Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Ora 13:00 | În politica externă, președintele României e Oana Țoiu, nu Nicușor Dan

Ora 13:00 | În politica externă, președintele României e Oana Țoiu, nu Nicușor Dan

Ora 13:00. La cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a precizat că „în politica externă, președintele României e Oana Țoiu, nu Nicușor Dan”.

„La București, s-a deschis reuniunea anuală a diplomației noastre. Este un eveniment tradițional. În fiecare an, ambasadorii Corpului Diplomatic, consului, cei din Ministerul de Externe se reunesc și București și, timp de 2 zile, participă la această reuniune de la care ei primesc și apoi se întorc la post cu lumina venită de la București.

De regulă, din ce știu eu până acum, cel puțin din mandatele lui Klaus Iohannis sau chiar ale lui Traian Băsescu, această reuniune are 2 părți. În prima parte sunt acțiunile făcute de minister, de ministru. A doua, cea mai importantă, la care la noi ar fi mâine, marți, discursul ținut de președintele României în fața Corpului Diplomatic care trasează liniile de politică externă ale țării. E un document excepțional, pentru că diplomații noștri primesc liniile directoare, dacă sunt sau nu schimbări, și toate cancelariile din străinătate se consemnează”, a spus Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: „Grație ambițiilor pe care le are Oana Țoiu, cele 2 părți ale reuniunii s-au inversat”

„Având în vedere importanța covârșitoare pe care o are președintele în politica externă… practic politica externă a României este de 20 de ani aproape privilegiul rezervat președintelui, deși partidele din coaliția guvernamentală au participat în campania electorală cu un program de politică externă, de regulă, președintele este cel care marchează, domină politica externă.

Până acum, aceste reuniuni aveau o primă zi care nu era luată de nimeni în seamă, pentru că ministrul de Externe ținea un discurs de ochii lumii și, de fapt, practic nu se întâmpla nimic. Tocmai pentru ca a doua zi, când venea președintele, să transforme toată reuniunea într-un eveniment creat de președinte.

Anul acesta, asistăm la o premieră. O surpriză uluitoare, cel puțin pentru mine. Și anume, grație ambițiilor pe care le are Oana Țoiu, cele 2 părți ale reuniunii s-au inversat. Adică prima parte a devenit foarte importantă și mă întreb de ce mai e nevoie mâine de discursul președintelui. I-am citit discursul (n.r. Oanei Țoiu) și este un discurs care schimbă paradigma politicii externe românești”, a mai spus publicistul.

Ion Cristoiu: „Este o schimbare de paradigmă a politicii externe românești”

„Pentru mine a fost șocant din 2 motive. De regulă, în cadrul acestor reuniuni, discursurile ministrului de Externe erau pline de clișee, fade, mediocre, tocmai pentru ca a doua zi să vină președintele și el să traseze liniile. Și, doi, era un discurs care nu aducea nimic nou. De ce m-a stupefiat, dacă se poate spune… Este accentul pe care îl pune Oana Țoiu pe identitatea țării. Parcă ar fi Călin Georgescu.

«Oriunde ar fi ei şi în viitor, nu doar în trecut. Trebuie să ne protejăm tradiţiile şi identitatea, dar ca sursă de inspiraţie, ca sursă de legătură emoţională pentru un viitor al României la care se simt conectaţi. Este nevoie de o schimbare de paradigmă, fără a schimba pilonii pe care construim politica externă. Trebuie să ne asumăm vocea pe care se aşteaptă ceilalţi să o avem. Nu în sensul în care se aşteaptă să fim întotdeauna alături de propunerile, de dosarele sau de ambiţiile altor ţări, din contra, pentru că acum Marea Neagră, securitatea la Marea Neagră, este o temă esenţială pentru întreaga Uniune Europeană, este o temă esenţială pentru parteneriatul transatlantic.»

Subliniez, din discursul ei: «România este într-un moment în care trebuie să conducă aceste discuţii». Doamne ferește! Este o schimbare de paradigmă a politicii externe românești care, până acum, era.. ascultam ce zic ăia!”, a spus Ion Cristoiu.

„Președinta României este Oana Țoiu și nu Nicușor Dan”

„Mai sunt și alte idei. Avem de-a face cu un discurs care propune o schimbare de paradigmă a politicii externe și care transformă această primă parte în partea cea mai importantă. Și, atunci, mă întreb de ce mai e nevoie mâine de discursul lui Nicușor Dan. Va repeta ce a spus Oana Țoiu? De fapt, noi avem, acum.. președinta României este Oana Țoiu și nu Nicușor Dan”, a conchis Ion Cristoiu.

Autorul recomandă:

Ora 11:00 | Premierul României, Ilie Bolojan, a fugit de români în Republica Moldova

Ora 18:00 | Moldovenii Maiei Sandu cântă, dansează și beau țuică. Le dăm bani cu ghiotura noi, românii, strânși prin sporirea birurilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea