Prima pagină » Actualitate » Intervenție de foc pentru salvamontiști. Au salvat 76 de persoane, în ultimele 24 de ore

Intervenție de foc pentru salvamontiști. Au salvat 76 de persoane, în ultimele 24 de ore

Intervenție de foc pentru salvamontiști. Au salvat 76 de persoane, în ultimele 24 de ore

Sunt zile de foc pentru salvamontiști. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 73 de apeluri la Dispeceratul Național Salvamont prin intermediul cărora s-a solicitat intervenție de urgență. Potrivit datelor furnizate de reprezentanți, 76 de persoane au fost salvate. Treizeci de turiști au ajuns la spital.

Salvamontișii au avut zile de foc, încă de la începutul anului 2026. În ultimele 24 de ore, 76 de persoane au fost salvate de echipele de intervenție, iar 30 dintre acestea au ajuns la spital, arată Mediafax. Printre cei mai solicitați au fost salvamontiștii din județul Maramureș, fiind înregistrate 16 apeluri în ultimele 24 de ore.

Zeci de apeluri către salvamontiști

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 73 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:

☎ 16 apeluri pentru Salvamont Maramureș,
☎ 7 apeluri pentru Salvamont Gorj,
☎ 7 apeluri pentru Salvamont Predeal,
☎ 5 apeluri pentru Salvamont Lupeni,
☎ 4 apeluri pentru Salvamont Alba,
☎ 4 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov,
☎ 4 apeluri pentru Salvamont Neamț,
☎ 4 apeluri pentru Salvamont Voineasa,
☎ 4 apeluri pentru Salvamont Vatra Dornei,
☎ 3 apeluri pentru Salvamont Bihor,
☎ 3 apeluri pentru Salvamont Prahova,
☎ 3 apeluri pentru Salvamont Mureș,
☎ 2 apeluri pentru Salvamont Județul Brașov,
☎ 2 apeluri pentru Salvamont Cluj,
☎ 2 apeluri pentru Salvamont Sibiu,
☎ 2 apeluri pentru Salvamont Suceava,
☎ 1 apel pentru Salvamont Harghita”, transmit reprezentanții Salvamont Romania.

Intervenție la Bistrița, sâmbătă, 3 ianuarie 2026 – caz medical într-o zonă greu accesibilă din localitatea Răcăteșu, comuna Târlișua

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate și 58 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice de la munte.

„În cazul acestor intervenții au fost salvate 76 de persoane. Dintre acestea, 30 au fost transportate cu Ambulanțele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu mașinile aparținătorilor.

S-au primit și 58 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane. Vă dorim o zi frumoasă pe cărări de munte”, transmite Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont, pe Facebook.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Mediafax Foto / ISU Bistrița

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SANCȚIONAT în fața lui Kim Jong-un! Proces de corupție la cel mai înalt nivel în Coreea de Nord
Digi24
Cine poate ieși mai devreme la pensie în România. Lista domeniilor în care se reduce vârsta standard și condițiile prevăzute de lege
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Va ataca Rusia România? Expert în studii de război: „Pe termen scurt nu, dar există un scenariu îngrijorător”
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Ce se întâmplă cu băiatul lui Christian Sabbagh. Cum se simte micuțul Geo după autotransplantul cu celule stem
Digi24
Dilema succesiunii în Iran. Ce dezvăluie absența lui Mojtaba Khamenei de la înmormântarea tatălui său despre noua Republică Islamică
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după o despărțire? De ce „inima frântă” nu este doar o metaforă