Prima pagină » Video » Jurnalistul pus sub acuzare de DNA în dosarul în care apare și numele premierului Bolojan răspunde, în exclusivitate pentru Gândul: “Mă autodenunț…”/”Am avut un contract de publicitate”/”Publicitatea nu a fost condiționată nicio clipă”

Jurnalistul pus sub acuzare de DNA în dosarul în care apare și numele premierului Bolojan răspunde, în exclusivitate pentru Gândul: “Mă autodenunț…”/”Am avut un contract de publicitate”/”Publicitatea nu a fost condiționată nicio clipă”

Galerie Foto 4

Megadosarul de corupție instrumentat de DNA Iași, în care apare inclusiv numele premierului Ilie Bolojan, a evidențiat, până acum, implicarea și punerea sub acuzare a unor persoane care au legătură cu războiul dintre afaceristul Fănel Bogos și directorul DSVSA Vaslui, Mihai Ponea.

Procurorii consideră că aici e vorba de o rețea de traficanți de influență, în care sunt băgați oameni de afaceri, lideri din partide, generali în rezervă din SIE și SRI, ba chiar și un procuror militar. Pe lângă cei acuzați de trafic de influență, complicități sau cumpărare de influență, apare – SURPRIZĂ! – un cunoscut jurnalist de investigații, care administrează site-ul Cetățeanul.net. E vorba de Cătălin Antohe, pus sub acuzare în urmă cu cinci zile, pentru două infracțiuni, șantaj și complicitate la trafic de influență.

Conform DNA,”la data de 23.05.2025, pe site-ul Cetățeanul net, Antohe Cătălin a publicat un articol de presă denigrator la adresa numitului Ponea Mihai, prin care induce ideea că directorul executiv al DSVSA Vaslui, ar fi trucat organizarea unor concursuri în această instituție. De asemenea, acesta publică și răspunsul primit de la DNA privind efectuarea unei cercetări penale privind aspectele menționate mai sus.

Jurnalistul Cătălin Antohe, în platoul Gândul Exclusiv

Din documentul procurorilor mai reiese că ”la data de 30.07.2025, la ora 18:02:30, Bogos Maria-Liliana îl contactează telefonic pe Bogos Fănel căruia îi transmite că Antohe Cătălin le-a emis o factură de 11.900 lei, cel mai probabil pentru publicarea articolelor denigratoare la adresa numitului Ponea Mihai în publicația online Cetățeanul.Net”.

Firma jurnalistului Cătălin Antohe, SC Best Press Advertising SRL, a trimis facturile de plată la o firmă controlată de Bogos, SC Mevcer SRL în 07.05.2025, 29.05.2025, 08.07.2025 și 08.08.2025

„Din acest moment, fiecare jurnalist care scrie o anchetă este în pericol de a fi suspectat că a făcut un șantaj!”

Cătălin Antohe, care a venit în presă în 1993 și e autor al multor mari anchete în acești 33 de ani, s-a prevalat de dreptul la tăcere în fața procurorului de caz. A fost, însă, de acord să vină în platoul de la Gândul Exclusiv, pentru a oferi răspunsuri la întrebări legate de această situație în care se află acum și pe care o socotește periculoasă.

Mai mult, el avertizează colegii din media că orice jurnalist care scrie un material de presă despre o persoană, pe bază de documente, poate să ajungă, în opinia procurorilor, un șantajist.

“Eu sunt încă șocat, sunt încă surprins cu totul, mai ales pe elementele concrete pe care le-am putut verifica până acum. M-am prevalat de dreptul la tăcere până când văd documentele. Dar vorbim mai întâi de acuzația de șantaj care este concretă, identificabilă. Da, adică se spune acolo șantaj prin publicarea unui articol denigrator menit să îl facă pe acel domn Ponea, director DSVSA, să cadă la picioarele lui Bogos și să facă tot ce vrea Bogos. Acel articol poate fi identificat, deoarece în toate aceste cinci-șase luni am publicat un singur articol. Da.

Surpriză. Spre marea mea surpriză, un astfel de articol poate fi considerat articol de șantaj. Părerea mea este că, din acest moment, fiecare jurnalist din această țară, care scrie o anchetă referitor la ceea ce a făcut o persoană, un funcționar… care scrie pe bază de documente și pe bază de răspunsuri, este în pericol de a fi suspectat. Da, cum e cazul de față, că a făcut un șantaj. Și mi-aș dori, și fac un apel către toți colegii de presă, să citească acest articol. N-aș vrea eu să-l comentez, să arăt că nu este șantaj, dar pot face niște tușe, ca să zic așa. Da, să-l citească fiecare dintre colegii mei din presă, colegii noștri din presă și să stabilească nu doar avocații, nu doar procurorii, să stabilească dacă acest articol are ceva denigrator”.

