Duminică, 6 septembrie 2026, au avut loc alegeri în landul german Saxonia-Anhalt. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat scrutinul. Rezultatele preliminare finale din Saxonia-Anhalt confirmă, de altfel, victoria istorică a AfD. Partidul a obținut 43,8%, respectiv 39 de mandate. Astfel, devine cea mai mare forță din parlamentul regional. Începând din anul 2013, AfD a avut o ascensiune continuă. Partidul a apăsat pedala de accelerație mai ales pe partea economică – dar nu numai – și a obținut o popularitate crescândă în estul Germaniei, acolo unde economia, comparativ cu alte zone, încă suferă.
AfD înregistrează cele mai bune rezultate în regiunile fostei Republici Democrate Germane (Germania de Est) – în special în landurile Saxonia și Turingia. Ascensiunea se datorează, în mare parte, problemelor economice și de integrare care persistă și după reunificarea Germaniei.
Nu poate fi trecută cu vederea înclinația evidentă a alegătorilor din estul Germaniei către o conducere autoritară. Totuși, AfD rămâne fără majoritatea absolută necesară pentru a guverna singur.
Analiștii politici aduc în discuție un amalgam de crize suprapuse, nemulțumiri economice și o polarizare socială adâncă pentru a explica popularitatea AfD, în special între estul și vestul Germaniei.
Mulți alegători moderați – dezamăgiți de partidele tradiționale (CDU, SPD, Verzii, FDP) – votează AfD nu neapărat din convingere ideologică, ci ca o formă de sancționare a sistemului actual.
Partidul AfD este binecunoscut pentru popularitatea sa deosebită în Germania de Est. Acum este, de asemenea, considerat cel mai mare partid politic la nivel național în sondaje.
Încetul cu încetul, AfD s-a transfomat într-un partid de extremă dreapta.
AfD a fost înființat de un grup de economiști, jurnaliști și foști membri conservatori ai CDU (partidul Angelei Merkel). Erau conduși de profesorul de economie Bernd Lucke.
În ceea ce privește ideologia inițială, obiectivul principal declarat de AfD era „dizolvarea ordonată” a monedei euro și stoparea sprijinului financiar acordat țărilor din sudul Europei, un exemplu fiind Grecia.
Formațiunea politică a ratat la limită pragul electoral de 5%, necesar pentru a accede în Bundestag, la alegerile federale din 2013.
AfD a obținut șapte mandate la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2014. A activat în cadrul grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR).
La alegerile federale din 2021, AfD a coborât pe locul al cincilea, în cea de-a 20-a legislatură a Bundestagului.
În urma alegerilor federale din 2025, a devenit al doilea partid ca mărime și principala forță de opoziție în cea de-a 21-a legislatură a Bundestagului.
În vara anului 2015, AfD s-a confruntat cu o luptă internă pentru putere. Aripa moderată a lui Bernd Lucke a fost înlăturată.
Conducerea a fost preluată de Frauke Petry. Schimbarea conducerii a marcat o deplasare evidentă către populismul de dreapta, anti-imigrație și anti-islam.
Totuși, Frauke Petry a părăsit partidul imediat după alegerile din 2017. L-a considerat chiar ea prea radical.
Conducerea AfD a fost preluată de figuri precum Jörg Meuthen, Alexander Gauland și, ulterior, Alice Weidel și Tino Chrupalla. Pe acest fundal radicalizat, curentul etno-naționalist și extremist din interiorul AfD, condus de Björn Höcke – facțiunea „Der Flügel” -, a căpătat o influență dominantă.
În perioada 2024 – 2026, AfD a înregistrat o creștere uriașă a popularității.
Motive principale:
În sondajele de opinie, AfD obține cifre record. Mai mult, AfD a reușit să capitalizeze politic și pe fondul retoricii anti-verzi și a opoziției față de ajutorul militar acordat Ucrainei.
Totuși, ascensiunea AfD este încetinită de o „frână”. Partidul rămâne izolat politic pe plan național, cel puțin deocamdată. Toate celelalte partide democratice mențin un așa-zis „cordon sanitar” – o barieră politică strictă . În consecințp, refuză să formeze coaliții de guvernare cu AfD.
Ascensiunea AfD a fost marcată, de-a lungul anilor, și de scandaluri de amploare.
Acuzațiile aduse membrilor și conducerii partidului au variat de la legături strânse cu mișcările neo-naziste și acuzații de spionaj în favoarea unor puteri străine, până la rețele interne de nepotism și finanțări ilegale.
În timpul întâlnirii s-ar fi discutat un plan de „remigrație”. Termenul înseamnă expulzarea în masă din Germania a solicitanților de azil, a străinilor și chiar a cetățenilor germani naturalizați care nu s-ar fi „asimilat”.
Dezvăluirea a provocat cele mai mari proteste de stradă din istoria modernă a Germaniei, sute de mii de oameni cerând interzicerea AfD.
Ulrich Siegmund și-a început cariera în Uniunea Creștin Democrată (CDU). Partidul a dominat politica din Saxonia-Anhalt până la scrutinul de duminică.
S-a alăturat din 2014 AfD, la numai un an după crearea partidului.
Ulrich Siegmund face notă discordantă cu alți politicieni germani. Este un adevărat maestru al utilizării rețelelor sociale. Are nu mai puțin de 880.000 de urmăritori într-un land cu două milioane de locuitori.
Revista Der Spiegel, de orientară liberală, l-a calificat recent pe Siegmund drept „cel mai periculos om din Germania”, dată fiind orientarea sa naționalist-populistă.
Scorul istoric obținut de Alternativa pentru Germania (AfD) în alegerile regionale din Saxonia-Anhalt a scos, rapid, mii de oameni în stradă.
Au avut loc mnanifestații împotriva partidului de extremă dreapta, duminică seara, la Frankfurt, Berlin și Mainz. Protestatarii au cerut apărarea democrației și declanșarea procedurilor necesare pentru examinarea unei eventuale interziceri a AfD.
Mobilizarea continuă luni, când mii de persoane sunt așteptate la un nou protest în centrul capitalei germane.
Victoria naționaliștilor pune o presiune uriașă asupra cancelarului german. Rezultatul reprezintă o lovitură politică majoră pentru Friedrich Merz.
Acesta a ajuns la putere în luna mai a anului 2025. A promis, de altfel, să oprească ascensiunea AfD. Rezultatele alegerilor de duminică arată fără echivoc că acesta nu și-a putut îndeplini primisiunea.
Analiștii politici avertizează că virctoria AfD S-ar putea dovedi chiar „cuiul în sicriul politic” al cancelarului.
Sursa foto colaj main – Profimedia Images / Mediafax