Prima pagină » Actualitate » ”Ca sub Stalin” | Alexei Navalnîi, acuzat de EXTREMISM, cu o zi înaintea sentinței”: ”Condamnarea va fi lungă, scopul principal este intimidarea”

”Ca sub Stalin” | Alexei Navalnîi, acuzat de EXTREMISM, cu o zi înaintea sentinței”: ”Condamnarea va fi lungă, scopul principal este intimidarea”

Cristian Lisandru
”Ca sub Stalin” | Alexei Navalnîi, acuzat de EXTREMISM, cu o zi înaintea sentinței”: ”Condamnarea va fi lungă, scopul principal este intimidarea”
Disidentul rus Alexei Navalnîi

Alexei Navalnîi ispășește o pedeapsă de 9 ani pentru ”fraudă” și este închis în penitenciarul de maximă securitate IK-6 Melkhovo. Adversarul declarat al lui Vladimir Putin riscă încă 20 de ani de închisoare după ce procurorii ruși l-au acuzat de ”extremism”, iar verdictul judecătorilor urmează a fi aflat vineri, 4 august 2023.

În așteptarea sentinței, Alexei Navalnîi a postat un scurt mesaj în mediul online – prin intermediul familiei și avocaților săi -, transmițând că se așteaptă la o condamnare lungă și că scopul autorităților de la Moscova este ”intimidarea”.

Navalnîi a explicat și cum vor fi hotărâți anii de condamnare suplimentari pe care îi va primi vineri, pronosticând cu 10-15% mai puțin decât cer procurorii, aproximativ 18 ani. Însă, mai scrie acesta, nimic nu poate fi sigur într-un proces în care subiectul este ”terorismul”, iar încă 10 ani de închisoare ar putea fi deciși foarte ușor.

Verdictul va fi citit într-o zi și aș dori să spun câteva lucruri înainte de a fi audiat. Pentru a pune cifrele în context, ca să spunem așa. Condamnarea va fi lungă. Ceea ce se numește «stalinistă». Formula de calcul este simplă: ce a cerut procurorul, minus 10-15%. Au cerut 20, dau 18 sau ceva de genul ăsta. Nu contează prea mult, pentru că acest caz al terorismului este deja în plină desfășurare. Mai poți arunca 10 ani acolo.

Deci, iată cererea mea numărul unu. Când se aude cifra (n.red. – anii de condamnare), vă rog să nu vă solidarizați cu mine prin lamentări și exclamații: «Ca sub Stalin». Mai bine arătați-vă solidaritatea cu mine și cu alți prizonieri politici meditând un minut. Gândiți-vă de ce este nevoie de o perioadă atât de mare de condamnare. Scopul său principal este de a intimida. Pe tine, cel care citești aceste rânduri, nu pe mine”, a scris Alexei Navalnîi pe Telegram și Instagram.

”Mai devreme sau mai târziu, desigur, Rusia se va ridica din nou. Și depinde de noi pe ce se va baza în viitor”

Alexei Navalnîi

”Extremistul” Navalnîi: ”Aveți de gând să citiți decizia prin care sunt condamnat la moarte?”

Comisia specială a penitenciarului unde disidentul rus ispășește o condamnare de 9 ani de închisoare a votat, în unanimitate, schimbarea statutului deținutului Alexei Navalnîi în ”terorist” și ”extremist”, semn că presiunea împotriva sa este departe de a se afla pe un trend descendent.

Navalnîi a acuzat autoritățile ruse și pe președintele Vladimir Putin că sunt responsabili pentru persecuția și otrăvirea sa. (citește mai multe informații AICI)

Navalnîi a povestit că a fost dus în fața unui număr impresionant de oameni care au participat la respectiva ședință, și că atmosfera semăna cu aceea de la o nuntă, numai că în locul mirilor se afla ”șeful”, așezat sub ”portretele liderilor”.

 ”Mă întreb de ce este totul atât de solemn? Există prea mulți participanți pentru o acțiune obișnuită. Aveți de gând să citiți decizia prin care sunt condamnat la moarte?”, s-a întrebat Alexei Navalnîi atunci când a apărut în fața comisiei speciale a penitenciarului.

”Viața mea nu valorează doi cenți, dar voi face tot ce pot pentru ca legea să prevaleze”

Alexei Navalnîi, la momentul condamnării

Mă temeam că vor cere să pup portretele lui Putin și să memorez citatele lui Medvedev”

Comisia specială a penitenciarului a avertizat că Alexei Navalnîi promovează o ”ideologie extremistă și teroristă”, iar disidentul a mai transmis că este verificat, la scurte intervale de timp, pentru ca nu cumva să încerce să evadeze.

Reușind să păstreze o atitudine ironică, Alexei Navalnîi a spus că este străbătut de un ”fior” atunci când află că a fost etichetat drept ”extremist”. Totuși, are puterea să glumească și spune că avea o altă ”teamă”, aceea de a nu fi pus să ”pupe” portretele lui Vladimir Putin.

”Acum am un semn deasupra patului, care spune că sunt terorist (…) Mă temeam că vor cere să pup portretele lui Putin și să memorez citatele lui Medvedev, dar nici acest lucru nu este necesar”, a mai transmis Alexei Navalnîi pe contul de Instagram.

Sursa foto – Profimedia Images


Citește și:

Evgheni Prigojin și noua ”agendă” a mercenarilor Wagner: ”Ce se întâmplă pe front e o rușine, nu vrem să facem parte din asta!”

ANALIZĂ | Turcia și Rusia, echilibru instabil: ”Erdogan pivotează către Occident, de dragul stabilității economice, iar Putin joacă la așteptare”

60.000 $ cash, hărți militare și o beție cruntă. Omul dorit de Putin la comanda Wagner a ”cucerit” un spital: ”Nu a putut spune cum îl cheamă!”

ANALIZĂ | Consultantul politic Joshua R. Kroeker: ”Putin nu mai poate proiecta imaginea unui bărbat macho care guvernează cu o mână de fier”

ANALIZĂ | Sinologul Mihail Korostikov: ”Devine Rusia lui Putin, cu adevărat, marioneta și vasalul Chinei?”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
Femeia suspectată că ar fi încercat să-l asasineze în Monaco pe oligarhul Vadim Ermolaev a fost găsită moartă în apropiere de Kiev
Cancan.ro
Furtuni puternice lovesc România. 37 de județe sunt vizate de avertizarea ANM
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
Victoraș Micula, smerit la o mănăstire din Oradea: „Am dus cu roaba bolovani. Munca m-a făcut să îmi schimb valorile”
Mediafax
Românii folosesc tot mai puține vouchere de vacanță. Scăderea descurajează turismul în țară
Click
Zodiile care vor avea parte de cel mai mare noroc până la finalul lunii august. Viața acestor nativi se poate schimba când se așteaptă mai puțin
Digi24
A murit Lauren Bennett, interpretă a piesei „Party Rock Anthem” a formației LMFAO şi membră a trupei G.R.L. Artista avea 37 de ani
Cancan.ro
Cât a plătit un turist român pentru un cartuș de țigări, într-un duty-free din Turcia. A crezut că este o eroare!
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Opt călugări ucişi într-un accident auto. E șocant cine se afla la volanul maşinii
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Un comutator crucial al metabolismului grăsimilor a fost identificat în celulele umane