Prima pagină » Video » Sorin Grindeanu a primit asigurări de la Bolojan că până la finalul acestei săptămâni va fi SEMNATĂ autorizația pentru hidrocentrala de la Pașcani

Sorin Grindeanu a primit asigurări de la Bolojan că până la finalul acestei săptămâni va fi SEMNATĂ autorizația pentru hidrocentrala de la Pașcani

Bianca Dogaru

Sorin Grindeanu a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că a cerut premierului Ilie Bolojan două lucruri esențiale: semnarea autorizației hidrocentralei de la Pașcani și adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care toate hidrocentralele să fie declarate obiective strategice de interes național. 

Acesta transmis că primit asigurări de la Bolojan că va emite autorizația pentru hidrocentrala de la Pașcani până la finalul acestei săptămâni.

„Am cerut două lucruri premierului: să fie semnată autorizația pentru Pașcani și ca toate celelalte hidrocentrale să fie trecute printr-o ordonanță de urgență, să fie obiecte strategice de interes național. Cu ambele puncte, premierul, înainte de ședința de guvern, m-a asigurat că sunt bifate: până la sfârșitul săptămânii avem Pașcani, iar în câteva săptămâni avem ordonanța pentru hidrocentrale”, a spus Grindeanu.


Surse foto: Profimedia

AUTORUL RECOMANDĂ:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Ce se întâmplă cu sumele suspendate pentru nerespectarea jaloanelor din a treia cerere de plată din PNRR?
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Valentin Sanfira nu se mai ascunde! A dat fuga la ferma iubitei și s-a fotografiat într-o ipostază neașteptată
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit pe milionarul cu 35 de ani mai bătrân decât ea pentru că a înșelat-o cu prietena ei
Adevarul
Cine sunt cei cinci politicieni europeni care ar putea călca pe urmele lui Viktor Orbán într-o politică ostilă față de UE
Mediafax
Lider PNL: dacă Nicușor Dan nu îl susține ferm pe Bolojan, riscă o „pantă de prăbușire accentuată”, după modelul Iohannis
Click
Dorința pe care Mihaela Rădulescu nu a fost lăsată să i-o îndeplinească lui Felix Baumgartner: „Am luptat ca o leoaică”
Digi24
Singura țară din lume care își poate acoperi integral hrana din resurse proprii. Cum stă România într-un astfel de clasament mondial
Cancan.ro
Le plângeai de milă? Câți lei câștigă într-o singură lună acest livrator Glovo pakistanez, din Constanța. Ce sumă trimite acasă
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Monica Gabor în prezent, după ce a dispărut din lumina reflectoarelor. Imaginea postată de Irina Columbeanu
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce sunt furate catalizatoarele auto și cum te poți proteja. Ce model de autoturism este cel mai vizat de hoți
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Cele trei semne care arată că o relație este aproape de sfârșit