Prima pagină » Actualitate » CFR Cluj nu va fi depunctată. De unde a făcut rost de bani Ioan Varga și ce datorii a plătit pe loc

CFR Cluj nu va fi depunctată. De unde a făcut rost de bani Ioan Varga și ce datorii a plătit pe loc

CFR Cluj nu va fi depunctată. De unde a făcut rost de bani Ioan Varga și ce datorii a plătit pe loc
Nelu Varga, de neoprit după calificarea în play-off

CFR Cluj trăiește periculos în această perioadă. PROSPORT.RO a scris săptămâna trecută că fosta campioană a României risca să fie depunctată din cauza datoriilor către jucători și angajații clubului. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat și se pare că patronul Ioan Varga a făcut rost de bani, iar gruparea din Gruia nu va mai fi depunctată.

Cel puțin, pentru momentul, apele s-au mai liniștit, iar cerul a devenit senin deasupra cantonamentului celor de la CFR Cluj.

„În câteva zile plătim tot”

Din informațiile obținute de Prosport, clujenii au primit termen până joi să își achite datoriile, dacă vor să evite depunctarea. O astfel de măsură disciplinară ar complica și mai mult situația din clasament a formației, însă patronul Varga dă asigurări că lucrurile sunt ca și rezolvate.

CFR Cluj a fost reclamată la comisiile FRF de către agentul de jucători Cătălin Sărmășan, care a acuzat neplata unei datorii provenite dintr-un transfer. O decizie va fi dată pe 20 noiembrie, conform termenului stabilit de Camera de Soluționare a Litigiilor.

Se pare că și Virgiliu Postolachi, ex-atacant la CFR, ar fi reclamat plata unor salarii restante.

„În câteva zile plătim tot. O să vadă toată lumea care vrea să ne strice imaginea. Nu se va ajunge la depunctare. În fiecare zi am achitat din datorii. Văd că se dorește doar să ni se strice imaginea. O să vadă toată lumea că în câteva zile plătim tot. Am rezolvat toate litigiile în ultimele zile”, dă asigurări patronul Ioan Varga, într-o declarație acordată în exclusivitate celor de la PROSPORT.RO.

De unde face rost de bani Varga

Potrivit sursei citate, clubul din Gruia avea, la începutul lunii, datorii de peste un milion de euro. În acest moment, mai sunt de achitat doar vreo 600.000.

Finanțatorul fostei campioane trebuie să mai rezolve și problema salariilor restante către actualii jucători, pe lângă datoria menționată. Se aude că fotbaliștii antrenați de Daniel Pancu ar mai avea de primit două salarii.

Ratarea calificării într-o grupă din cupele europene a complicat situația financiară de la CFR. Patronul Ioan Varga se baza pe banii de la UEFA, lucru recunoscut chiar de președintele Iuliu Mureșan.

„Este o primă chestie care va fi în jurul datei de 15-20 noiembrie. Toate sunt rezolvabile, de aceea v-am spus că nu e chiar așa neagră situația, cum mai spun unii și alții. În primul rând, când am venit la club, doar aia m-a interesat, situația financiară”, a spus „Doctorul” Mureșan.

Dacă e să dăm crezare presei kosovare, CFR Cluj îl va vinde în Ucraina pe Lindon Emerllahu. Metalist Harkov pune pe masă 1,8 milioane de euro, sumă cu care patronul Ioan Varga ar fi de acord.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Patronul echipei CFR Cluj, în colaps financiar. Vila și hotelul lui Nelu Varga, scoase la licitație pentru 4.000.000 de euro

Mutare între concitadinele CFR Cluj și Universitatea Cluj! A acceptat oferta rivalei după o viață în Gruia

Ce obiectiv are Daniel Pancu, noul antrenor de la CFR Cluj. „Aș fi nerealist să spun altceva”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Spitalele regionale din Craiova și Iași, pe drumul spre finalizare în 2028. Alexandru Rogobete: „La Cluj, din păcate, suntem în continuare în contestaţie…”
Digi24
„Trebuie să redeschidem Strâmtoarea Trump”. După Golful Mexic, liderul de la Casa Albă a botezat și Strâmtoarea Ormuz
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran
Prosport.ro
Sorana Cîrstea e o femeie singură și a atras toate privirile cu apariția ei la un restaurant din Miami
Adevarul
Operațiuni secrete: avioanele guvernului Orban ar fi transportat bani și obiecte de valoare din Rusia, conform dezvăluirilor unui jurnalist maghiar
Mediafax
Cătălin Predoiu: „România, printre cele mai sigure țări din lume, potrivit datelor recente”. 13.786 de percheziții domiciliare la suspecții de infracțiuni grave
Click
Câți lei costă o pâine în brutăriile Laurei Cosoi, după scumpiri? Sfatul nutriționiștilor, de ce maiaua e mai sănătoasă decât drojdia: „Cu timpul, am testat și am simțit”
Digi24
Metoda ingenioasă prin care sute de litri de motorină erau furați săptămânal de pe un șantier de modernizare a căii ferate
Cancan.ro
BREAKING | A murit celebrul actor din telenovela Clona😢
Ce se întâmplă doctore
Noi imagini controversate cu Elena Băsescu! Cât de mult s-a schimbat fiica cea mică a fostului președinte. Operațiile estetice au transformat-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Este nevoie de fișă medicală pentru duplicat la permisul auto?
Descopera.ro
O structură bizară de pe Marte seamănă cu o piramidă egipteană antică
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Descoperire surprinzătoare despre neanderthalieni! Ce au dezvăluit două studii?