Articolul a fost publicat sub titlul “Dosarul privind angajările ilegale de la Direcția Sanitar-Veterinară Vaslui, în «conservare» la DNA Iași”

„Toți telespectatorii dumneavoastră pot vedea titlul, pot identifica acest articol și dacă se va considera vreodată că acest articol reprezintă un șantaj…. Eu, cu această ocazie, mă autodenunț pentru toate sutele de anchete pe care le-am publicat de-a lungul întregii mele cariere, adică din 1993 încoace.

Mă autodenunț pentru anchetele privind baza Dinu Pescariu. Mă autodenunț pentru anchetele privind morțile de la Pantelimon, deoarece eu am dezvăluit morțile de la Pantelimon și și acolo se făcuse o adresă la Poliție că aș fi făcut grup infracțional organizat împreună cu Victor Ciutacu cu scopul de a schimba conducerea spitalului. Iată că nu diferă foarte mult.

Da, aici, scopul prezumat este că prin acest articol de șantaj doream să-l schimb pe directorul DSVSA”, a mai declarat, la Gândul Exclusiv, Cătălin Antohe.

Articolul din Cetățeanul.net se bazează pe un denunț al unor avertizori din DSVSA Vaslui și pe răspunsul DNA la o solicitare de presă

Iată care sunt explicațiile lui Antohe referitoare la conținutul articolului socotit de DNA Iași „cel mai probabil” probă a acuzațiilor de șantaj și complicitate la trafic de influență, infracțiuni pentru care pedepsele sunt cu închisoarea chiar și de la 2 la 7 ani.

“Se bazează (n.r.-articolul din Cetățeanul.net) în primul rând pe niște informații privind un denunț. Sunt cuprinse în articol. (…) Este vorba de un denunț pe care l-ar fi făcut avertizorii de integritate din cadrul DSVSA Vaslui, care reclamau mai multe posibile fraude la angajarea diverselor persoane și concursuri aranjate. Am reluat aceste elemente. Aceste elemente sunt prezentate în articol, dar aveam o problemă în momentul în care îl citeam. Din punctul meu de vedere, știi că noi avem simțul acesta… domnule, e plauzibil sau nu e plauzibil? Am văzut că este cât se poate de plauzibil. Păi… erau prea multe detalii. Și atunci am făcut o adresă la DNA Iași în care i-am întrebat: Aveți în lucru un astfel de dosar? Și au răspuns DA”.

„S-a suspectat că-i contract de consultanță. Nu! Este un contract de publicitate, de publicare machetă publicitară!”

Revenind la afirmațiile procurorilor DNA, aceștia au evidențiat că, la 30 iulie 2025, la șapte zile de la publicarea materialului din Cetățeanul.net, soția lui Fănel Bogos l-a sunat pe acesta și i-a spus că jurnalistul Cătălin Antohe a emis o factură de 11.900 lei, întrebându-l dacă e cazul să o plătească.

Din documentul procurorilor mai reiese că ”la data de 30.07.2025, la ora 18:02:30, Bogos Maria-Liliana îl contactează telefonic pe Bogos Fănel căruia îi transmite că Antohe Cătălin le-a emis o factură de 11.900 lei, cel mai probabil pentru publicarea articolelor denigratoare la adresa numitului Ponea Mihai în publicația online Cetățeanul.Net” – (Mi-a trimis ANTOHE 11.900! Îl iau în calcul să-i fac plată?)”

Firma jurnalistului Cătălin Antohe, SC Best Press Advertising SRL, a trimis facturile de plată la o firmă controlată de Bogos, SC Mevcer SRL în 07.05.2025, 29.05.2025, 08.07.2025 și 08.08.2025.

Jurnalistul Cătălin Antohe a explicat ce contract a avut cu una din firmele lui Fănel Bogos, cel care se afla în conflict major cu directorul DSVSA, subliniind faptul că suma din contract a fost de 10.000 lei plus TVA.

“10.000 de lei plus 1900 lei TVA. (…) Am văzut că s-a suspectat că este un contract de consultanță cum au ceilalți.., prin care să disimulez niște bani… Da, deci s-a suspectat că-i de consultanță. Nu! Este un contract de publicitate, de publicare machetă publicitară. Ziarele din asta trăiesc. Ele obțin publicitate și, în schimb, pe acei bani poți să plătești salarii, să-ți plătești, tot, să plătești impozite. Ziarele, ziarele mici, mai ales, nu au o altă sursă.

Da, nu stăm să facem articole cu titlu click-bait, să atragem cititori ca să scoatem bani de la Google. De la Google se câștigă undeva, pe publicitate Google undeva… o sumă infimă care n-ar acoperi vreodată ceva bun. Publicitatea nu a fost condiționată nicio clipă.

