Lukașenko joacă la două capete în partida „Occident vs Rusia”. „«Fratele mai mic al lui Putin», folosit pentru a pune presiune pe Moscova”

Alexandr Lukașenko – președintele Belarusului – reușește să își găsească, din nou, un public în Occident. Emisarii președintelui SUA îl vizitează, iar Donald Trump i-a dat personal un telefon. Pentru Lukașenko, care a trăit sub o izolare totală din partea Occidentului în cei cinci ani de la „realegerea” sa din 2020, care a declanșat proteste în masă, aceasta pare o reabilitare majoră. I se oferă șansa de a reveni la jocul său geopolitic preferat – valorificarea competiției dintre Rusia și lumea democratică în avantajul său.

Nu există nimeni altcineva în lume care să aibă expertiza lui Lukașenko în privința lui Vladimir Putin și care să fie dispus să o împărtășească cu adversarii Rusiei, consideră jurnalistul Vladimir Soloviov într-un articol de opinie publicat de The Insider.

EVENIMENT Salvat de incinerarea de viu de cățel. Un german încă mai trăiește datorită celui mai bun prieten

17:50

RELIGIE Tradiții și superstiții de Sfânta Filofteia. Ce este bine să faci și ce să nu faci pe data de 7 decembrie

17:50

• Lukașenko împlinește 71 de ani pe 30 august, după ce a petrecut 31 dintre acești ani conducând Belarus.
• A devenit președinte în 1994, la scurt timp după crearea postului, și nu a renunțat la putere nici măcar o zi (chiar dacă multe țări au încetat să-l mai recunoască drept președinte după 2020).
• Lukașenko este cu doi ani mai tânăr decât Putin și îl numește adesea pe liderul rus „fratele său mai mare”.
• Totuși, ca „șef de stat”, Lukașenko este seniorul: 31 de ani de domnie neîntreruptă, comparativ cu cei 25 de ani ai lui Putin, fiind cea mai puternică figură de la Moscova.

„Și, spre deosebire de Putin, care i-a predat temporar președinția lui Dmitri Medvedev între 2008 și 2012, Lukașenko nu și-a abandonat niciodată puterea – nici măcar simbolic”, mai scrie Soloviov.

„Certurile se terminau, iar Lukașenko se întâlnea din nou cu oficiali occidentali”

De-a lungul deceniilor în care au fost în funcție, Lukașenko și Putin s-au întâlnit de nenumărate ori, atât față în față, cât și la diferite summit-uri. S-au certat și s-au împăcat, dar nu au rupt niciodată complet relațiile. Pentru Lukașenko, atracția Moscovei constă mai presus de toate în bani, respectiv împrumuturi ieftine, energie ieftină și preferințe comerciale.

Lukașenko a investit masiv în transformarea proiectului unui stat unional Rusia-Belarus într-un proces fără sfârșit — unul cu un buget serios. Acest „șantier” fără sfârșit este conceput în așa fel încât necesită mereu noi alocări de fonduri, dar nu este niciodată finalizat.

„Pentru Lukașenko, a păcăli cu succes Moscova a necesitat întotdeauna menținerea unor legături destul de strânse cu Occidentul, lucru pe care l-a reușit timp de ani de zile. Relațiile sale cu Uniunea Europeană și Statele Unite au crescut și au scăzut, dar nu s-au prăbușit niciodată complet.

• Președintele Belarusului a cunoscut întotdeauna limitele, iar cei din jurul său au înțeles importanța strategică a menținerii unui spațiu suficient de manevră – îmbrățișarea fraternă a Rusiei ar putea sufoca Belarusul dacă Minskul ar permite vreodată Moscovei să se apropie prea mult.
• Până la alegerile prezidențiale din 2020, această strategie a funcționat în mare parte. Au existat perioade de izolare, dar acestea nu au fost complete. Certurile se terminau, iar Lukașenko se întâlnea din nou cu oficiali occidentali, atât în ​​țară , cât și în străinătate .

Înainte de 2020, Minsk a servit drept loc de discuții privind rezolvarea conflictului din estul Ucrainei și drept platformă pentru dezbateri privind securitatea paneuropeană. Principalul susținător al poligamiei geopolitice a fost ministrul belarus de externe, Vladimir Makei, o figură antipatică la Moscova tocmai din acest motiv”, continuă Vladimir Soloviov.

„În 2024, Lukașenko a început să elibereze prizonierii politici”

Cu toate acestea, în august 2020, vechea structură s-a prăbușit. Lukașenko a închis rivali proeminenți chiar înainte de alegeri, iar când acest lucru nu a reușit să potolească mulțimile care au ieșit în sprijinul Sviatlanei Țihanușkaia, a recurs la represiuni brutale împotriva protestatarilor și a umplut închisorile cu deținuți politici.

În cele din urmă, Lukașenko s-a menținut la putere, dar acțiunile sale, inclusiv aterizarea forțată la Minsk a unui zbor Ryanair care îl transporta pe bloggerul opoziției, Raman Pratasevich, au declanșat sancțiuni occidentale radicale.

