Potrivit unei anchete realizate de Reporter de Iași, Emanuel Ungureanu – liberalul care a jucat ca a doua „mână moartă” la o licitație controversată – ar fi primit și recompensa. După ce, în 2014, l-a ajutat pe Costel Alexe, actualul șef al Consiliului Județean Iași, să ia 500 mp la Aroneanu printr-o licitație „cu cântec”, în data de 29 decembrie 2022 a fost transferat – tot de Alexe – la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) la Consiliul Județean și „cercul” s-a închis.
Aceeași sursă mai dezvăluie că majoritatea salariilor din Consiliul Județean Iași depășesc 2.000 euro/net/lună, iar mulți dintre cei aflați pe statul de plată sunt veniți pe filieră politică.
Spre exemplu, directoarea economică Arvinte a avut în 2024 o medie netă de 30.369 lei/lună = 6.073 euro/lună din patru surse și a devenit, astfel, unul dintre cei mai bine plătiți bugetari din Iași.
Pe data de 29 decembrie 2022, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a semnat o dispoziție „privind transferul la cerere al domnului Mihail-Emanuel Ungureanu în aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Iaşi”.
După cum se poate observa, mutarea s-a făcut între Crăciun și Revelion.
Anterior, Emanuel Ungureanu lucrase, vreme de 10 luni, în funcția de consilier principal la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
În 2021, fusese salariat al Profile Business Consulting, firma Alinei Hăila, fostă parteneră a lui Relu Fenechiu (ex-ministru PNL al Transporturilor).
Contactat de Reporter de Iași, Emanuel Ungureanu nu a dorit să comenteze.
Dacă Emanuel Ungureanu venea din exterior, trebuia sa dea concurs pentru a fi angajat la CJ. Astfel, aducerea sa prin transfer ar fi ocolit procedura de selecție și i-ar fi permis permanentizarea pe post.
Fișa postului lui Ungureanu este destul de străvezie, mai notează Reporter de Iași, acesta fiind – practic – un dispecer între furnizori și beneficiari, nimic complicat, în cadrul programului „Laptele și cornul”.
Iar pentru asta, potrivit declarației de avere completată în iunie 2025, a fost retribuit, în anul anterior, cu 7.135 lei/net, medie lunară, echivalentul a aproape 1.500 de euro.
Conform informațiilor Reporter de Iași, unul dintre cei mai bine plătiți bugetari ieșeni, în 2024, a fost Elena Arvinte. Aceasta îndeplinește funcția de director executiv la Direcția Economică a CJ.
Total: 364.438 lei = 30.369 lei/net/lună = 6.073 euro/lunar
Simona Cuciureanu, angajată la Consiliul Județean din 2022, a raportat pentru 2024 venituri de 137.754 lei, aproape 11.500 lei medie netă lunară.
Anterior, Cuciureanu a lucrat la Euroregiunea Siret Prut Nistru, o asociație constituită din mai multe CJ-uri, printre care și cel din Iași.
Titica Holicov este șef serviciu la Consiliul Județean Iași.
Aproape 2.000 de euro ca primar al unei comune cu 3.000 de locuitori, mai scrie Reporter de Iași.
Ana-Maria Minea a câștigat în 2024 o sumă medie netă pe lună de 8.138 lei, venit aferent funcției de consilier principal în CJ Iași.
Soțul său, penelistul Marius Minea, este angajat al ApaVital, compania de apă a CJ, cu un salariu de 6.708 lei net pe lună.
Același Minea este și consilier județean PNL, adică încă 1.000 de lei net pe lună. (articolul integral poate fi parcurs AICI)
RECOMANDAREA AUTORULUI: