Prima pagină » Actualitate » Programul nuclear al Iranului, după atacurile israeliene și americane. „Stocul de uraniu îmbogățit la 90% ar fi suficient pentru zece arme NUCLEARE”

Programul nuclear al Iranului, după atacurile israeliene și americane. „Stocul de uraniu îmbogățit la 90% ar fi suficient pentru zece arme NUCLEARE”

Programul nuclear al Iranului, după atacurile israeliene și americane. „Stocul de uraniu îmbogățit la 90% ar fi suficient pentru zece arme NUCLEARE”

După atacurile coordonate israeliene și americane asupra infrastructurii nucleare a Iranului, rămâne de văzut dacă și cât de repede își poate reconstrui Teheranul infrastructura de îmbogățire a uraniului. Cu toate că atacurile au lovit în plin, nu au reușit să distrugă instalațiile cheie, iar ambițiile nucleare ale Iranului se pot dezvolta, amenințător, în continuare.

„În timp ce daunele aduse instalațiilor individuale sunt încă evaluate, imaginea de ansamblu devine clară. Atacurile israeliene și americane au perturbat semnificativ programul nuclear iranian, dar nu le-au eliminat”, avertizează Chelsey Wiley – analist pentru strategie, tehnologie și controlul armelor – și Alexander K. Bollfrass – șeful Departamentului de strategie, tehnologie și control al armelor de la Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS).

„14 mine de uraniu, rămase neatinse de atacuri”

Înainte de aceste atacuri israeliene și americane, îngrijorarea internațională se concentra pe stocurile Iranului – aproximativ 400 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60% U-235, la doar câțiva pași de calitatea necesară pentru arme nucleare.

Depozitat sub formă de hexafluorură de uraniu (UF6), stocul de uraniu puternic îmbogățit (HEU), dacă este îmbogățit în continuare la aproximativ 90%, este suficient pentru aproximativ zece arme nucleare.

Deși inspectorii AIEA inventariaseră stocul, i-au pierdut urma de la începutul conflictului. Camioanele observate în afara Fordow și Isfahan înainte și după atacuri sugerează că Iranul ar fi putut muta materialul radioactiv. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a confirmat, de altfel, că Iranul anunțase că va lua măsuri de protecție pentru materialul său nuclear, înainte de orice atac.

«Vânătoarea» are o importanță vitală, pentru că – și la niveluri mai scăzute de îmbogățire a uraniului, stocurile de UF6 pot fi teoretic introduse direct în orice centrifuge rămase, pentru o îmbogățire ulterioară.

Lanțul de aprovizionare intern al Iranului – inclusiv 14 mine de uraniu rămase neatinse de atacuri – adaugă un nivel suplimentar de reziliență prin asigurarea materialelor necesare atât pentru programele civile, cât și pentru cele militare.

Potențialul Iranului în materie de arme nucleare nu se bazează doar pe stocurile sale, ci și pe capacitatea sa de a reproduce și/sau restaura părți cheie ale ciclului combustibilului nuclear, în special la instalația de conversie a uraniului de la Isfahan. Această instalație este crucială, deoarece transformă uraniul extras și măcinat în UF6 – inputul esențial pentru îmbogățire”, continuă Chelsey Wiley și Alexander K. Bollfrass.

„Stocurile pot fi relocate și îmbogățite la niveluri mai înalte”

Atacurile din iunie 2025 au distrus, de asemenea , componentele supraterane ale instalației pilot de îmbogățire a combustibilului de la Natanz. Deși unele centrifuge și hale ar fi putut fi avariate de atacuri directe sau de pene de curent, există informații conform cărora au fost fabricate centrifuge suplimentare, dar acestea nu au fost încă instalate în situri precum Natanz sau Fordow.

Reconstrucția structurilor fizice poate fi rapidă, dar reconstituirea completă a capacității de îmbogățire a uraniului a Iranului va fi complexă și dificilă, chiar dacă stocurile pot fi relocate și îmbogățite la niveluri mai înalte sau convertite în metal pentru transformarea în arme, în situri secrete.

Iranul are, de asemenea, o rută teoretică a plutoniului către materiale utilizabile în scopuri militare.

  • Reactorul de cercetare cu apă grea Khondab, de la Arak, vizat de atacurile israeliene, era încă în construcție la acea vreme.
  • Repornirea programului Arak ar necesita timp, o infrastructură vizibilă și o nouă expertiză în separarea plutoniului de combustibilul uzat.

O limitare a capacității Iranului de a-și reconstitui programul nuclear o reprezintă uciderea, în urma atacurilor israeliene, a 11 oameni de știință. Urmările atacurilor anterioare sugerează că Iranul asigură o rețea robustă de oameni de știință militari.

De exemplu, asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh, arhitectul nuclear șef al Iranului, în 2020 , a fost o lovitură grea dată Organizației pentru Inovație și Cercetare Defensivă (SPND) din cadrul Ministerului Apărării din Iran, dar nu a făcut altceva decât să întârzie progresul tehnic, care fusese deja instituționalizat.

Cel mai recent succesor al lui Fakhrizadeh, Reza Mozaffarinia, care probabil a fost vizat în timpul operațiunii militare a Israelului – deși rapoartele despre locul unde se află rămân neclare – a supravegheat o restructurare a SPND, intensificând eforturile de producție pentru dispozitive de detonare nucleară, potrivit serviciilor de informații israeliene”, mai scriu Chelsey Wiley și Alexander K. Bollfrass.

„În ultimii ani, IRGC și-a intensificat programul de rachete balistice”

În reconstituirea bazei sale științifice relevante pentru înarmarea nucleară, Iranul se confruntă cu o mare dilemă. Pe de o parte, țara ar trebui să compartimenteze grupurile de lucru pentru a spori securitatea.