Întrebat dacă el a luat legătura cu vreunul dintre personajele implicate în dosarul “Rețeaua de influență pentru favorizarea lui Fănel Bogos” și a primit vreo comandă să-l “rupă” pe Mihai Ponea, Antohe a declarat:

„Nu a fost niciun niciun fel de contact. Nici cu domnul Ponea, nici cu ANSVSA, nici cu organe de anchetă, nici cu oameni de influență. Nimic din partea mea. Decât acest articol. (….) Am o reputație. Aveam reputația… că uite ce frumos s-a dus reputația acum de râpă.

Aveam reputația că sunt un tip foarte dur și sunt un tip foarte dur. (…) Nu public nimic până când nu sunt sigur că informația e adevărată și poate să-mi spună oricine și să-mi trimită orice fel de documente, că documente am de toate felurile, pe toate cazurile.

Nu are voie și nu poate nimeni să mă preseze să public, să mă tragă de mânecă: «Bă, Antohe, de ce nu publici? Că ți-am dat documente!» Pentru că nu lucrez și n-am lucrat niciodată în felul acesta. (…) Și trebuie să spun că niciodată nu am fost contactat de Bogos Fănel sau de Bogos Liliana ca să-mi spună «Ce faci, domnule? Nu publici?« Nu! Pentru că nu am promis că public… eu public numai ceea ce este clar, cu documente”.

„DNA nu mi-a impus să nu vorbesc cu presa despre caz!”

În interviul de la Gândul Exclusiv, jurnalistul Cătălin Antohe a explicat de ce s-a prevalat, în această fază a anchetei, de dreptul la tăcere.

“M-am prevalat de dreptul la tăcere pentru că presupun că anumiți oameni, presupun, nu știu, ar fi putut vorbi despre ceea ce voi face eu și trebuie să știu, mă cunoști. (…) Să precizăm: acum DNA-ul nu a luat nicio măsură împotriva mea, nu am control judiciar, nu am nimic. Nu mi-a impus să nu vorbesc cu presa despre caz, dar eu aleg să respect ancheta lor și să nu vorbesc decât de ceea ce este clar, despre acest articol care e prezentat că e șantaj”.

„Mă consider nevinovat și voi continua să public anchete! Cei despre care am scris jubilează acum!”

Întrebat, în final, cât de mult resimte stresul de a fi pus sub acuzare, dacă va continua să scrie în toată această perioadă și cum resimte familia sa această situație judiciară, Cătălin Antohe a declarat:

„Să nu mai scriu? Eu mă consider nevinovat și voi continua să public anchete. Și apoi va veni lungul drum al recăpătării credibilității. Că aceasta este problema pe care o am în momentul de față. M-am trezit cu această acuzație de șantaj pe un articol care… încă o dată, provoc pe orice coleg de presă să se uite să spună dacă acest articol are vreun caracter de șantaj, că nu are nici cel mai mic element. În opinia mea. (…)

Mulțumesc lui Dumnezeu că mama are, dacă se poate spune așa ceva… mama are Alzheimer și demență practic totală, pentru că la 91 de ani ar fi murit. Cu siguranță ar fi făcut un accident vascular. Așa, măcar nu este conștientă…

De soție, o suspectez doar că și-a făcut o programare la un psiholog. Nu am detalii. Șocul și impactul este foarte mare.

Dacă eu, teoretic, mă puteam gândi pe 1.000 de cazuri îți faci dușmani în presă, îți faci mereu dușmani…. Cei despre care am scris… jubilează acum! (…) Cei despre care aveam anchete în lucru în momentul de față, pe care îi contactasem, va trebui, voi continua să le fac, trebuie să le dovedesc, așa cum fac mereu. Cu documente. Iar aici au fost documente!”

Urmăriți interviul integral:


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Horoscop 5 decembrie 2025: O zi intensă cu vești care răstoarnă planuri
Digi24
Dmitri Medvedev amenință „nebuna Uniune Europeană”: confiscarea activelor rusești ar fi echivalentă cu un act ce justifică războiul
Cancan.ro
Fiica nelegitimă a lui Putin, recunoscută de niște ucraineni în Paris. IREAL ce s-a întâmplat imediat după
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
„Îți place să trăiești în Europa?”. Un jurnalist ucrainean a abordat-o pe presupusa fiică a lui Putin la Paris / Ea spune că îi pare „foarte rău” pentru războiul din Ucraina
Click
Val de angajări în mai multe orașe din România. Domeniile în care se caută personal fără experiență
Digi24
Rusia va ajunge la granița României, diplomatic sau prin arme, amenință Vladimir Putin
Cancan.ro
DOLIU în presă! A murit jurnalistul Mihai Stănescu
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cea mai bine vândută mașină din România, în noiembrie: Doar bulgarii mai cumpără acest model
Descopera.ro
SUCUL care face MINUNI pentru corp peste noapte
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman