Prima pagină » Știri externe » Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională pentru spălare de bani

Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională pentru spălare de bani

Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională pentru spălare de bani

Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost dat în urmărire internațională de Interpol, în baza unei notificări emise de Biroul Central Interpol Paris, transmite sâmbătă Moldpres.

UPDATE. Reacția lui Filat: „Sunt pe loc, nu mă eschivez și nu evit nicio procedură”

Fostul premier al Republicii Moldova a făcut câteva clarificări, după ce s-a aflat că pe numele lui a fost emis un mandat de arestare.

„În primul rând, hotărârea respectivă nu este definitivă. Ea a fost contestată prin apel, iar până la epuizarea tuturor căilor legale de atac nu poate produce efecte juridice finale. În aceste condiții, dosarul nu poate fi transmis Republicii Moldova pentru recunoaștere sau executare, atât timp cât procedurile judiciare din Franța sunt în desfășurare.

În al doilea rând, prezumția de nevinovăție rămâne aplicabilă. Orice prezentare a acestei decizii drept un verdict definitiv sau orice concluzie formulată în mod ireversibil este prematură și contrară principiilor statului de drept”, a transmis Vlad Filat, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

În 8 decembrie, Tribunalul corecţional din Paris l-a condamnat pe Vlad Filat la 2 ani de închisoare într-un dosar de corupţie.

Potrivit NewsMaker, instanţa a constatat că Filat ar fi fost implicat într-un mecanism de spălare de bani legat de mituirea unui funcţionar public străin. Conform anchetatorilor, în anii 2012 şi 2014, el şi fosta sa soţie ar fi achiziţionat mai multe proprietăţi imobiliare în Franţa, în special în regiunea Haute-Savoie, prin intermediul unor companii şi al unui interpus, folosind fonduri provenite de la o companie canadiană. Aceasta obţinuse, în 2011, contractul de gestionare a Loteriei Naţionale a Republicii Moldova, pe perioada în care Filat era prim-ministru.

Foto: Facebook / PLDM

După ce decizia instanței franceze a devenit publică, Filat a a scris într-o postare pe rețelele sociale că aceasta se referă la dosarul privind partajarea bunurilor după divorțul său din 2012 și că „este una motivată politic și puternic influențată din Republica Moldova”, amintește Ziarul de Gardă.

Mai târziu, Filat a publicat un mesaj scurt pe rețele: „Mulțumesc, Maia!”

Vlad Filat a deţinut funcţia de premier al Republicii Moldova între 2009 şi 2013. Acesta a fost condamnat în 2016 la nouă ani de închisoare pentru corupţie şi abuz de putere, fiind acuzat de delapidarea a 260 de milioane de dolari în dosarul „Frauda bancară”. Fostul premier a fost eliberat din închisoare în 2019.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Nici dronele nu mai sunt ce au fost. Alertă aeriană în Republica Moldova, declanșată de un balon cu aer cald

Dan Dungaciu: „Republica Moldova a fost la un pas de blackout. România a salvat Republica Moldova”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rogobete schimbă regulile în Sănătate. Comisiile care întârzie dosarele medicilor, luate la bani mărunți
Digi24
Un pensionar din Gorj a obținut în instanță decontarea integrală a costurilor unei operații cu robotul chirurgical la o clinică privată
Cancan.ro
Ce poreclă rușinoasă i-a dat prințesa Bianca ispitei Daniela Pană de la Insula Iubirii
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Viorel Păunescu, condus pe ultimul drum! Gigi Becali, George Copos și nume mari din fotbal au adus coroane la biserică. Sute de suporteri și-au luat rămas-bun
Digi24
Cele trei variante transmise de Zelenski Statelor Unite pentru a opri atacurile asupra rafinăriilor rusești
Cancan.ro
Mocăniță a încălcat contractul de confidențialitate și a recunoscut tot. Cu cine a plecat de la bonfire-ul final: cu Claudia sau cu Andrușca?
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cercetătorii ar fi descoperit de ce prostata se mărește odată cu înaintarea în vârstă
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute