropiat”, a spus Zelenski, citat de CNN.

„Ei vor să termine literalmente și să distrugă Donbasul. Distrugeți tot ceea ce odinioară a dat glorie acestei regiuni industriale. La fel cum trupele ruse distrug Mariupol, ele vor să distrugă alte orașe și comunități din regiunile Donețk și Lugansk”, a precizat liderul de la Kiev.

În Harkov, bombardamentele rusești au ucis cinci locuitori și au rănit alți 15 duminică, a spus Zelenski,  adăugând că în ultimele patru zile, în total, 18 persoane au fost ucise și 106 au fost rănite în acea zonă.

„Aceasta nu este altceva decât teroare deliberată. Mortare, artilerie împotriva cartierelor rezidențiale obișnuite, împotriva civililor de rând”, a spus el.

Zelensky a acuzat forțele ruse că au comis încălcări are drepturilor omului în regiunile Herson și Zaporizhzhia, din sudul Ucrainei.

„Acolo sunt construite camere de tortură. Ei răpesc reprezentanți ai autorităților locale și pe oricine este considerat vizibil pentru comunitățile locale. Ei șantajează profesorii. Ei fură banii asigurați pentru plata pensiilor. Ajutorul umanitar este blocat și furat. Ei creează foamete”, a spus el.

Zelenski a reiterat, de asemenea,  faptul că este important ca aliații să întrerupă livrările de petrol rusești.

„Necesitatea unui embargo asupra livrărilor de petrol din Rusia crește în fiecare zi. Toată lumea din Europa și America vede deja că Rusia folosește în mod deschis energia pentru a destabiliza societățile occidentale. Pariul Rusiei pe haosul pe piețele de combustibil nu ar trebui să aibă succes”, a spus el.

UPDATE ora 00:20 – Ucraina respinge în continuare ultimatumul Rusiei privind predarea soldaților de la Mariupol

Ucraina a respins din nou, duminică, ultimatumul Rusiei privind predarea forțelor ucrainene din Mariupol, anunțând că militarii săi „vor rezista până la capăt”.

Premierul Ucrainei, Denis Șmihal, a declarat, după expirarea ultimatumului, că Mariupolul „încă nu a căzut”.

Ministerul rus al Apărării a transmis forțelor ucrainene care încearcă să apere în continuare Mariupol un ultimatum să capituleze până duminică la ora 06:00, ora Moscovei (ora 05:00, ora României, n.red). Moscova a avertizat că depunerea armelor este „singura șansă” a forțelor ucrainene de la Mariupol.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”