Prima pagină » Cultură » Concursul de poezie Adrian Păunescu

Concursul de poezie Adrian Păunescu

Concursul de poezie Adrian Păunescu

Organizăm, de ani şi ani, în cadrul „Festivalului Internațional Adrian Păunescu”, așezat din 2013 și până azi în Craiova tinereții celui care îmi este tată, un concurs de poezie liber. Un concurs care nu are niciun fel de opreliști, care iese în evidență tocmai prin lipsa de restricții, prin dorința de a se așeza printre rânduri deja scrise, în semn de victorie.

Regulamentul ne este principala dovadă:

„Concursul de poezie își propune să acorde o șansă scriitorilor care încă mai cred că talentul nu este un defect, ci o armă împotriva degradării generale la care asistăm de atâta vreme încoace. Pentru că Adrian Păunescu a refuzat mereu îngrădirea libertății de exprimare, concursul se adresează tuturor cetățenilor români, indiferent de vârstă sau de experiența lor literară. Singurii care sunt rugați să nu se înscrie în concurs sunt cei care, la ediții anterioare, au câștigat Marele Premiu.

Pentru a participa, trimiteți maximum 3 poezii, însoțite de un alt fișier cu o scurtă prezentare și datele personale (numele și prenumele din actul de identitate, data nașterii, profesia, adresa, telefonul și e-mailul), la adresa [email protected]

Poeziile pot fi trimise doar în perioada 15 mai-18 iunie 2023.

Rezultatele vor fi anunțate în cadrul Festivalului Internațional Adrian Păunescu, ediția a IX-a, care va avea loc la Craiova, pe 21, 22 și 23 iulie 2023, și apoi vor fi publicate în revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”.

*Orice abatere de la regulamentul acestui concurs poate atrage descalificarea autorului. Rezultatele concursului nu pot fi contestate, având în vedere că notarea juriului este, la fel ca orice altă poezie, un act subiectiv.”

Juriul va acorda premii în bani, diplome și cărți

Ani la rând, citind și notând în orb poezii, lăcomindu-mă să amestec toate stilurile și toate metaforele într-o singură diplomă, am simțit cât de departe pot merge oamenii, atunci când sunt lăsați să scrie.

Sigur că am mai primit și reclamații, deși regulamentul prevede clar că orice notă pe care jurații o acordă este, ca orice drept la visare, un act deloc matematic, am mai primit și cuvinte urâte, de la oameni care credeam că respiră prin vers doar din întâmplări miraculoase, dar am supraviețuit, datorită celorlalți, premianți și pierzători, și mă așez astăzi cu bucurie în fața unor coli albe de hârtie, așteptând concurenții celei de-a noua ediții de Concurs Internațional de Poezie.

Scrieți, îndrăzniți să scrieți! Cum spunea Adrian Păunescu: „Asupra voastră las acest blestem,/ca-n viața voastră, orice-ar fi să fie,/prin orice răni ar fi să-ntârziem,/Să nu vă despărțiți de poezie!”. Am primit blestemul, genetic, și l-am transformat în concurs de poezie. Ce binecuvântare!

Citește și:

Ni(mi)cușor

Liniște la Viscri

Oameni care mor de două ori

Dezordinea din viața celor ordonați

De ce mor oamenii tineri?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
General în rezervă, atac dur la adresa Armatei Române: „MOBEX, o activitate de PR”. Rezerva îmbătrânită și armele vechi, probleme ignorate
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!