Într-un efort de a remodela percepția publică asupra regimului lor, talibanii au pornit o campanie pentru rebranding-ul Afganistanului ca destinație sigură și primitoare. Astfel, au început să creeze o rețea de influenceri care postează pe rețelele de socializare conținut ce scoate în evidență ospitalitatea.
În același timp, creatorii de conținut din Occident trec cu vederea multe probleme legate de drepturile omului. Unii dintre aceștia primesc bani de la talibani pentru a le promova țara și regimul, în timp ce alții se folosesc de această ocazie pentru a genera venituri din vizualizări și publicitate. Pentru mulți influenceri occidentali din domeniul turismului, Afganistanul a devenit o destinație care generează mii de vizualizări prin conținutul lor anti-mainstream.
După revenirea talibanilor la putere în Afganistan, țările occidentale au retras sprijinul financiar, care reprezenta aproximativ 40% din PIB-ul țării și finanța peste jumătate din cheltuielile guvernamentale și publice. Reducerea taxelor, sancțiunile, înghețarea rezervelor valutare și reticența băncilor străine de a opera în Afganistan au accelerat un șoc economic catastrofal de pe urma căruia țara încă nu și-a revenit.
Doar trei state membre ale ONU – Pakistan, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – au recunoscut emiratul teocratic al talibanilor drept guvernul legitim al Afganistanului. În rest, nerecunoașterea internațională și opoziția față de mișcarea militantă au fost demonstrate prin izolare diplomatică, sancțiuni economice și restricții privind ajutoarele.
După recăpătarea controlului asupra țării în 2021, talibanii au militat pentru recunoașterea internațională și legitimitatea regimului lor. Strategia a fost să se redefinească, în încercarea de a influența percepția publică la nivel global prin distanțarea de moștenirea lor de brutalitate și opresiune violentă de gen. Utilizarea rețelelor sociale pentru a-și promova conducerea și a-și îndeplini obiectivul de comunicare a facilitat oportunități de recrutare și strângere de fonduri, precum și oportunități de a-și disemina propaganda către publicul global.
În timp ce oficialii talibani sunt foarte activi pe pagina de socializare X, o comunitate tot mai mare de influenceri occidentali postează diverse videoclipuri pe YouTube, Instagram sau TikTok. Conținutul distribuit este doar pozitiv și prezintă ospitalitatea talibanilor, proiectele lor de dezvoltare și evidențiază bunăvoința, toate acestea în videoclipuri cu tentă prietenoasă alături de oficiali ai talibanilor
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fscreenshot-2025-11-30-133722.png)
Talibanii resping orice implicare în promovarea țării prin intermediul social media, dar susțin în același timp că este vorba despre o „colaborare” pentru educarea publicului. Cu toate acestea, creatorii de conținut din Occident trebuie să obțină o licență de difuzare de la guvern pentru a „preveni răspândirea propagandei negative”, potrivit purtătorului de cuvânt oficial al talibanilor, Zabihullah Mujahid. Afirmațiile lui sunt contrazise de o realitate evidentă. Libertatea presei în Afganistan este inexistentă. Directivele talibanilor au dus la o cenzură strictă, iar fluxul de informații din țară este puternic controlat. Videoclipurile care critică regimul au fost șterse, iar jurnaliștii și lucrătorii din mass-media care comit încălcări presupuse ale acestor noi restricții riscă detenția și tortura.
Noua strategie de promovare a țării prevede invitarea creatorilor de conținut din Occident pentru a vizita și promova țara. Aceștia sunt, se pare, facilitați de Ministerul Afacerilor Externe al talibanilor, care le acoperă cheltuielile de transport și cazare și le oferă escorte pentru securitate.