Asasinarea, în 2025 a unor oameni cheie din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), a afectat, de asemenea, structurile de comandă și control atașate capacității de lansare a rachetelor balistice, considerată mult timp mecanismul de lansare preferat încă de la Planul Amad din 1990.

Ambele programe vor fi probabil reorganizate și conduse de o nouă generație de lideri și experți.

Iranul își păstrează, probabil, capacitatea de a reconstitui infrastructura de rachete pentru lansări nucleare. Integrarea rachetelor a fost esențială pentru potențiala înarmare nucleară a Iranului, încă de la Planul Amad al lui Fakhrizadeh.

  • În 2018, serviciile de informații israeliene au descoperit o arhivă extinsă care detaliază programul anterior de arme nucleare, inclusiv dosare de proiectare și planuri de achiziții.
  • În ultimii ani, IRGC și-a intensificat programul de rachete balistice, dezvoltând tehnologii cu dublă utilizare, cum ar fi vehicule avansate care por transporta rachete și modele de rachete capabile să transporte focoase nucleare compacte, pe lângă încărcăturile utile convenționale.
  • RGC supraveghează, de asemenea, testarea explozibililor puternici, care au fost în mod repetat ținta atacurilor israeliene asupra instalațiilor de la Parchin, în octombrie 2024 și iunie 2025.

Multe dintre rachetele balistice iraniene, cum ar fi Shahab -3 și variantele sale, sunt mobile și utilizează lansatoare de tip «transporter erector» (n.red. – vehiculul transportă racheta sau racheta la locul de lansare și poate poziționa racheta sau rachetele într-o poziție verticală de lansare).

Surse israeliene susțin că atacurile din iunie au distrus până la două treimi din lansatoarele iraniene, întârziind semnificativ gradul de pregătire.

Cu toate acestea, infrastructura de livrare a Iranului cuprinde lansatoare fixe, mobile și subterane, permițându-i să manevreze și să ascundă logistică în tuneluri”, explică Chelsey Wiley și Alexander K. Bollfrass.

„Iranul i-a expulzat pe inspectorii AIEA”

Per total, lanțul de aprovizionare al Iranului și deceniile de diversificare a sistemelor sale de lansare sugerează că ar putea reconstrui o mare parte din capacitatea sa de lansare – dar calendarul depinde de amploarea pagubelor suferite după atacurile israeliene și americane.

Marile probleme rezidă din capacitatea Iranului de a instrui și înlocui operatorii de comandă și control, precum și necesitatea de a achiziționa piese necesare care nu pot fi produse pe plan intern, fentând sancțiunilor occidentale.

  • Iranul i-a expulzat pe inspectorii AIEA, lăsând estimările privind starea programului său nuclear în seama serviciilor naționale de informații și a analiștilor open source.
  • Materialele și infrastructura pentru asamblarea unui arsenal de arme nucleare au fost deteriorate după atacurile israeliene și americane, dar nu eliminate.

Cu toate acestea, există o mare incertitudine cu privire la amploarea și natura precisă a pagubelor, în special la vasta infrastructură subterană a Iranului. Poate că nici măcar factorii de decizie cheie de la Teheran nu știu care va fi următoarea lor mișcare”, încheie Chelsey Wiley și Alexander K. Bollfrass.

Sursa foto colaj main – Profimedia Images


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Studenții sârbi continuă PROTESTELE împotriva regimului Vučić. „Să nu se schimbe doar culoarea bastonului folosit pentru a bate oamenii”

Întrebări și răspunsuri. CPI, mandate de arestare pentru liderii talibani acuzați de crime împotriva femeilor. „Aceasta este doar o piesă din puzzle”

Stabilește Rusia agenda în Orientul Mijlociu și Asia Centrală? Ce urmărește Putin prin decizia de a recunoaște guvernul taliban din Afganistan

Cine ar putea guverna Gaza după eliminarea Hamas? „UE riscă să susțină existența mai multor organizații TERORISTE legate de cauza palestiniană”

Culisele „conflictului temporar” dintre Azerbaidjan și Rusia. „Președintele Aliyev vrea să demonstreze că poate discuta cu Putin de la egal la egal”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Evaluarea Națională 2026. Subiecte la Matematică. Ce au avut de rezolvat elevii la examen/Baremele pentru proba de Matematică
Digi24
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul 2026: Ce nu este bine să faci pe 24 iunie. Obiceiurile păstrate de români
Cancan.ro
BREAKING. Avem subiectele de la Matematică, la Evaluarea Națională 2026? Cum se rezolvau exercițiile
Prosport.ro
FOTO. Soțul milionar a înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei. Cum arată și ce a decis
Adevarul
„Anticipatele sunt cea mai bună soluție proastă”. Mutarea care i-ar fi fatală președintelui Nicușor Dan
Mediafax
INS: Românii au câștigat mai mult în 2025, dar au și cheltuit mai mult. Câți bani le-au rămas la final de lună
Click
Caz de canibalism la Serviciul de Ambulanță din Budapesta. Ancheta șoc: Organe umane găsite acasă la un angajat
Digi24
Măsurile anunțate de Grecia împotriva peștelui-iepure, după ce 148 de oameni au fost mușcați. Recomandări pentru turiști
Cancan.ro
Adi Sînă, prima reacție după ce s-a aflat că ar divorța de Anca Serea. Ce mesaj subliminal a transmis
Ce se întâmplă doctore
Soția lui Mădălin Ionescu, imagini incendiare! Cum arată acum acum Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Mini compresorul Crivit de la Lidl: gadget esențial pentru biciclete la preț mic
Descopera.ro
Ce-ar putea fi „zumzetul” misterios auzit de oameni din întreaga lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Familiile longevive dezvăluie un secret genetic rar pentru o îmbătrânire sănătoasă