Oamenii de știință au prezis în 1960 că lumea se va sfârși pe 13 noiembrie 2026: de ce calculele despre explozia populației au părut corecte timp de peste 30 de ani și ce s-a schimbat între timp

În 1960, oamenii de știință au prezis că o creștere necontrolată a populației va aduce omenirea în pragul distrugerii pe 13 noiembrie 2026, iar previziunile lor matematice au rămas surprinzător de exacte timp de decenii. Însă, pe măsură ce natalitatea a scăzut și creșterea populației a încetinit, predicția înfricoșătoare s-a destrămat, demonstrând cum chiar și modelele științifice convingătoare pot eșua atunci când comportamentul uman se schimbă.

În 1960, revista Science, una dintre cele mai importante publicații științifice din lume, a publicat un articol cu un titlu fără echivoc: „Sfârșitul lumii: vineri, 13 noiembrie, anul 2026”. Acesta prezicea că, la acea dată viitoare — cu mai puțin de o lună înainte de momentul actual — populația umană se va apropia de infinit și, practic, se va autodistruge, scrie Science Daily.

NEWS ALERT Slovacia și Ungaria fac front comun și anunță că nu vor contribui la ajutorul de 70 miliarde de euro cerut de Ucraina. Anunțul a fost făcut de Fico, premierul slovac

20:12

NEWS ALERT Europa dă în clocot. Sute de mii de italieni au ieșit în stradă, nemulțumiți de scumpiri, salarii și pensii. La Milano protestele au degenerat în violențe. La fel și la Torino. La Roma, peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă

19:55

 Loading ...

Caracterul ieșit din comun al afirmației a atras o atenție publică largă asupra articolului. Și mai surprinzător, având în vedere că cercetarea și calculele matematice pe care se baza păreau solide, acesta a beneficiat și de o atenție științifică atentă și susținută.

Autorii — Heinz von Foerster, profesor de origine austriacă stabilit în Statele Unite și expert în cibernetică, alături de doi dintre studenții săi, Patricia M. Mora și Lawrence W. Amiot — au susținut că populațiile umane sunt excepționale și ar putea crește dincolo de ritmul exponențial, într-un ritm care accelerează continuu.

„Stră-strănepoții noștri nu vor muri de foame”, au argumentat aceștia. „Vor fi striviți până la moarte.”

Articolul a fost citat în mod regulat, iar predicțiile au părut remarcabil de exacte până în jurul anului 1993, când se ajunsese la jumătatea intervalului până la presupusul „sfârșit al lumii”. Atunci, populația globală a început să rămână în urma estimărilor. Astăzi, rata natalității la nivel mondial este puțin mai mică de jumătate din cea înregistrată în 1960.

Sursă foto: Shutterstock

Capacitățile unice ale oamenilor

La mijlocul secolului al XX-lea, îngrijorarea societății față de creșterea populației globale și de potențialul acesteia de a provoca penurie de resurse și conflicte geopolitice era tot mai mare. La baza multora dintre aceste temeri se afla acceptarea, implicită sau explicită, a ideii malthusiene potrivit căreia, deși populația are potențialul de a crește exponențial, această creștere este ținută permanent sub control de capacitatea oamenilor de a-și asigura hrana.

În articolul lor, însă, von Foerster și coautorii săi au susținut că oamenii ar putea fi o excepție în ceea ce privește evoluția populațiilor.

Având în vedere capacitatea noastră de a comunica și de a forma „coaliții” care ne ajută să rezolvăm probleme, creșterea densității populației ar putea însemna pur și simplu mai multe oportunități de colaborare. Astfel, numărul nostru ar putea crește nu doar într-un ritm exponențial, ci într-unul care accelerează continuu.

Cercetătorii au folosit apoi 24 de estimări ale populației mondiale, care acopereau ultimii 2.000 de ani, pentru a demonstra că numărul oamenilor a depășit în mod constant așteptările. Toate acestea au fost prezentate într-un limbaj științific sobru și susținute de ecuații matematice complexe.

„Striviți până la moarte”

Von Foerster și coautorii săi au proiectat apoi aceste date istorice în viitor, calculând că, pe fondul unei creșteri tot mai rapide, populația umană se va apropia de infinit în anul 2026.

Din fericire, aceeași capacitate de colaborare care a contribuit la dezvoltarea speciei noastre de-a lungul istoriei ar putea preveni acum această catastrofă. Întrucât este puțin probabil să dorim să ne scurtăm durata vieții, au concluzionat ei, ar trebui să colaborăm pentru a reduce la jumătate rata natalității la nivel mondial.

Sursă foto: Shutterstock

O explozie demografică

Din anii 1960 până în anii 1980, ecuația „sfârșitului lumii” a fost citată în mod regulat, de obicei ca o afirmație de luat în serios, în manuale de genetică, ecologie și demografie.

Aceasta a apărut și în contexte mai neobișnuite. De exemplu, în 1963, în cadrul unei comisii parlamentare canadiene, un reprezentant al industriei chimice a invocat-o în mod explicit ca argument pentru necesitatea pesticidelor chimice, menite să asigure hrana pentru populația aflată în pragul unei explozii demografice. Într-un proces privind avortul, judecat de Curtea Supremă a Statelor Unite în 1971 și care a precedat decizia Roe v. Wade, ecuația a fost citată pentru a susține că nu exista un motiv convingător pentru ca guvernul să favorizeze creșterea populației.

Ideea sfârșitului lumii a persistat, în parte, deoarece predicțiile privind populația viitoare s-au dovedit extrem de exacte, cel puțin pentru o vreme. Ecuația de bază a generat proiecții mai precise decât cele ale majorității demografilor în anii 1970 și 1980.

Abia în jurul anului 1993 această acuratețe a început să scadă, iar populația mondială a început să rămână în urma previziunilor, deoarece lumea a început să facă exact ceea ce von Foerster și colegii săi recomandaseră. Astăzi, rata natalității la nivel mondial este puțin mai mică de jumătate din cea din 1960.