Asociația Future Afghanistan, fondată de jurnaliști afgani refugiați, arată că talibanii cheltuiesc sume mari de bani pentru a invita o serie de influenceri și YouTuberi străini în vizită în Afganistan. Potrivit acestor surse, Ministerul Afacerilor Externe al talibanilor a pregătit o listă de influenceri, în special femei, și îi contactează direct cu invitații oficiale. Talibanii nu numai că acoperă biletele dus-întors și costurile de cazare, dar desemnează și echipe speciale de securitate pentru a însoți oaspeții pe tot parcursul șederii lor. În unele cazuri, excursiile provinciale sunt aranjate astfel încât influencerii să poată produce videoclipuri care prezintă Afganistanul ca fiind pașnic, ospitalier și lipsit de violență.
Creatorii de conținut publică în principal clipuri și fotografii care prezintă peisaje pitorești, piețe locale, arhitectura istorică și ospitalitatea localnicilor, ignorând situația politică și problema drepturilor omului din țară. Conținutul publicat pe social media vizează schimbarea percepției internaționale asupra regimului taliban, pe care îl prezintă ca autoritate legitimă care a adus pacea și stabilitatea. Aceștia evită, în același timp, să promoveze realitățile dure din țară, inclusiv situația socială a femeilor, arestările și tortura oponenților sau suprimarea libertății presei.
Videoclipuri intitulate „Provocarea de 1 dolar în Afganistan”, „Talibanii mă invită să stau la ei acasă”, „Experiența mea cu talibanii” sunt postate pe YouTube, Instagram și TikTok (interzis în Afganistan din 2022) pentru a atrage atenția și a încuraja vizualizările. Influencerii pozează adesea lângă soldați înarmați și își povestesc experiențele legate de ospitalitate, siguranță și bunătatea talibanilor. Cu toate acestea, femeile sunt văzute foarte rar sau deloc în clipurile lor.
Criticii susțin că acești influenceri devin, conștient sau inconștient, instrumente de propagandă care ajută la „spălarea imaginii” unui regim care este acuzat de abuzuri grave, inclusiv de impunerea unui „apartheid de gen” împotriva femeilor. Afganistanul se află în prezent pe ultimul loc în Indicele Femeilor, Păcii și Securității. Acest indice măsoară participarea femeilor în societate, statul de drept și securitatea fizică în toate țările lumii. Femeile nu se pot deplasa liber fără un tutore de sex masculin, nu pot urma studii după clasa a VI-a, nu li se permite să muncească și sunt excluse din societate.
Cu toate acestea, asta nu îi împiedică pe influenceri să recomande Afganistanul ca destinație de călătorie, inclusiv pentru femei. Spre exemplu, creatorul de conținut „@arab” garantează că Afganistanul este complet sigur pentru femei. „Femei! Iată că talibanii spun că puteți veni în Afganistan fără probleme”, afirmă el într-un videoclip de pe YouTube în timp ce stă alături de mai mulți talibani.
Poate mai tulburător este și faptul că unele femei ajung chiar să recomande Afganistanul ca destinație turistică, ignorând riscurile evidente. În realitate, aceste călătorii nu sunt despre explorarea culturii și a aventurii. Este vorba despre a da o nouă față regimului extremist. Majoritatea videoclipurilor, fie că provin de la instituții media prietenoase cu talibanii, fie de la influenceri din domeniul turismului, au un lucru în comun: bărbații și femeile nu sunt aproape niciodată arătați împreună.
Afganistanul este cea mai rea țară în care poți călătorii, asta dacă ne bazăm deciziile pe valori și idealuri democratice occidentale. Clipurile postate pe social media arată o realitate selectivă, ferită de opresiune și sărăcie. În ciuda recomandărilor de călătorie venite de la influenceri, guvernele occidentale mențin avertismente de călătorie pentru Afganistan. Spre exemplu, Ministerul Afacerilor Externe român menționează un grad de alertă maxim de 9/9. Cu toate că această alertă a fost emisă acum mult timp, situația politică și socială din țara asiatică nu s-a schimbat spre bine. Mai mult, MAE avertizează că România nu are relații cu autoritățile de la Kabul.

Recomandările autorului: