Prima pagină » Actualitate » Rafila, fostul ministru al Sănătății, despre cancerul de sân și vaccinul HPV: „Discutăm de boli care pot să ducă la DECES”

Rafila, fostul ministru al Sănătății, despre cancerul de sân și vaccinul HPV: „Discutăm de boli care pot să ducă la DECES”

Bianca Dogaru

Astăzi, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului la Sân, fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat importanța prevenției și depistării precoce în combaterea cancerului la sân, în contextul în care, de azi, vaccinul HPV începe să fie decontat integral pentru femeile și bărbații până în 26 de ani și parțial pentru femeile de până la 45 de ani.

Profimedia

„Principalul mesaj al acestei perioade trebuie să fie prevenția. Înainte de toate, cancerul de sân este detectabil în stadiul precoce. Am făcut în ultimii ani investiții foarte mari în echipamente medicale. Foarte multe spitale din România beneficiază de mamografe noi și cred că este momentul să trecem de la tratamentul cancerelor avansate la prevenție, depistare precoce, tratament eficient”, a explicat Rafila.

Fostul ministru a detaliat programul „60-60-80”:

„Știți bine că este un program 60-60-80, în care trebuie să existe acces la tratament, în primul rând un diagnostic rapid, în maximum 60 de zile, la 60% dintre femeile eligibile, iar tratamentul trebuie să fie accesibil pentru cel puțin 80% dintre femeile diagnosticate cu cancer de sân.”

Profimedia

Rafila a amintit și de vaccinarea HPV, care devine de azi mai accesibilă:

„Și pentru HPV, în sfârșit se face decontarea până la o vârstă mai mare, până la 26 de ani, integral pentru femei și pentru bărbați, fete și băieți, respectiv, dacă sunt vârste mai mari, 50% pentru femeile cu vârsta de până la 45 de ani. Este un program pe care l-am pornit în urmă cu câțiva ani și mă bucur că funcționează foarte bine, alături de prevenția cancerului de sân prin examene periodice și depistare precoce.”

Ministrul a subliniat impactul măsurilor de prevenție:

„Gândiți-vă că discutăm de boli care pot să ducă la deces, dar sunt și invalidante pentru femei. Trebuie să investim în prevenție, să avem acces rapid la diagnostic și tratament eficient pentru a salva vieți și a reduce suferința.”


Surse foto: Profimedia / Mediafax foto – Alexandra Pandrea

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce este de făcut atunci când parolele nu mai sunt de ajuns?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!