Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Ion Cristoiu: Dumnezeu să-l ierte pe Nicușor Dan, că nu știe ce face!

Ion Cristoiu: Dumnezeu să-l ierte pe Nicușor Dan, că nu știe ce face!

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a vorbit despre întâlnirea lui Nicușor Dan cu magistrații.

„Ca să fiu corect, citând presa noastră, inclusiv presa tefelistă, la întâlnirea de la Cotroceni, convocată de Nicușor Dan, din cei 1.000 de magistrați despre care se spune că au semnat o petiție pentru a semnala neregulile din Justiție, au venit numai 12 inși. Din ce se vede până acum, cei 12 au venit pentru a se plânge de problemele pe care le au. Un domn, care zice că s-a pensionat la 51 de ani cu o pensie frumușică, susține că nu s-a pensionat ca să pună mâna pe pensia babană, ci că s-a săturat de sistem. Alte persoane s-au plâns de promovări, de cum sunt repartizați în completele de judecată.

Așa cum s-a văzut și din istorisirea făcută ieri de Nicușor Dan, după ce a citit personal aproape 2.000 de pagini de sesizări trimise la invitația adresată de el, este limpede că e vorba de nemulțumiri tipice lumii acesteia din Justiție. Eu v-am spus că n-am nicio încredere în justiția română ca om care a avut procese și pe care le-a pierdut pe nedrept.

Am fost victima multor abuzuri ale judecătorilor, inclusiv unul incalificabil. Judecătoarea a dat voie să se publice documente pe care ea mi le-a arătat ca fiind secrete. Am fost la toate aceste procese, am venit cu decizia de a evita orice proces. Este ceva groaznic. Impresia mea a fost a că judecătoarele care mi-au analizat dosarul erau supărate fie că le-au căzut firul de la ciorap, fie că le-au bătut ibovnicul azi-noapte, fie că nu le-a ieșit ciorba de dimineață. Am zis părerea mea despre justiție”, a spus Ion Cristoiu.

„Tot ceea ce face el acum în legătură cu judecătorii e de neînțeles”

„Este părerea unui cetățean. În această lume, ca și cea din lumea medicilor, există tot felul de nemulțumiri. Și la mine au venit unii judecători să se plângă. În această hărmălaie de intestine deranjate, care ghiorțăie, pârâie s-a implicat președintele României. Și care a hotărât să rezolve el nemulțumirile, plângerile a 12 inși. Pentru a justifica eșecul, Nicușor Dan a susținut ieri că magistrații se tem că i-au propus să fie luați de prin benzinării, să vină mascații ca să justifice eșeul.

Hai să fim serioși. Dacă s-au dus numai 12 inși, nu s-a întâmplat asta, nu văd de ce mai judecă ei. El a anunțat un referendum, deci tot ceea ce face el acum în legătură cu judecătorii e de neînțeles. (…) Tot ceea ce face el acum se înscrie în lungul șir de fapte inexplicabile prin care Nicușor Dan reușește cu brio să compromită imaginea de președinte.

Acum, prin această convocare și acest tărăboi cu justiția, nu face altceva decât să compromită și justiția din România. (…) A reușit și asta. Și atunci sigur că toată lumea se întreabă ce e cu omul ăsta, ce probleme are. Eu nu pot să spun decât atât: Nicușor Dan să-l ierte Dumnezeu, că nu știe ce face”, a mai spus publicistul.

Autorul recomandă:

Ion Cristoiu: Sunteți siguri că Nicușor Dan a fost la ședința Consiliului European? Judecând după declarațiile sale se pare că n-a fost

Ion Cristoiu: Eșec de proporții al UE în războiul cu Federația Rusă

Recomandarea video

Mediafax
Urșii au reapărut în localități din Harghita. Mai multe mesaje RO-ALERT, emise în ultimele zile
Digi24
Coreea de Nord și-a modificat Constituția: ce se întâmplă dacă Kim Jong Un e asasinat
Cancan.ro
Rezultatele necropsiei lui Alice, eleva de 18 ani ucisă la ferma unde făcea practică. Detalii CUTREMURĂTOARE
Prosport.ro
FOTO. S-a aflat din ce a plătit „Regele Instagramului” viața de lux pentru manechine
Adevarul
Ce aduce pentru buzunarul cetățeanului de rând aderarea României la OCDE. „Sunt multe nuanțe cu mai multe culori”
Mediafax
Avertisment dur pentru SUA și statele din Golf. Iran amenință cu închiderea „definitivă” a Strâmtorii Ormuz
Click
Monica Davidescu, Aurelian Temișan și fiica lor, eleganți și asortați la nunta Andreei Bălan: „Casă de piatră și sufletul plin de iubire”
Digi24
Planul în 10 puncte al AUR pentru „reducerea cheltuielilor administrative şi reformarea instituţiilor”: ajutoarele externe, tăiate
Cancan.ro
Motivul HALUCINANT pentru care criminalul din Bihor a ucis-o pe Alice. A recunoscut în fața anchetatorilor!
Ce se întâmplă doctore
Gestul neașteptat făcut de Andreea Ibacka după ce s-a zvonit că a divorțat de Cabral! A confirmat indirect
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Cum este CONSUMUL mașinilor afectat de temperatura de afară?
Descopera.ro
Premieră cosmică: A fost găsit un Super-Pământ în apropiere!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un canibal vede multe tipe aproape goale pe o plajă din Mamaia
Descopera.ro
După un secol, cercetătorii au descoperit regula ascunsă care guvernează razele cosmice