„După aceea, Lukașenko a rămas doar cu un vector de politică externă estic. Acest lucru i-a permis lui Putin să facă din Minsk un complice la atacul rusesc asupra Ucrainei, folosind teritoriul belarus ca punct de plecare crucial pentru invazie.

Jocul poligamiei geopolitice al lui Lukașenko s-a încheiat. Simbolic, în noiembrie 2022, principalul susținător al Belarusului pentru o politică multivectorială, ministrul de externe Makei, a murit subit .

Până în 2025, părea că Lukașenko era ferm prins în brațele Rusiei. Conflictul său cu Occidentul se intensifica, iar Belarus staționase arme nucleare rusești pe teritoriul său. Însă dorința liderului belarus de a juca pe mai multe forumuri nu a dispărut niciodată.

În 2024, Lukașenko a început să elibereze treptat prizonierii politici — principala sa monedă de schimb în negocierile nesfârșite cu Occidentul.

• În iunie 2025, Keith Kellogg, trimisul special al președintelui SUA pentru Ucraina, a vizitat Minsk.
• Întâlnirea a dus la eliberarea lui Siarhei Țihanouski , care se afla în închisoare din primăvara anului 2020 — cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale controversate din augustul acelui an.

S-a dovedit că vizita lui Kellogg din iunie 2025 a fost departe de a fi primul contact dintre SUA și cel mai apropiat aliat al lui Putin. Legăturile cu autoritățile belaruse erau deja în curs de reconstrucție la sfârșitul anului 2024, când adjunctul secretarului de stat american pentru Europa de Est, Christopher Smith, a luat legătura cu Minsk, conversații care au dus în cele din urmă la o întâlnire Smith-Lukașenko în februarie 2025, la scurt timp după ce Trump a depus jurământul ca președinte.

În aprilie, o altă delegație americană a vizitat Minsk, de data aceasta condusă de avocatul lui Trump, John Coale, care a declarat ulterior că a băut vodcă și a mâncat clătite de cartofi («draniki») cu Lukașenko. În iunie, Coale l-a însoțit pe Kellogg în timpul călătoriei trimisului în capitala Belarusului”, amintește Vladimir Soloviov.

Va profita Lukașenko de această șansă?

Lukașenko nu și-a ascuns încântarea de a scăpa de izolare. Eliberând prizonieri politici, se gândea și la propriul său beneficiu. În discuțiile cu americanii, a fost ridicată problema ridicării sancțiunilor – care au afectat economia belarusă și au făcut Minskul mai dependent de Moscova.

„Washingtonul, la rândul său, avea propriile motive pentru a interacționa cu Lukașenko. Eliberarea deținuților, inclusiv a cetățenilor americani, era importantă – mai ales având în vedere obsesia lui Donald Trump de a întruchipa imaginea unui pacificator și eliberator – dar nu era singurul interes.

Lukașenko este un purtător de cunoștințe unice despre Putin. Niciun alt lider mondial nu a petrecut atât de mult timp cu dictatorul rus, iar SUA par să fi stabilit că acest tip de expertiză este valoros.

Se știe deja că Washingtonul a folosit contactele lui Lukașenko cu Kremlinul pentru a ajuta la pregătirea summit-ului din Alaska. Judecând după modul în care a fost pusă în scenă recenta întâlnire dintre Putin și Trump, SUA au ținut cont de o parte din sfaturile liderului belarus – cel puțin sugestia sa de a arăta respect față de liderul rus. Totuși, până acum se pare că SUA au obținut mai puțin decât sperau, deoarece summit-ul nu a oprit războiul din Ucraina.

• Lukașenko și Putin, însă, au câștigat destul de mult din jocul diplomatic cu Statele Unite, consolidând legitimitatea internațională a ambilor bărbați.
• Putin a asigurat o întâlnire personală cu președintele SUA — și o întâlnire despre Ucraina fără Ucraina. Lukașenko, la rândul său, a primit un apel telefonic de la Trump, un rezultat convertibil în monedă geopolitică.

Pentru prima dată în cinci ani, Lukașenko are o șansă reală de a restabili relațiile cu Occidentul, iar experiența trecută sugerează că o va profita.

Occidentul, la rândul său, îl va folosi pentru a pune presiune pe Moscova, care nu suportă să-și vadă sateliții cochetând independent chiar cu jucătorii cu care preferă să interacționeze direct. Lukașenko pare să fi revenit în centrul atenției”, încheie Vladimir Soloviov analiza publicată de The Insider.

Foto – Profimedia Images

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Un bloc anti-occidental după summitul OCS? „Nu chiar atât de repede, există o PRĂPASTIE între ambiția Chinei și rezultate”
• „Șah etern” între Moscova și Kiev? „Rusia nu e suficient de puternică pentru a OCUPA Ucraina, ucrainenii nu au puterea de a-și RECUPERA teritoriile”
• Fără RĂZBOI de peste 40 de ani, armata Chinei se află în plină expansiune. „O prioritate absolută pentru Xi, recuperează terenul pierdut”
• Summitul OCS, provocare pentru SUA. „Ambiția Beijingului pentru o nouă ordine globală” / Xi: „Umbrele mentalității Războiului Rece nu s-au risipit”