Mircea Lucescu a murit miercuri, 7 aprilie, la Spitalul Universitar din București, la vârsta de 80 de ani, din cauza unor probleme cardiace, el fiind internat la secția de Terapie Intensivă. Poreclit „Il Luce”, fost jucător internaţional şi unul dintre cei mai titraţi antrenori din istoria fotbalului, s-a născut la 29 iulie 1945, la Bucureşti.
Dar inedit este faptul că Mircea Lucescu era absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice (ASE), fără nicio legătură cu sportul. În ceea ce privește cariera sa de fotbalist, este greu de stabilit care este cel mai important moment, dar cupele europene pe care le-a cucerit cu echipe importante din lume pot constitui o bază de pornire. A a câştigat Supercupa Europei cu Galatasaray și Cupa UEFA cu Şahtior Doneţk.
El și-a început cariera de jucător în anul 1961, la Şcoala Sportivă nr. 2 Bucureşti, iar după doi ani a fost transferat la Dinamo Bucureşti (1963-1965), perioadă în care debutează în prima divizie de fotbal, potrivit lucrării „Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România” – Volumul II (Bucureşti, Ed. Aramis, 2002).
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fmircea-lucescu1.jpg)
Mircea Lucescu
Între 1965-1967 a jucat în eşalonul secund la Ştiinţa Bucureşti (fostă şi actuală Sportul Studenţesc), după care a revenit la Dinamo, echipă unde a evoluat până în 1977 şi la care a obţinut cele mai mari succese din cariera de jucător: cinci titluri de campion al României (1964-1965, 1970-1971, 1971-1972, 1974-1975, 1976-1977) şi o Cupă a României (1967-1968).
Mircea Lucescu și-a încheiat cariera de fotbalist la Corvinul Hunedoara (1977-1981), echipă alături de care a reuşit, chiar din primul an, promovarea în Divizia A, pentru ca în anii următori să se claseze pe locul 3 în clasament, ceea ce i-a permis participarea în cupele europene.
A avut 360 de prezenţe în prima divizie și marcând 78 de goluri. Jucător de atac și extremă dreaptă veritabilă, Mircea Lucescu a fost selecţionat de 70 de ori în prima reprezentativă a ţării.
În 1966 debutează în echipa naţională, ca jucător în eşalonul secund, apoi devine unul dintre componenţii de bază şi căpitan al reprezentativei noastre participantă la CM din Mexic – 1970 şi la CE din 1972, când fotbaliştii tricolori s-au calificat în sferturile de finală.
În 1974, a doborât recordul celor 48 de prezenţe în echipa naţională (deţinut, timp de 35 de ani, din 1939, de celebrul Iuliu Bodola), ajungând la 70 de selecţii în prima reprezentativă. După retragerea sa din activitatea competiţională, în toamna anului 1981, începe activitatea de antrenorat la Corvinul Hunedoara.
El a fost antrenorul echipei naţionale a României, până recent, la meciul de baraj pentru CM 2026 cu Turcia, dar a mai condus Naționala și între 1981-1986, când a reușit calificarea la Campionatul European de fotbal din Franţa – Euro ’84. A condus echipa naţională în 59 de partide.
Din 1986, o antrenează pe Dinamo Bucureşti, câştigând un titlu naţional (1989-1990) şi două Cupe ale României (1985-1986 şi 1989-1990), obţinând şi o calificare în semifinalele Cupei Cupelor (1990).
După Revoluție, în vara anului 1990, pleacă în Italia, unde antrenează formaţiile Pisa, Brescia şi Reggiana, izbutind să le promoveze în prima divizie, dar nereuşind să le menţină acolo mai mult de o ediţie de campionat. Șapte ani mai târziu revine în ţară, fiind numit antrenorul echipei Rapid Bucureşti, cu care a câştigat Cupa României, în anul 1998.
Pe 30 noiembrie 1998, a fost instalat antrenor principal la celebrul club italian Internazionale Milano, fiind însă demis după câteva luni (martie 1999), după care revine la Rapid, reuşind să câştige campionatul, în ediția 1998-1999.
Dar cel mai important moment din cariera sa vine odată cu plecarea în Turcia. Astfel, din 2000 până în 2002, Mircea Lucescu antrenează echipa Galatasaray Istanbul, cu care a câştigat Supercupa Europei (2000) şi campionatul Turciei (2002). În vara lui 2002 trece la rivala Beşiktaş Istanbul, cu care cucereşte, în primul an, campionatul şi ajunge în sferturile Cupei UEFA.
Pe 16 mai 2004 preia ucraineană Şahtior Doneţk, un alt moment de cotitură din cariera sa, pentru că transformă clubul într-o echipă de renume în fotbalul european. Sub cârma sa, Şahtior a cucerit opt titluri de campioană naţională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), cinci Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013) şi şapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), dar mai ales Cupa UEFA, în 2009, după finala cu Werder Bremen (2-1).
În 2013, Mircea Lucescu a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria clubului ucrainean de fotbal, iar în 2014 a fost desemnat pentru a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.
În 2015, a devenit al cincilea antrenor din istorie care a jucat 100 de meciuri în Liga Campionilor. În acest top, antrenorul român se află într-o selectă companie, cu nume precum Sir Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsene Wenger şi José Mourinho, potrivit uefa.com.
După experiența prolifică de la Şahtior, pleacă în Rusia – între anii 2016 şi 2017 – pentru a prelua echipa FC Zenit Sankt Petersburg, apoi reprezentativa naţională a Turciei (2017-2019).
La 23 iulie 2020, Mircea Lucescu a revenit în Ucraina, devenind antrenorul echipei Dinamo Kiev.
Fostul selecționer face afirmații tari: „Nu sunt sigur că Hagi va fi noul antrenor al României”