Prima pagină » Actualitate » Scrisoarea misterioasă pe care Melania Trump i-a trimis-o lui PUTIN. Ce mesaj a avut Prima Doamnă a Americii

Scrisoarea misterioasă pe care Melania Trump i-a trimis-o lui PUTIN. Ce mesaj a avut Prima Doamnă a Americii

Scrisoarea misterioasă pe care Melania Trump i-a trimis-o lui PUTIN. Ce mesaj a avut Prima Doamnă a Americii

Melania Trump, soția președintelui SUA, a transmis o scrisoare personală liderului rus Vladimir Putin, în care a abordat problema copiilor ucraineni ajunși în Rusia sau în regiunile ocupate din estul Ucrainei, informează Reuters.

Trump i-a înmânat lui Vladimir Putin scrisoarea soției sale în timpul summit-ului de la Anchorage, Alaska, au precizat doi oficiali ai Casei Albe.

Kievul acuză Moscova de deportarea a zeci de mii de copii

Melania Trump, de origine slovenă, nu a participat la întâlnirea dintre cei doi lideri.

Conținutul documentului nu a fost făcut public, însă oficialii americani au confirmat că Prima Doamnă a SUA a menționat „răpirile” și „transferurile forțate” de copii, una dintre cele mai sensibile probleme ale războiului din Ucraina.

Kievul acuză Moscova că a deportat zeci de mii de copii în Rusia sau în teritoriile ocupate fără acordul familiilor, calificând acțiunea drept crimă de război și act de genocid, conform convențiilor ONU. În replică, Rusia insistă că a „protejat” copiii, mutându-i din zonele de conflict.

Potrivit ONU, milioane de copii ucraineni au fost afectați de războiul ruso-ucrainean, început în 2022, iar drepturile lor fundamentale au fost grav încălcate.

Reuniune cu puține dezvăluiri

La conferința de presă comună, Donald Trump a vorbit despre o întâlnire „foarte productivă”, iar Vladimir Putin a descris reuniunea drept „constructivă”, dar niciunul nu a oferit detalii cu privire la ce anume s-a stabilit în privința Ucrainei sau a oricărui alt subiect dezbătut.

Președintele SUA a dat asigurări că mai sunt „foarte puține” puncte de rezolvat pentru a găsi o ieșire din războiul început în 2022.

„Nu am ajuns acolo, dar am făcut progrese. Nu există acord până nu există un acord”, a precizat Trump. El a mai anunțat că îi va suna imediat pe liderii țărilor NATO, precum și pe Volodimir Zelenski, spunând despre ucraineni: „În cele din urmă, depinde de ei (n.r. – să încheie războiul)”.

Totodată, Trump a sugerat că l-ar putea revedea pe președintele rus „foarte curând”, la care Vladimir Putin a profitat de ocazie pentru a-i răspunde în limba engleză pe un ton vesel: „Data viitoare, la Moscova”. „Este o propunere interesantă. Îmi imaginez că s-ar putea întâmpla”, a replicat liderul de la Casa Albă.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

După aproape 3 ore, întâlnirea Trump-Putin a ajuns la final. „Data viitoare, la Moscova”

Vladimir Putin a depus o coroană de flori la un cimitir din ALASKA unde se află rămășițele unor piloți sovietici

Moscova anunță că atmosfera este „EXCELENTĂ” după încheierea întâlnirii președinților Putin și Trump

Trump și Putin, la o mică DISCUȚIE amuzantă după negocierile restrânse / Concluziile întâlnirii

„Bestia”: Povestea din spatele LIMUZINEI prezidențiale Cadillac în care s-au urcat Trump și Putin înainte de Summitul din Alaska

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
Traian Băsescu: Dacă e vorba de furat, se solidarizează politicienii cu cetăţenii. Legea salarizării e oglinda
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Declarație-șoc din Ucraina: „Cred că pierdem războiul”. Răspunsul unui general NATO
Mediafax
Inteligența artificială, folosită în premieră la o operație pe creier. Tumora a fost îndepărtată cu succes
Click
Ce iubesc și ce urăsc turiștii străini la țara noastră. „Traficul este atât de rău, încât poate dura chiar și cinci ore să ajungi”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație